Validare poprire. Sentința nr. 4590/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4590/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 4961/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 4590
Ședința publică de la 29 Aprilie 2013
PREȘEDINTE - A. T.
Grefier - A. C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de creditor S.C. A. P. SERVICING ROMANIA S.R.L. în contradictoriu cu debitor G. A. Ș., terț poprit S.C. MD E., având ca obiect „validare poprire”.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea din data 22.04.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 29.04.2013 când a pronunțat următoarea sentință.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., creditorul . ROMANIA SRL, a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitorul G. A. S. și cu terțul poprit . pronunțe o hotărâre prin care să valideze poprirea pe salariul debitorului.
În motivarea cererii, a arătat că B. M. C. a înființat poprirea prin adresa din data de 11.05.2012, dar, deși au trecut mai mult de 30 de zile, terțul poprit nu a virat banii în contul creditorului, deși adresa de poprire a ajuns la destinatar, conform dovezii atașate la prezenta.
În drept, a invocat dispozițiile art. 460 C.pr.civ.
La termenul din data de 28.03.2012 creditoarea a timbrat legal cererea.
În dovedirea pretențiilor, a depus încheierea de încuviințare a executării silite nr. 5466/27.09.2012 a Judecătoriei G., procesul verbal de constatare cheltuieli de executare, adresa de înființare a popririi.
Legal citați, debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin încheierea nr. 5466/27.09.2012 a Judecătoriei G. s-a dispus începerea executării silite împotriva debitorului G. A. Ș. ca urmare a introducerii cererii de executare introdusă de creditoarea . ROMANIA SRL pentru executarea titlului reprezentat de contractul de credit nr._/11.05.2007.
Urmare a acestei cereri, a fost constituit dosarul de executare cu nr. 846/2012, în cadrul căruia, la data de 15.11.2012 executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra veniturilor salariale realizate de debitor la terțul poprit .>
În prezentul dosar creditoarea a solicitat validarea popririi înființată asupra debitorului G. A. Ș. întrucât terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația.
Potrivit art. 460, alin. 2 C.pr.civ. „Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. Terțul poprit, care, cu rea-credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 200 lei și 1.000 lei.”
Potrivit art. 129, alin. 5 C.pr.civ.: „Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.”
Desigur că, în virtutea rolului activ, instanța ar putea să dispună completarea cererii de către reclamant în baza art. 114, alin. 1 C.pr.civ., însă această posibilitate este oferită judecătorului doar pentru a putea oferi posibilitatea și celeilalte părți de a studia documentele pe care se bazează reclamantul, în condițiile în care acesta a atașat la cerere un singur exemplar de pe înscrisurile solicitate ca dovezi, instanța punând în vedere reclamantului să depună copii de pe acestea pentru a fi comunicate celeilalte părți.
Studiind dosarul, instanța nu a putut identifica vreun document care să ateste faptul că terțul poprit datorează sume de bani debitorului.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea de validare a popririi ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de creditor S.C. A. P. SERVICING ROMANIA S.R.L, cu sediul în Sector 1, București, .. 9, în contradictoriu cu debitor G. A. Ș., domiciliată în localitatea G., ., ., . și terț poprit S.C. MD E., cu sediul în Sector 2, București, .,având ca obiect „validare poprire”.
Dispune desființarea popririi înființată prin adresa nr. 846 din data de 15.11.2012 în dosarul 846/2012.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 29.04.2012.
Președinte,Grefier,
Judecător A. T. A. C. B.
Teh AT/Red ACB/24.05.2013/5ex
Comunicat 3 ex/
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4197/2013.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 5084/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|