Acţiune în constatare. Sentința nr. 7419/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7419/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 17151/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
operator de date cu caracter personal nr. 8637
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7419
Ședința publică de la 04 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier E. B.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe reclamant B. P. M., reclamant B. G. și pe pârât S.C. V. R. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 27.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.07.2014 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 24.09.2013, sub dosar nr._, reclamanții B. P. M. și B. G., în contradictoriu cu pârâta ., au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privitoare la comisionul de risc prevăzut de art. 5 lit. a din contractul de credit nr._/19.10.2007 precum și restituirea contravalorii acestui comision achitat, în sumă de 9773,89 CHF în perioada 18.11._12 și a sumelor ce se vor încasa ulterior cu acest titlu. Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă debitului, calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a debitului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că între părți a fost semnată la data de 19.10.2007 convenția de credit nr._ prin care părțile au convenit acordarea unui credit în cuantum de_ CHF pe o durată de 300 luni. La punctul 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției s-a prevăzut plata unui comision de risc în cuantum de 0,22% aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar pe toată durata creditului.
În opinia reclamanților acest comision este unul abuziv, întrucât nu cuprinde o definiție clară, care să indice riscurile acoperite și cazurile în care se datorează, putând fi stabilit unilateral și discreționar ca existență, valoare și întindere în timp, numai de către bancă.
Mai susțin reclamanții că acest comision nu a fost negociat de părți, contractul fiind unul standard, preformulat, ci a fost impus de pârâtă, clauzele care îl reglementează fiind obscure și echivoce, de natură să inducă în eroare clientul.
Reclamanții mai arată faptul că plata acestui comision care pe durata creditului însumează mai mult de un sfert din valoarea creditului și care nu corespunde vreunei contraprestații a pârâtei creează un dezechilibru grav și semnificativ între drepturile și obligațiile fiecărei părți contractante.
Au învederat reclamații că raportat la cuantumul comisionului de risc, condițiile de percepere și destinația lui, acesta nu reprezintă echivalentul vreunui serviciu prestat de bancă către împrumutați.
În drept, reclamanții au invocat practica judiciară, Legea nr. 193/2000 și art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din OG nr.32/1995.
În susținerea cererii formulate, reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri. Au fost depuse, la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, convenția de credit nr._/19.10.2007, actul adițional, graficul de rambursare, cărțile de identitate ale reclamanților, contractul de ipotecă, dosarul de creditare, extras de cont (filele 12-94).
Legal informată asupra acțiunii îndreptate împotriva sa, pârâta . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că clauzele contractului de credit privitoare la perceperea comisionului de risc nu sunt abuzive, acest comision fiind stabilit încă de la încheierea convenției, fiind clar precizat, dimensionat în funcție de o valoare concretă, respectiv soldul creditului, are prevăzută scadența și este trecut în planul de rambursare.
Mai arată pârâta că acest comision face parte din prețul creditului și deși a fost redenumit pe parcursul derulării convenției în comision de administrare a fost cunoscut și acceptat de consumator încă de la momentul încheierii contractului.
A mai apreciat pârâta că în cauza de față nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru a se constatat caracterul abuziv al clauzei, apreciind totodată că acest comision de risc este o componentă a costului contractului fiind chiar exceptat de la controlul caracterului abuziv.
A concluzionat pârâta că perceperea comisionului de risc a fost reglementată și consimțită contractual de către ambele părți fără existența unei constrângeri și se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 C.civ.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG 99/2006, Regulamentul 17/2003 al BNR, legea 193/2000, OUG 50/2010 modificată prin legea 288/2010, Directiva 93/13/CEE, art. 969 din Codul Civil.
În susținerea întâmpinării formulate, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta a solicitat și soluționarea cauzei în lipsa părților.
La solicitarea instanței pârâta a depus și ea la dosar un extras de cont actualizat.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare, odată cu care au dezvoltat motivele pentru care apreciază clauzele contractuale ca fiind abuzive.
La data de 16.05.2014 pârâta a depus la dosar precizări prin care a învederat valoarea sumelor achitate de reclamanți cu titlu de comision de risc și comision de administrare, ca fiind de 8518,12 CHF și a arătat că reclamanții au încheiat cu pârâta un act adițional prin care și-au însușit încă odată toate clauzele convenției, declarând expres că au analizat și agreat în cunoștință de cauză prevederile actului.
Referitor la capetele de cerere accesorii ale acțiunii, pârâta a învederat că în eventualitatea admiterii acțiunii, obligarea băncii la plata sumei în echivalent lei la data plății dar și a dobânzii ar conduce la o dublă reparare a aceluiași eventual prejudiciu încercat de reclamanți.
Conform art. 29 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, prezenta acțiune este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
În ședința publică din data de 17.01.2013, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată că cererea reclamanților este în parte întemeiată, pentru următoarele considerente:
În fapt, potrivit contractului de credit nr._/19.10.2007, încheiat între ., în calitate de împrumutător și B. P. M. și B. G., în calitate de împrumutați, pârâta a acordat un credit în cuantum de_ CHF cu destinația acoperire cheltuieli personale curente, rambursabil în 300 luni, cu o dobândă de 4,25 %, D. 7,26% și un comision de risc de 0,22%. Cuantumul comisionul de risc și modalitatea de calcul au fost stabilit prin art. 5.1. lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit, unde se prevedea că este aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit (filele 12-17).
Potrivit art. 3.5 din Condițiile Generale existente în cadrul contractului de creditare, „pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
Odată cu contractul de credit părțile au încheiat și un contract de ipotecă, instituind o ipotecă de prim rang asupra imobilului apartament de 3 camere situat în G., ., ., . imobiliar B. M..
La data de 09.03.2012, părțile au încheiat actul adițional nr. 2 la Convenția de credit nr._/19.10.2007 prin care au convenit modificarea și completarea contractului cu privire la durata creditului/scadența finală, la nivelul valorii totale plătibile prevăzute la punctul 3 lit. f „Dobândă”, la punctul 6 „Rambursare”, la punctul 7 „Garanții” și la punctul 8 „diverse” (filele 21-26).
Relevant cauzei este faptul că părțile au convenit o perioadă de grație de 6 luni, din luna martie 2012 până în luna august 2012, după încheierea căreia creditul se rambursează conform secțiunii 4 „Plăți” din Condițiile Generale ale convenției de credit, în anuități calculate conform definiției acestora modificată prin Actul adițional nr. 1. Tot prin actul adițional nr. 2, părțile au stabilit un nou mod de calcul al ratei dobânzii curente și s-a convenit o garantare suplimentară a creditului, fiind încheiat la aceeași dată contractul de ipotecă imobiliară asupra creanțelor din asigurări (filele 28-32).
Părțile nu au făcut dovada semnării vreunui act adițional nr. 1.
Astfel cum rezultă din extrasul de cont aflat la dosar (filele 153 -167), pe parcursul derulării convenției de credit, reclamanții au achitat în perioada 19.10.2007 – 19.06.2014 suma de 8518,12 CHF, cu titlu de comision de risc sau de comision de administrare credit.
În drept, potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Convenția de credit nr._/19.10.2007 și actul adițional la acesta, intră sub incidența Legii nr. 193/2000 dată fiind calitatea împrumutaților de consumatori și calitatea băncii de comerciant, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000.
De asemenea, potrivit art. 40 alin. 1 din OUG nr. 40/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator. Conform art. 40 alin. 3 din același act normativ, în cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. 1 este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept.
Conform art. II din Legea nr. 288/2010 privind aprobarea OUG nr. 50/2010, actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi (02.01.2011).
În sensul art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Conform art. 10 lit. b OG 21/1992,consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 și 2 Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (alin. 2).
Instanța va înlătura apărarea pârâtei conform căreia numai Condițiile Generale conțin clauzele preformulate, nenegociate ale contractului, Condițiile Speciale fiind expresia tratativelor purtate între părți. În acest context, reține că singurele prevederi contractuale personalizate, în funcție de nevoile și cerințele fiecărui client în parte sunt cele referitoare la suma împrumutată, durata contractului și tipul de contract dintre produsele disponibile. De altfel aceste prevederi nu par a face parte dintre cele susceptibile a fi negociate, ci, mai degrabă dintre cele care țin de personalizarea contractului.
Negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale, iar, în cauză, nu au fost dovedite eventuale discuții referitoare la modificarea efectivă a clauzelor contestate. Chiar dacă la data de 09.03.2012 părțile au încheiat actul adițional nr. 2, acesta nu face referire concretă decât la durata perioadei de grație, suma principală restantă pe perioada de grație, dobânda și comisioanele restante pe perioada de grație, și garantarea suplimentară a creditului, fără a defini sau arăta valoarea comisionului de risc ori a vreunui comision de administrare credit, având practic tot un caracter standard.
Instanța reține că inserarea clauzelor privind comisionul de risc nu putea fi influențată de consumatori, clauzele având un caracter standard și regăsindu-se în contractele de credit încheiate de bancă cu diverși consumatori.
În consecință, în lipsa unor dovezi contrare, instanța apreciază că toate clauzele indicate de reclamanți au natura unor clauze preformulate, nenegociate liber de părți.
Potrivit art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000 republicată, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Pârâta interpretează această dispoziție legală, care o transpune pe cea din Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993, în sensul că comisionul de risc face parte din prețul contractului și, în consecință, nu este susceptibil de a fi examinat prin prisma dispozițiilor acestui act normativ.
Instanța apreciază că textul de lege limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului.
În examinarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanța va avea în vedere echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutaților, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.
În ce privește comisioanele de risc de 0,22% din soldul creditului prevăzute de contractul de credit nr._/19.10.2007, prevăzut de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale și art. 3.5 din Condițiile Generale, instanța reține că în contract nu se precizează care este riscul acoperit prin instituirea acestuia.
Totodată, reține că există un dezechilibru semnificativ între prestațiile celor două părți, dat fiind cuantumul comisionului față de valoarea creditului în condițiile în care comisionul nu este definit în cuprinsul convenției, nu se precizează dacă este vorba de costul unui serviciu prestat, care ar fi acest serviciu sau dacă reprezintă contravaloarea unui prejudiciu suportat de pârâtă ca urmare a unei fapte a consumatorului. Mai mult, nu se precizează, în cuprinsul convenției dacă există sau nu posibilitatea de restituire a comisionului plătit odată cu fiecare rată în cazul în care un astfel de eveniment nu se produce.
Chiar în situația în care am reține, în plus față de dispozițiile contractuale, definiția riscului de credit în sensul art. 3 lit. g din Normele BNR nr. 17/18.12.2003, respectiv riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia, instanța apreciază că a fost încălcat echilibrul contractual în lipsa unei prestații care să justifice perceperea comisionului în cauză.
Astfel, în acest context, reține că, în fapt, potrivit convenției, comisionul de risc în cuantum de 0,22% se calculează lunar, spre deosebire de dobânzi sau alte comisioane, iar, în condițiile Convenției, la finalul creditării, reclamanții vor avea de rambursat, în cazul contractului de credit, principalul de_ CHF, dobânda în cuantum de_ CHF și un comision de risc în cuantum de_,7 CHF (conform graficului de rambursare de la filele 18-20).
Or, în împrejurările în care rambursarea creditului este garantată printr-o ipotecă asupra imobilului proprietatea garantului ipotecar B. M., conform pct. 7 din convenție, penalitățile pentru întârzierile la plată au fost stabilite la 2% din valoarea sumelor datorate și neplătite la scadență, conform pct. 4 lit. a din contract, fiind încheiate atât contractul de ipotecă asupra unui imobil cât și ulterior prin actul adițional, un nou contract de garanție reală ipotecară, nu pot fi reținute argumentele pârâtei referitoare la riscul determinat de eventuale variațiuni ale pieței imobiliare sau ale pieței valutare.
Echilibrul contractual este afectat nu doar având în vedere cuantumul ridicat al comisionului prin raportare la prețul total al contractului, ci și prin încasarea sumelor cu titlu de comision de risc fără ca, în situația în care, la sfârșitul perioadei de creditare, riscul avut în vedere nu s-a produs, să fie prevăzută obligația sau posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu.
Totodată, reclamanții consumatori au acționat, la momentul încheierii contractului de credit, de pe o poziție inegală în raport cu profesionistul ., acesta din urmă având obligația de informare asupra tuturor produselor oferite de bancă, asupra costului total al creditului, dar și asupra semnificației unor comisioane, cum este și comisionul de risc, respectiv asupra modalității de calcul al acestor comisioane. Or, în cauză nu au fost administrate probe referitoare la modalitatea de informare a reclamanților asupra condițiilor de creditare în sensul menționat mai sus.
În ceea ce privește comisionul de administrare, potrivit susținerilor pârâtei, în contextul modificărilor impuse de noul cadru legislativ creat de OUG nr. 50/2010, banca a adaptat structura de comisioane astfel încât să se încadreze în enumerarea limitativ prevăzută de art. 36 din cuprinsul OUG nr. 50/2010 menținând valoarea aferentă comisionului de risc.
Instanța apreciază față de înscrisurile aflate la dosar că acel comision denumit de pârâtă în ultimul grafic de rambursare emis și extrasul de cont „comision de administrare” reprezintă, în esență, comisionul de risc indicat în cuprinsul Convenției de credit inițiale la punctul 5 lit. a din condițiile speciale și art. 3.5 din condițiile generale.
Cum nici prin actul adițional semnat de părți nu este oferită o definiție a comisionului derisc și nici a comisionului de administrare, instanța apreciază că aceleași rațiuni avute în vedere în analiza dezechilibrului contractual cu referire la comisionul de risc, sunt valabile și în privința comisionului de administrare care redenumește practic comisionul de risc.
Astfel, pentru argumentele dezvoltate mai sus, instanța, va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, prevăzut de pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de Credit nr._/19.10.2007 și va anula aceste clauze.
În ceea ce privește capătul de cerere privind pretențiile bănești ale reclamanților, instanța reține că principiul restabilirii situației anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil și presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
În fapt, potrivit precizărilor scrise și susținerilor orale ale pârâtei formulate la termenele de judecată, reclamanții au achitat cu titlu de comision de risc, suma de 8518,12 CHF.
Prin acțiunea introductivă de instanță și cererea modificatoare reclamanții au indicat valoarea acestui comision ca fiind de 9773,89 CHF, însă din analiza extrasului de cont aflat la dosar, sub aspect valoric, se confirmă susținerile pârâtei.
În consecință, dat fiind principiul mai sus menționat, instanța va admite în parte acest capăt de cerere și o va obliga pe pârâtă la restituirea către reclamanți a sumei de 8518,12 CHF, încasată cu titlu de „comision de risc”, plătibili în CHF, dată fiind moneda creditului.
Totodată, instanța va obliga pârâta la restituirea către reclamanți și a sumelor încasate ulterior datei de 01.05.2014 (ultima dată la care conform extrasului de cont aflat la dosar s-a încasat acest comision) cu titlu de comision de risc sau de comision de administrare credit.
În ceea ce privește dobânda legală, reține că, potrivit art. 1088 cod civil 1864, aplicabil în speță, la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate, iar aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
Instanța apreciază că, dat fiind faptul că s-a dispus restituirea sumei reprezentând contravaloare comision risc în moneda CHF, astfel cum s-a și perceput și încasat acest comision, rămân lipsite de conținut susținerile pârâtei privitoare la o dublă reparare a prejudiciului în cazul plății în echivalent lei din data plății și al dobânzii legale.
De altfel, potrivit art. 4 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, „în raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă și când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an”.
În consecință, o va obliga pe pârâtă la plata către reclamanți a dobânzii legală calculată la suma în de 8518,12 CHF, de la data introducerii acțiunii și până la momentul plății efective a debitului.
Constatând că reclamanții au solicitat, ca accesoriu, și plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. 1 raportat la art. 451 alin. 1 și 452 C.proc.civ., instanța o va obliga pe pârâtă, ca parte căzută în pretenții și la plata, către reclamanți, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu apărător ales.
Deși la dosar există dovada achitării unui onorariu de apărător de 3000 lei, conform chitanței . UNBR nr._ (fila 152), instanța apreciază că numai suma de 1000 lei este rezonabil a fi pusă în sarcina pârâtei, dat fiind faptul că litigiul a fost soluționat în numai 2 termene de judecată, iar apărătorul ales al reclamanților nu s-a înfățișat la fiecare dintre aceste termene și nici nu a depus concluzii scrise.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții B. P. M. CNP_ și B. G., CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de avocat S. I. L., în G., .. 50, ., ., în contradictoriu cu pârâta ., CUI_, J_, cu sediul în București, ., ., sector 2, astfel cum a fost precizată.
Constată caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc prevăzute de art. 5 lit. a din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale convenției din Convenția de Credit nr._/19.10.2007, redenumit comision de administrare credit prin Actul adițional.
Anulează clauzele prevăzute de art. 5 lit. a ”Comision de risc” din Condițiile speciale ale convenției și art. 3.5 ”Comision de risc” din Condițiile generale ale convenției din Convenția de Credit nr._/19.10.2007.
Obligă pârâta la restituirea, către reclamanți a sumei de 8518,12 CHF (plătibili în CHF) încasată cu titlu de „comision de risc” și „comision de administrare credit” până la data de 01.05.2014 precum și la plata sumelor încasate cu titlu de „comision de risc” sau „comision de administrare credit” după data de 01.05.2014.
Obligă pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă debitului principal reprezentat de 8518,12 CHF și sumele achitate ulterior datei de 01.05.2014 cu titlu de „comision de risc” sau „comision de administrare credit”, calculată de la data formulării acțiunii, respectiv 24.09.2013, până la achitare.
Admite în parte cererea accesorie și obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat redus de instanță.
Cu drept de apel, care se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. ManeaElena B.
RedAMM /tehored. E.B/5ex/23.09.2014/3ex .>
Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3910/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8379/2014. Judecătoria... → |
|---|
