Pretenţii. Sentința nr. 9333/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 9333/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 7664/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

operator de date cu caracter personal nr. 8637

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9333

Ședința publică de la 26 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. M.

Grefier E. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe reclamant . ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SP și pe pârât ASOCIAȚIA DE P._, având ca obiect pretenții

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 19.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.09.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.04.2014, reclamanta . Administrator judiciar CC INSOL SPRL C. Filiala G. a chemat în judecata pe debitoarea ASOCIAȚIA DE P._ G. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de_,1 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 01.10.2013 – 31.12.2013, calculate pentru facturile de termoficare emise în perioada 15.04.2011 – 10.04.2013, neachitate în tot sau în parte la termenul scadent.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, în baza Contractului de prestări servicii nr. 1329/26.11.2009 și a actelor adiționale ulterioare încheiate între părți, reclamanta a furnizat pârâtei servicii de termoficare, aceasta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 15 de zile lucrătoare de la primirea facturilor.

Societatea reclamantă a arătat că și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, însă pârâta a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalități de întârziere în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice.

În drept, a invocat prevederile art. 1166, 1169, 1178, 1766 și 1768 C.civ., art. 46 C../2006 a gospodăriei comunale și contractele încheiate cu pârâta.

În susținerea cererii la aceasta au fost atașate înscrisuri (filele 4-96).

Reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsa părților.

Pârâta ASOCIAȚIA DE P._ G., deși legal informată asupra acțiunii îndreptate împotriva sa nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în instanță.

Potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

În cauză, la termenul de judecată din data de 19.09.2014, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, creditoarea . livrat pârâtei Asociația de proprietari Nr. 371 O. G., energie termică potrivit Contractului de furnizare a energiei termice pentru încălzire și a apei calde de consum nr. 1329 din data de 26.11.2009 (filele 86-96) modificat și completat prin actul adițional nr. 1 din 16.11.2011 (fila 85).

În baza relațiilor contractuale existente reclamanta a emis facturi (filele 12-84) cele privind perioada 15.04._13 nefiind achitate la termen. Pentru întârziere, în perioada 01.10.2013 – 31.12.2013, reclamanta a calculat penalizări, potrivit contractului părților, penalizări relevate în tabelul centralizator aflat la filele 10-11 din dosar.

Astfel, în cauză s-au perceput penalități de întârziere pentru perioada 01.10.2013 – 31.12.2013 la prestația energie termica aferentă perioadei 15.04.2011 – 10.04.2013, în valoare totală de_,1 lei (filele 10-11).

În drept, potrivit art. 969 C.civ., în vigoare la momentul încheierii raporturilor contractuale dintre părți, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Astfel, contractul reprezintă legea părților, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. P. urmare, facturile emise de reclamantă și penalitățile calculate – ambele în baza contractului existent între părți – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege.

Potrivit art. 18 din Contractul nr. 1329/26.11.2009, contravaloarea facturilor de energie termică și apă caldă emise de furnizor se achită în termen de 15 zile lucrătoare de la data scadenței. Conform art. 18 alin. 2 din Contractul modificat prin actul adițional ulterior (filele 85-96) neachitarea facturii în termen de 30 de zile lucrătoare atrage penalități de întârziere.

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă

de bani, reclamantul în calitate de creditor are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina pârâtului, ca debitor, operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

HG nr. 784/2005 prevede că nivelul dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor fiscale este de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere.

Însă, în contractul încheiat între părți, se vorbește despre nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare iar, potrivit Legii nr. 210/2005 privind aprobarea OG nr. 20/2005 pentru modificarea și completarea OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nivelul majorării de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.

În aceste condiții, în mod corect, reclamanta a calculat penalitățile de întârziere.

Rezultă în mod cert că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita la scadență contravaloarea facturilor emise de reclamantă, astfel că în prezent datorează reclamantei penalități de întârziere pentru facturile de termoficare emise în perioada 01.10.2013 – 31.12.2013, calculate la debitul aferent perioadei 15.04.2011 – 10.04.2013, în sumă de_,1 lei.

Față de situația de fapt reținută și văzând dispozițiile art. 969 cod civil de la 1864 se reține culpa pârâtei în executarea necorespunzătoare a contractului încheiat cu reclamanta, în sensul că aceasta nu a înțeles să achite plata serviciilor la termenele stipulate, astfel că în mod corect s-au calculat majorări de întârziere.

În consecință, constatând că sunt întrunite cerințele legale, în sensul ca este vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plată a unei sume de bani asumată prin contract, instanța, în temeiul art. 969, 1073, 1066 C.civ., va admite cererea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma solicitată de aceasta.

Totodată urmează ca instanța să ia act de faptul că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta .>, CUI R10871486, J_, reprezentată prin Administrator judiciar CC INSOL SPRL C. Filiala G., cu sediul în G., ., jud. G., împotriva pârâtei Asociația de Proprietari nr. 371 O. G., cu sediul în G., ., ., jud. G..

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de_,1 lei reprezentând majorări de întârziere calculate pentru perioada 01.10.2013–31.12.2013, pentru neplata în termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 15.04.2011–10.04.2013.

Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, care se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. ManeaElena B.

RedAMM /tehored. E.B/4ex/30.10.2014/2ex .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9333/2014. Judecătoria GALAŢI