Somaţie de plată. Sentința nr. 1001/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1001/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 1390/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 1001
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
PREȘEDINTE A. T.
Grefier A. C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de creditor S.C. A. C. S.A. în contradictoriu cu debitor C. G., având ca obiect „somație de plată”.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea din data 28.01.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 04.02.2013 și 07.02.2013 când a pronunțat următoarea sentință.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., creditoarea . G., prin reprezentant legal, a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitorul C. G., prin reprezentant legal, să emită o ordonanță prin care să someze debitoarea să plătească suma de 5315,5 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate calculate pentru perioada 30.04._11 și contravaloare majorări de întârziere calculate pentru perioada 30.09._11. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de a plăti facturile de debit la prestația apă-canal, motiv pentru care a fost notificată, fără succes.
A mai arătat că sunt îndeplinite condițiile art. 1 OG 5/2001 privind caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.
În drept, a invocat dispozițiile art. 969-970 C.civ., art. 274 C.pr.civ., art. 82,274 C.pr.civ., OG nr. 5/2001, Legea nr. 51/2006, Legea nr. 241/2006.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citat, debitorul nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între creditoare și debitoare au avut loc relații comerciale, creditoarea prestând servicii de apă-canal în baza contractelor de branșare/racordare și de utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare.
Potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.
Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).
Potrivit art. 42 alin. 10 Legea nr. 51/2006, „neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:
a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;
b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;
c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al
operatorului”.
Conform art. 30 alin. 3-5 Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, care constituie norma specială față de disp. Legii nr. 51/2006, factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. 9 din Legea nr. 51/2006, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură.
Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, după cum urmează:
a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;
b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;
c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului și se constituie venit al operatorului.
Nerespectarea de către utilizatori a prevederilor contractelor de furnizare prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare sau ale regulamentului serviciului atrage plata unor penalități și despăgubiri pentru daunele provocate, iar în anumite cazuri, chiar sistarea serviciului prestat, în conformitate cu prevederile contractului.
Potrivit art. 120 alin. 7 C.pr.fisc., cuantumul majorărilor de întârziere în cazul neachitării la timp a obligațiilor bugetare este de 0,1% pe zi de întârziere.
În baza acestor contracte au fost emise mai multe facturi, care nu au fost achitate de către debitoare rămânând de achitat suma de 2985,73 lei debit și 2329,77 lei penalități.
Pentru admiterea cererii de emitere a somației de plată, trebuiesc îndeplinite următoarele condiții, conform art. 1 OG 5/2001: să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă; creanță să fie însușită printr-un înscris sau prin altă modalitate prevăzut de ordonanță; creanța să fie bănească.
Potrivit art. 379 alin. 2 C.pr.civ., „creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.
Conform art. 379 alin. 3 C.pr.civ., „creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală”.
Instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile de emitere a somației de plată. Deși facturile nu au fost însușite de debitoare, ele fiind trimise prin poștă, instanța va folosi o prezumție judecătorească în baza art. 1203 C.civ. și va concluziona acest lucru, motivat de faptul că a existat acordul debitoarei la desfășurarea relațiilor comerciale.
În consecință, instanța urmează să admită cererea și să someze debitoarea să plătească creditoarei în termen de 20 de zile suma de 2985,73 lei debit și 2329,77 lei penalități.
În baza art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga debitoarea la plata sumei de 42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (39 lei taxă timbru și 3 lei timbru judiciar).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea pentru somație de plată promovată de creditoarea S.C. A. C. S.A., cu sediul în localitatea G., .. 2, județul G., în contradictoriu cu debitor C. G., domiciliat în localitatea G., .. 72, județul G..
Somează debitoarea să plătească în termen de 20 zile către creditoare suma de 2985,73 lei debit pentru perioada 30.04._11și 2329,77 lei contravaloare majorări de întârziere calculate pentru perioada 30.09._1.
Obligă debitorul să plătească către creditoare suma de 42 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu cerere în anulare în 10 zile de la comunicare pentru debitor.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.02.2013.
Președinte,Grefier,
Judecător A. T. A. C. B.
Red AT/Teh ACB/07.03.2013/4ex
Comunicat 2 ex/
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5228/2013.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 1905/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|