Contestaţie la executare. Sentința nr. 4914/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4914/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 13802/233/2011
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4914
Ședința publică din data de 13.05.2013
Președinte – A. G.
Grefier – S.-M. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatoarea C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR REPREZENTATĂ PRIN I. C. P., PREFECTUL JUDEȚULUI G. în contradictoriu cu intimatul M. I. L. și intimatul B. I. executor JUDECĂTORESC P. Ș..
La apelul nominal făcut in ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită prin afișare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care;
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare pe excepția perimării.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatoarea C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR REPREZENTATĂ PRIN I. C. P., PREFECTUL JUDEȚULUI G. în contradictoriu cu intimatul M. I. L. și intimatul B. I. EXECUTOR JUDECĂTORESC P. Ș..
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 25.10.2011 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. pentru lipsa nejustificată a părților .
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm C.p.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimată judecarea cauzei civile formulate de contestator C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR REPREZENTATĂ PRIN I. C. P., PREFECTUL JUDEȚULUI G. cu sediul în G., . în contradictoriu cu intimatul M. I. L. cu domiciliul ales în București, .. 6, . B. I. EXECUTOR JUDECĂTORESC P. Ș. cu sediul în G., ., nr. 43, ., . obiect contestație la executare, conform art. 248 C.p.c.
Cu recurs în 5 zile de pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 13.05.2013.
Președinte Grefier
Judecător A. G. S.-M. B.
Red AG. / Dact. S.M.B./ 5 ex /30._
.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6757/2013.... → |
---|