Acţiune în constatare. Încheierea nr. 27/2014. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 27/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 9619/233/2013

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 27.08.2014

Instanța constituită din:

Președinte – M. M. M.

Grefier – I. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S. B. I., cu domiciliu ales în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., având ca obiect „acțiune în constatare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, prin avocat S. I., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că reclamantul nu a formulat precizări cu privire la anexa depusă la termenul din data de 24.06.2014, astfel cum i s-a pus în vedere prin încheierea de ședință de la termenul anterior.

Cu privire la precizările solicitate de instanță, apărătorul reclamantului a susținut că, astfel cum a arătat și la termenul anterior, din extrasul de cont la zi rezultă perioada pentru care solicită comisionul de risc achitat, precum și calculul acestui comision. Astfel, se poate observa că suma este corect stabilită prin extrasul de cont depus la dosar, iar tabelul centralizat realizat a fost realizat avându-se în vedere, de asemenea, extrasul de cont. A mai susținut că aceleași aspecte le-a învederat și prin precizările depuse la dosar încă de la termenul anterior. În ceea ce privește probele, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Constatând că proba cu înscrisuri propusă de reclamant și de pârâta este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 C. pr.civ., instanța o încuviințează.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului a reiterat concluziile formulate la termenul anterior. Astfel, a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, pentru considerente expuse pe larg în concluziile scrise și acordarea de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 alin. 1 C.proc.civ., nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 02.09.2014.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.08.2014.

Președinte Grefier

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8528

Ședința publică din data de 02.09.2014

Instanța constituită din:

Președinte – M. M. M.

Grefier – I. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S. B. I., cu domiciliu ales în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., având ca obiect „acțiune în constatare”.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 27.08.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea la data de 02.09.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2014, reclamantul S. B. I., în contradictoriu cu pârâta ., au solicitat constatarea nulității clauzei prevăzută de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/13.07.2007, privind comisionul de risc redenumit comision de administrare, obligarea pârâtei să le restituie suma de 8.043,4 CHF reprezentând comisionul de risc care a fost încasat, dobânda legală la această sumă calculată de la data introducerii acțiunii până la achitare și continuarea Convenției de credit nr._/13.07.2007, continuarea derulării Convenției de credit nr._/13.07.2007 cu excluderea clauzei înscrise la punctul 5 lit. a din „condițiile speciale”. Au solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții au arătat că, între părți, a fost semnată Convenției de credit nr._/13.07.2007, având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 85.000 CHF pe o durată de 300 luni.

Au precizat reclamanții că, prin art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale convenției, s-a prevăzut perceperea unui comision de risc în procent de 0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a contractului.

Au menționat reclamanții, în sinteză, că comisionul de risc reprezintă o clauză abuzivă deoarece nu a fost negociată, este obscură și echivocă și creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe între drepturile și obligațiile părților, sancțiunea fiind nulitatea absolută.

În susținerea cererii formulate, reclamanții au depus înscrisuri în copie (f. 12-70).

Pârâta . a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat că, în baza Convenției de credit nr._/13.07.2007, încheiată între ., în calitate de împrumutător și numitul S. B. I., în calitate de împrumutat, a acordat acestuia un credit în sumă de 85.000 CHF pentru dobândire în patrimoniu a unui imobil, rambursabil în 300 luni, cu o dobândă curentă de 4,25 % și un comision de risc de 0,15% aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit, costul anual efectiv al creditului fiind reflectat de dobânda anuală efectivă (D.) de 6,22%.

A apreciat pârâta, în sinteză, că, în opinia sa, clauza privind comisionul de risc nu este abuzivă, negocierea contractului realizându-se prin acceptarea ofertei, a produsului lansat de bancă, intenția reclamanților la negocierea contractului de credit fiind aceea de a stabili dacă costul creditului este convenabil pentru ei, fără a conta din ce anume este compus acel cost.

Invocând art. 4 din Legea nr. 193/2000, pârâta a arătat că faptul că o clauză contractuală nu a fost negociată direct cu consumatorul nu conduce automat la concluzia că aceasta ar fi abuzivă, noțiunea de „dezechilibru semnificativ” depinzând de aprecierea comportamentului abuziv al celui care deține poziția de supremație la încheierea contractului.

Pârâta a subliniat faptul că clauza reglementată de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/13.07.2007 a fost negociată și nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, riscul fiind generat prin simpla acordare a unui credit care trebuie în permanență evaluat.

A menționat pârâta că comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare – ipoteca, fiind perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume riscul de neexecutare, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurate etc.

A precizat pârâta și faptul că, prin notificare, a transmis reclamanților oferta de implementare a OUG nr. 50/2010 cu Actul Adițional aplicat la Convenției de credit nr._/13.07.2007, reclamantul însușindu-și în mod tacit acest Act Adițional, prin care s-a prevăzut modificarea clauzei prevăzute de art. 5 lit. a, în sensul că s-a prevăzut existența unui comision de administrare de 0,15%, comision prevăzut de OUG nr. 50/2010.

A concluzionat pârâta că perceperea comisionului de risc a fost reglementată și consimțită contractual de către ambele părți, fără existența unei constrângeri și se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 C.civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG 99/2006, Regulamentul 17/2003 al BNR, legea 193/2000, OUG 50/2010 modificată prin legea 288/2010, Directiva 93/13/CEE, art. 969 din Codul Civil.

În susținerea întâmpinării, pârâta nu a depus înscrisuri.

Reclamantul formulează răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor pârâtei în ceea ce privește aprecierea acesteia ca a fost negociată clauza care se pretinde a fi abuzivă și, în sinteză, face apărari cu privire la preeminența dreptului și buna administrare a justiției, fundamentate pe statul de drept, puterea lucrului judecat și respectarea art. 6 par. 1 din CEDO.

Prin precizările depuse la data de 20.06.2014, în urma solicitărilor instanței, pârâtul a arătat că, solicită restituirea contravalorii comisionului de risc achitat în cuantum de 8.526,18 CHF pentru perioada 20.07.2007 – 20.06.2014, ce s-a reținut reclamantului, în baza clauzei a cărei anulare se solicită (f. 118-151).

Pârâta depune precizări la data de 24.06.2014 prin care solicită instanței să fie clarificată anexa 1 depusă de reclamant cu privire la valoarea comisionului de risc în cuantum de 8526,18 CHF. Reclamantul arată că la anexa 1 a atașat la dosar extrase de cont care justifică suma solicitată prin precizările din data de 20.06.2014

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Instanța este competentă să soluționeze cauza, în baza art. 94 pct. 1 lit. j C.proc.civ.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Convenției de credit nr._/13.07.2007, încheiată între ., în calitate de împrumutător și S. B. I., în calitate de împrumutat, a fost acordat reclamantului un credit în sumă de 85.000 CHF pentru dobândire în patrimoniu a unui imobil, rambursabil în 300 luni, cu o dobândă curentă de 4,25 % și un comision de risc de 0,15% aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit, comision stipulat în art. 5 lit. a din Condițiile Speciale la contract.

În art. 3.5 din Condițiile Generale la contract s-a prevăzut că, ”pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.

Pârâta a notificat reclamantului Actul Adițional la Convenția de credit nr._/13.07.2007 (f. 12-18), prin care s-a prevăzut modificarea clauzei prevăzute de art. 5 lit. a, în sensul că s-a prevăzut existența unui comision de administrare de 0,22%, comision prevăzut de OUG nr. 50/2010.

Prin art. 3 din Actul adițional s-a stabilit, în mod unilateral de către bancă, că punctul 5 din Condițiile Speciale ale Convenției va purta denumirea „Comisioane/Alte costuri aferente contului curent” și a fost redenumit comisionul de risc comision de administrare, perceput în procent de 0,15% pe lună, aplicabil la soldul creditului și plătibil lunar, pe toată durata de creditare.

Potrivit contractului, comisionul de administrare credit vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/Codebitorilor/Garanților pe toată durata Convenției; modul de îndeplinire de către Împrumutat/Codebitor/Garanți, întocmai și la timp, pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: (soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.

În drept, potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Convenția de credit nr._/13.07.2007și Actul adițional la aceasta intră sub incidența Legii nr. 193/2000, dată fiind calitatea împrumutaților de consumatori și calitatea băncii de comerciant, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000.

De asemenea, potrivit art. 40 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, în cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept.

Conform art. II din Legea nr. 288/2010, actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi (02.01.2011).

În sensul art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Conform art. 10 lit. b OG 21/1992,consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție.

De asemenea, conform art. 1 alin. 1 și 2 Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (alin. 2).

Instanța va înlătura apărarea pârâtei conform căreia numai Condițiile Generale conțin clauzele preformulate, nenegociate ale contractului, Condițiile Speciale fiind expresia tratativelor purtate între părți. În acest context, reține că singurele prevederi contractuale personalizate, în funcție de nevoile și cerințele fiecărui client în parte sunt cele referitoare la suma împrumutată, durata contractului și tipul de contract dintre produsele disponibile. De altfel, aceste prevederi nu par a face parte dintre cele susceptibile a fi negociate ci, mai degrabă, dintre cele care țin de personalizarea contractului.

Negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale iar, în cauză, nu au fost dovedite eventuale discuții referitoare la modificarea efectivă a clauzelor contestate. Instanța reține că inserarea clauzelor privind comisionul de risc, redenumit comisionul de administrare, nu putea fi influențată de consumatori, clauzele având un caracter standard și regăsindu-se în contractele de credit încheiate de bancă cu diverși consumatori.

În consecință, în lipsa unor dovezi contrare, instanța apreciază că clauza privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare, are natura unei clauze pre-formulate, nenegociate liber de părți.

Potrivit art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000 republicată, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Pârâta interpretează această dispoziție legală, care o transpune pe cea din Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993, în sensul că comisionul de risc face parte din prețul contractului și, în consecință, nu este susceptibil de a fi examinat prin prisma dispozițiilor acestui act normativ.

Instanța apreciază că textul de lege limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului.

În examinarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanța va avea în vedere echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutaților, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.

În ceea ce privește comisionul de risc (redenumit comision de administrare prin Actul adițional la contract) de 0,15% din soldul creditului, prevăzut de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale și art. 3.5 din Condițiile Generale, instanța reține că, în contract, nu se precizează care este riscul acoperit prin instituirea acestuia.

Totodată, reține că există un dezechilibru semnificativ între prestațiile celor două părți, dat fiind cuantumul comisionului față de valoarea creditului, în condițiile în care comisionul nu este definit în cuprinsul convenției, nu se precizează dacă este vorba de costul unui serviciu prestat, care ar fi acest serviciu sau dacă reprezintă contravaloarea unui prejudiciu suportat de pârâtă ca urmare a unei fapte a consumatorului. Mai mult, nu se precizează, în cuprinsul convenției dacă există sau nu posibilitatea de restituire a comisionului plătit odată cu fiecare rată în cazul în care un astfel de eveniment nu se produce.

Chiar în situația în care am reține, în plus față de dispozițiile contractuale, definiția riscului de credit în sensul art. 3 lit. g din Normele BNR nr. 17/18.12.2003, respectiv riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia, instanța apreciază că a fost încălcat echilibrul contractual în lipsa unei prestații care să justifice perceperea comisionului în cauză.

Astfel, în acest context, reține că, în fapt, potrivit convenției, comisionul de risc în cuantum de 0,15% se calculează lunar, spre deosebire de dobânzi sau alte comisioane iar, în condițiile Convenției, la finalul creditării, reclamanții vor avea de rambursat principalul de 85.000 CHF, dobânda în cuantum de 31.119,80 CHF și un comision de risc în cuantum de 13.208,18 CHF (f. 20-36).

Or, în împrejurările în care rambursarea creditului este garantată printr-o ipotecă asupra imobilului proprietatea reclamantului, conform pct. 7 din contract, penalitățile pentru întârzierile la plată au fost stabilite la 5% pe an plus rata dobânzii curente (prin actul adițional), conform pct. 4 din contract, iar, cu referire la imobilul ce face obiectul garanției, a fost încheiat contract de asigurare cesionate în favoarea băncii, cu o sumă asigurată de 216.277 lei(f. 64), nu pot fi reținute argumentele pârâtei referitoare la riscul determinat de eventuale variațiuni ale pieței imobiliare sau ale pieței valutare.

Echilibrul contractual este afectat nu doar având în vedere cuantumul ridicat al comisionului prin raportare la prețul total al contractului, ci și prin încasarea sumelor cu titlu de comision de risc fără ca, în situația în care, la sfârșitul perioadei de creditare, riscul avut în vedere nu s-a produs, să fie prevăzută obligația sau posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu.

Totodată, reclamanții consumatori au acționat, la momentul încheierii contractului de credit, de pe o poziție inegală în raport cu profesionistul ., acesta din urmă având obligația de informare asupra tuturor produselor oferite de bancă, asupra costului total al creditului, dar și asupra semnificației unor comisioane, cum este și comisionul de risc, respectiv asupra modalității de calcul al acestor comisioane. Or, în cauză, nu au fost administrate probe referitoare la modalitatea de informare a reclamantului asupra condițiilor de creditare în sensul menționat mai sus.

În ceea ce privește comisionul de administrare, potrivit susținerilor pârâtei, în contextul modificărilor impuse de noul cadru legislativ creat de OUG nr. 50/2010, banca a adaptat structura de comisioane astfel încât să se încadreze în enumerarea limitativ prevăzută de art. 36 din cuprinsul OUG nr. 50/2010 menținând valoarea aferentă, iar, pe de altă parte, a clarificat, prin actul adițional, rațiunea perceperii acestui cost.

Instanța va reține ca nereală această afirmație a pârâtei în contextul în care, comisionul denumit de pârâtă în cele două acte adiționale „comision de administrare” reprezintă, în esență, comisionul de risc indicat în cuprinsul Convenției de credit inițiale și vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/Codebitorilor/Garanților pe toată durata Convenției; modul de îndeplinire de către Împrumutat/Codebitor/Garanți, întocmai și la timp, pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: (soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.

Deși, așa cum am arătat, în cuprinsul Actului adițional, este oferită o definiție a comisionului ce urmează a fi încasat cu titlu de comision de administrare, instanța apreciază că aceleași rațiuni avute în vedere în analiza dezechilibrului contractual cu referire la comisionul de risc sunt valabile și în analiza caracterului abuziv al clauzei ce prevede comisionul de administrare.

Astfel, pentru argumentele dezvoltate mai sus, instanța, va constata nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc, prevăzut de pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/13.07.2007, respectiv a clauzei privind comisionul de administrare credit prevăzut de art. 5.1.b) din Actul adițional la Convenția de credit nr._/13.07.2007, în virtutea caracterului abuziv al acestora și va dispune eliminarea lor din convenție..

În ceea ce privește celelalte pretenții ale reclamanților, instanța reține că principiul restabilirii situației anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil și presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

În fapt, prin precizările depuse, reclamantul a arătat că suma ce a fost reținută reclamanților cu titlu de comision de risc/comision de administrare pentru perioada 20.07.2007 – 20.06.2014 este de 8.526,18 CHF.

În consecință, dat fiind principiul mai sus menționat, va dispune repunerea reclamantului S. B. I. în situația anterioară și o va obliga pe pârâtă la plata, către reclamant, a sumei reținute.

În ceea ce privește dobânda legală, reține că, potrivit art. 1088 cod civil 1864, aplicabil în speță, la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate iar aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.

În consecință, apreciind și acest capăt de cerere întemeiat, va obliga pe pârâta la plata către reclamanți și a dobânzii legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la momentul plății efective a sumei datorate.

De asemenea, dată fiind soluția referitoare la constatarea caracterului abuziv al unor clauze, o va obliga pe reclamantă să refacă graficul de rambursare aferent Convenției de credit nr._/13.07.2007 în funcție de clauzele rămase valabile, conform prezentei hotărâri.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., ca parte căzută în pretenții, va obliga pe pârâtă la plata, către reclamanți, a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței . UNBR nr._/14.05.2014 (f. 160).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea reclamantului S. B. I. cu sediul procesual ales în G., .. 50, ., . cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. cu sediul în București, ., Nusco Tower, etj. 3-8 și 10, sector 2.

Constată nulitatea absolută a clauzelor stipulate în cuprinsul convenției de credit nr._/ 13.07.2007 la pct. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției și la pct. 3.5. din Sectiunea 3 din Condițiile Generale ale Convenției încheiate între părți, în virtutea caracterului abuziv al acestora și dispune eliminarea acestora din convenție.

Obligă pârâta să restituie reclamanților suma de 8.526,18 CHF, în echivalent lei, la cursul BNR din data efectuării plății, reprezentând comision de risc nedatorat aferent perioadei 20.07._14, precum și a sumelor încasate în continuare până la plata efectivă, cu titlu de plată nedatorată.

Obligă pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale calculate asupra fiecărei sume datorate, de la data introducerii acțiunii și până la data achitării efective a debitului.

Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 02.09.2014.

Președinte, Grefier,

Jud. M. M. M. I. M.

Red MMM / Dact IM/ 4 ex / 25.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Încheierea nr. 27/2014. Judecătoria GALAŢI