Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 6291/233/2011
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 11.11.2014
PREȘEDINTE: A. A.
Grefier: V. R.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta .. prin lichidator judiciar CI B. D. în contradictoriu cu pârâta R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică G., având ca obiect „anulare somație de plată”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplintă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art. 104 alin. 13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplintă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile introduse de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică G., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.03.2011, având ca obiect „anulare somație de plată”,
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 01.03.2012 când cauza a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea 85/2206, întrucât față de societatea reclamantă s-a deschis procedura insolvenței,
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C. perimarea se poate constata din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 248 și urm. C., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia perimarii cererii de chemare în judecată.
Constata perimata cauza civilă formulată de reclamanta .. cu sediul în G. ., . prin lichidator judiciar CI B. D. cu sediul în G. .. 76, jud. G. în contradictoriu cu pârâta R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică G. cu sediul în G. ., jud. G., având ca obiect „anulare somație de plată”.
Cu drept de recurs in 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 11.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. ARHIPViorica R.
Redactat A.A/ 20.11.2014 .Dact. VR./4 ex/ 21.11.2014.
← Pretenţii. Sentința nr. 31/2014. Judecătoria GALAŢI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria... → |
---|