Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7321/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 7321/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 8401/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 7321

Ședința cameră de consiliu de la 02 Iulie 2014

PREȘEDINTE A. T.

Grefier A. C. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamant . în contradictoriu cu pârât ., având ca obiect cerere de valoare redusă .

Potrivit art. 1029 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, cererea se desfășoară în întregul ei în cameră de consiliu.

Procedura legal îndeplinită potrivit disp. art. 200 Noul Cod Procedură Civilă, la acest termen de judecată prezenta cerere îndeplinind toate condițiile impuse de disp. art. 194 – 197 Noul Cod Procedură Civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care:

Instanța constată, potrivit disp. art. 1027 Noul Cod Procedură Civilă că este competentă pentru a soluționa prezenta cerere.

Instanța constată că a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 1028 și 1029 NCPC, cererea reclamantei și înscrisurile doveditoare fiind comunicate pârâtului, care nu a remis instanței un răspuns în termenul legal 30 de zile, fiind incidente prevederile art. 1030 alin. 2 NCPC.

Instanța constată cererea în stare de judecată și o reține în spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria G. la data de 12.05.2014 sub nr._, formulată în procedura specială a cererilor cu valoare redusă reglementată de art. 1025 și următoarele NCPC, reclamanta . a chemat în judecată pârâtul ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să-l oblige la plata sumei de 4161,56 lei reprezentând debit precum și dobândă contractuală. A solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului de vânzare cumpărare nr._/26.03.2012 reclamanta a vândut pârâtei diverse mărfuri emițând debitoarei în mod legal mai multe facturi în cuantum total de 4161,56 lei.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025 și 1026 din NCPC.

În probațiune, reclamanta a uzat de proba cu înscrisuri – (filele 11-21).

Pârâtul, deși legal informat în condițiile art. 1029 alin. 3 NCPC despre cererea îndreptată împotriva sa, nu a formulat un răspuns.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:

În fapt, așa cum reiese din contractul_/26.03.2012 (f.11) reclamanta a furnizat mai multe produse pârâtei pentru care a emis mai multe facturi (f. 15-21) . Pârâtul nu a achitat prețul produselor de care a beneficiat și pentru care i-au fost emise facturile fiscale.

În drept, potrivit art. 1182, alin. 1, 1270 din Codul Civil, sub imperiul căruia a fost încheiat contractul de prestări servicii dintre părți, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În caz contrar, are dreptul la dezdăunare, care cuprinde în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.

Deși a beneficiat de produsele reclamantei, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita în întregime contravaloarea acestora, înregistrând în prezent un sold de 4161,56 lei. Existența acestei creanțe rezultă din facturile emise de creditoare și situația facturilor și încasărilor (f.9)

Referitor la condiția lichidității creanței, instanța apreciază că și aceasta este îndeplinită, întrucât cuantumul creanțelor bănești pretinse de creditoare este determinat prin însuși contractul de prestări servicii mai sus menționat.

În privința exigibilității creanței, instanța apreciază că din analiza clauzelor contractuale, art. 4.3, rezultă că obligația de plată a contravalorii serviciilor trebuia executată în termen de 30 de zile de la data livrării.

Or așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, obligațiile contractuale nu au fost respectate în întregime.

Analizând data scadenței facturii depuse la dosar, instanța constată că la momentul introducerii cererii, creanța constând în sumele solicitate cu titlu de debit principal este scadentă, astfel încât și condiția exigibilității creanței pretinse este îndeplinită în cauză.

În ceea ce privește penalitățile contractuale instanța constată că potrivit art. 4.10 părțile au convenit să fie percepute penalități de întârziere egale cu de două ori dobânda legală comunicată de către BNR plus 5% pe fiecare zi de întârziere, asupra întregii sumei datorate, așadar, față de neexecutarea la timp a obligațiilor instanța apreciază că și acest capăt de cerere este întemeiat.

Reținând că societatea reclamantă și-a dovedit pretențiile cu privire la debitul principal, în baza art. 1030 NCPC, instanța va admite cererea formulată de aceasta și va obliga pârâtul la plata sumei de 4161,56 lei reprezentând debit, la care se vor adăuga penalități de întârziere egale cu dublul dobânzii legale plus 5% pe zi de întârziere de la data de 19.01.2014 și până la achitarea efectivă a debitului.

În baza art. 1031 NCPC, pârâtul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulate de reclamant ., cu sediul procesual ales la . SRL sector 5, București, Calea Rahovei - Electromagnetica Business Park, nr. 266-268, .. 2, . contradictoriu cu pârât ., cu sediul în localitatea G., ., ., județul G., domiciliat în localitatea având ca obiect cerere de valoare redusă .

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 4161,56 lei reprezentând debit, la care se vor adăuga penalități de întârziere egale cu dublul dobânzii legale plus 5% pe zi de întârziere de la data de 19.01.2014 și până la achitarea efectivă a debitului.

Obligă pârâtul să plătească suma de 200 lei reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Executorie de drept.

Pronunțată în ședință publică, 02.07.2014.

Președinte,Grefier,

Judecător A. T. A. C. B.

Teh AT/Red ACB/04.07.2014/4ex

Comunicat 2 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7321/2014. Judecătoria GALAŢI