Reziliere contract. Sentința nr. 3699/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 3699/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 17839/233/2012

Dosarul nr._

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR. 3699/2013

Ședința publică din data de 10.04.2013

Președinte – D. G. B.

Grefier – M. R.

Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect „reziliere contract+evacuare” formulata de reclamantul B. C. - Penitenciarul Colibași, în contradictoriu cu parata C. M. - G., ., Cod poștal_, J. G..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la prima strigare, la a doua strigare și la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că prezenta cauza se află la primul termen de judecata în fond, și s-a depus la dosar o cerere din partea reclamantului, prin intermediului agenților de paza din cadrul Penitenciarului G., prin care acesta declara ca nu mai dorește sa mai fie citat în cauza de față întrucât nu a formulat prezenta cerere, nu cunoaște nimic despre acest proces și solicita retragerea procesului, după care:

Instanța constata ca prezenta cauza nu este semnată de reclamant și rămâne în pronunțare pe acest aspect.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 14.09.2012 reclamantul B. C. a chemat în judecată pârâta C. M., solicitând rezilierea contractului de vânzare cumpărare încheiat cu parata si evacuarea acesteia.

Acțiunea nu este motivată in fapt si în drept.

Legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 10.04.2013, reclamantul, a comunicat instanței că acțiunea nu este formulată de el, nu a semnat-o și nu cunoaște nimic în legatura cu prezenta cauza, solicitând retragerea procesului.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.112 din C.p.c. cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, și semnătura reclamantului.

În conformitate cu prevederile art.133 alin.1 din C.p.c., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura va fi declarată nulă.

Față de aceste prevederi legale, văzând și poziția exprimată de către reclamant începând cu primul termen de judecată, instanța va anula cererea de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii.

Instanța ia act că nu s-au ocazionat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

În temeiul dispozițiilor art.133 C.p.c., anulează cererea având ca obiect „reziliere contract+evacuare” formulata de reclamantul B. C. - Penitenciarul Colibași, în contradictoriu cu parata C. M. - G., ., Cod poștal_, J. G., pentru lipsa semnăturii.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2013.

P., GREFIER,

Red.D.G.B. 10.05.2013

Dact.M.R./4 ex.20.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 3699/2013. Judecătoria GALAŢI