Pretenţii. Sentința nr. 8261/2013. Judecătoria GALAŢI

În motivarea cererii, s-a arătat că, în esență, între . și Primăria . încheiate contractele nr. 45/25.02.2008 și 130/24.08.2009 de prestări servicii în domeniul achizițiilor publice.

Ulterior, . și-a cesionat creanța către . prin contractului nr. 210/21.04.2011, cesiunea fiind notificată debitoarei. A precizat reclamanta că a invitat pârâta la conciliere directă în condițiile art. 720 1 C., însă aceasta nu a dat curs invitației și nici nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale restante.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1166, 1270 NCC, art. 112 C..

În dovedirea cererii, reclamanta a atașat la dosar, în copie, contractele de servicii nr. 130/24.08.2009 și 45/25.02.2008, facturile, notificările către pârâtă, contractul de cesiune de creanță (filele 3-25).

Cererea a fost legal timbrată, cu 1492,55 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării acțiunii și excepția autorității lucrului judecat în raport cu încheierea civilă nr. 1342/13.07.2012 din dosar nr._/233/2011, iar pe fondul cererii a invocat excepția de neexecutare a contractului, respectiv neacceptarea la plată a facturilor emise de reclamantă întrucât serviciul nu a fost în mod real prestat și nu există un proces verbal de recepție a lucrărilor.

În drept, a invocat prevederile art. 115, 163, 379, 405 și 405² C..

La termenul din 17.09.2013, reclamanta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., pe care instanța a respins-o cu motivarea acolo arătată.

La același termen instanța a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și a calificat excepția tardivității invocată de pârâtă ca reprezentând în fapt excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, cu privire la care a lăsat cauza în pronunțare.

Instanța a încuviințat și a administrat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 C. Pr. Civ, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de către pârâtă, care face de prisos în tot cercetarea în fond a pricinii, instanța o va admite pentru următoarele considerente:

În fapt, . G. a furnizat pârâtei servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice, în baza contractelor nr. 45/25.02.2008 și 130/24.08.2009, emițând facturile fiscale nr. 119/25.03.2009 în cuantum de_,55 lei, nr. 118/25.03.2009 în cuantum de_,55 lei și 138/27.08.2009 în cuantum de 1260,75 lei (filele 17-18).

Reclamanta nu a achitat nici în prezent contravaloarea acestor facturi.

La data de 21.04.2011, . și-a cesionat creanța către . prin contractului nr. 210/21.04.2011, cesiunea fiind notificată pârâtei prin notificarea nr. 11/03.06.2011 (fila 19)

În drept, potrivit art. 1 din Decr. 167/1958, în vigoare la data încheierii celor două contracte dintre părți și a scadenței celor trei facturi, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar art. 3 stabilește acest termen general la 3 ani.

Potrivit art. 5.1 din contractul nr. 45/25.02.2008, cele 4 tranșe de preț trebuiau achitate până la data de 15 a primei luni din trimestrul următor celui pentru care s-a facturat, ca atare, sumele din primele două facturi au devenit scadente la 15.04.2009.

Potrivit art. 5.1 din contractul nr. 130/24.08.2009, suma reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, trebuia achitată în termen de 3 zile de la semnarea contractului, ca atare, a devenit scadentă la 27.08.2009.

Din interpretarea celor două clauze contractuale mai sus invocate, instanța constată că sumele de_,10 lei și 1260,75 lei, cu privire la care a fost invocată excepția, au devenit scadente la 15.04.2009 și respectiv 27.08.2009, cu mai mult de 3 ani în urmă față de momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

De asemenea, se poate observa că nu au fost identificate plăți făcute de debitoare care întrerupă cursul prescripției, astfel că termenul de prescripție general de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decr. 167/1958, este împlinit cu privire la această sumă.

Instanța nu va putea reține apărarea invocată de către reclamantă în sensul că termenul de prescripție a fost întrerupt prin intervenția contractului de cesiune nr. 210/21.04.2011, între . și ., potrivit art. 1396 cod civil 1864, cesionarul preluând creanța cu toate accesoriile sale, dar nu cu mai multe drepturi decât avea însuși cedentul. Ca atare, instanța nu va putea recunoaște în favoarea cesionarului mai multe drepturi decât i-a cedat însuși autorul său, respectiv un termen mai lung de prescripție.

De altfel, cesiunea de creanță nu se numără printre cazurile limitativ de întrerupere a prescripției prevăzute de art. 16 din Decr. 169/1958.

În consecință, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei în ceea privește pretențiile din prezenta cauză și va respinge ca prescrisă cererea în pretenții formulată de aceasta.

Instanța observă că pârâta nu a solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile art. 274 C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocată din oficiu.

Respinge ca prescrisă cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ., cu sediul în G., .. 39, ., jud. G., în contradictoriu cu debitoarea . sediul în com. Ivești, ., nr. 451, jud. G..