Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8663/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 8663/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-09-2014 în dosarul nr. 9436/233/2014

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8663

Ședința din Camera de Consiliu din data de 05.09.2014

Instanța constituită din:

Președinte – E. L. D.

Grefier – I. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii de valoare redusă formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta M. T..

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

-cauza se află la primul termen de judecată;

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. și 1027 C.proc.civ, procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Constatând că proba cu înscrisuri propusă de reclamanta este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 C. pr.civ., instanța o încuviințează.

În temeiul art. 394 alin. 1 C.proc.civ., nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei comerciale de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.05.2014, sub nr._, conform procedurii speciale a cererii de valoare redusă, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta M. T., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 177 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie, Catv și internet și a penalităților de întârziere contractuale de 0,2%. Totodată, creditoarea a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a utilizat serviciile furnizate, de telefonie, internet și Catv, însă nu a achitat contravaloarea acestora, conform dispozițiilor contractuale. S-a arătat de asemenea că pentru neplata la termen a contravalorii facturilor pârâta datorează și penalități de întârziere în valoare de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 3.6 din contractul nr._/31.01.2008.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032 Cod proc.civ..

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contractul de furnizare servicii nr._/31.01.2008 împreună cu anexele, proces verbal de instalare și facturi fiscale, tabel de calcul penalități, Furnizare informații ORC.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 de lei.

Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță, nu a propus probe in apărare si nici nu a formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin contractul de furnizare servicii nr._/31.01.2008, încheiat între reclamanta . și pârâta M. T. s-a convenit furnizarea, către aceasta din urmă, de servicii de telefonie, Catv și internet.

Potrivit clauzei contractuale nr. 3.4 pârâta, beneficiarul din contract, s-a obligat să achite contravaloarea abonamentului până la sfârșitul fiecărei luni în care sunt furnizate serviciile.

În temeiul contractului încheiat între părți, reclamanta a emis în perioada august – octombrie 2011 facturile fiscale nr._/18.08.2011, nr._/19.09.2011, nr._/18.10.2011 în valoare totală de 177 lei, facturi necontestate de pârâtă, deși aceasta a avut această posibilitate conform art. 3.6 din contract.

În drept, conform disp. art.969 Cod civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, creditorul având dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, în caz contrar având dreptul la daune interese.

Conform disp. art. 662 NCPC, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță, iar creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată în actul de creanță emanând de la debitor sau recunoscut de acesta.

Raportând situația de fapt astfel cum a fost reținută la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată că reclamanta a făcut dovada existenței raporturilor contractuale între părți, a existenței și întinderii prejudiciului încercat prin neîndeplinirea obligației de plată asumată prin contract, în vreme ce pârâta, a cărei culpă este prezumată, nu au făcut dovada plății debitului imputat.

Creanța este certă, existența acesteia rezultând indubitabil din cuprinsul contractului nr._/31.01.2008 și a facturilor fiscale depuse la dosarul cauzei. Caracterul lichid al creanței este evident, cuantumul acesteia fiind determinat în cuprinsul contractului încheiat între părți și al facturilor fiscale. Condiția exigibilității creanței este îndeplinită, scadența obligației de plată a sumelor cuprinse în facturile fiscale, fiind depășită.

În ceea ce privește capătul de cerere privind penalitățile de întârziere, instanța reține că prin clauza prevăzută la art. 3.7 din contract, pârâta și-a asumat obligația de a achita penalități de întârziere la plată în procent de 0,2% pe zi, până la data achitării integrale a sumei restante.

Potrivit clauzelor contractuale, reclamanta a calculat, în perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi fiscale și data de 21.05.2014 penalități de întârziere în cuantum de 330,40 lei.

Pentru considerentele expuse anterior, având în vedere că pârâta nu a făcut dovada plății cu privire la suma ce face obiectul cererii, precum și dispozițiile art. 1270 Cod.civ., fiind îndeplinite și condițiile de admisibilitate prevăzute de art.1025 Cod proc.civ., instanța constată că cererea formulată de către reclamantă este întemeiată, urmând a fi admisă, astfel că va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 177 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie, Catv și internet și a sumei de 330,40 lei reprezentând penalități de întârziere contractuale.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., constatând că pârâta a căzut în pretenții, va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, . 2000 Building Faza I, nr. 75, în contradictoriu cu pârâta M. T., cu domiciliul în G., ., ., ., jud. G..

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 177 lei reprezentând contravaloare servicii și suma de 330,40 lei reprezentând penalități de întârziere.

Obligă pârâta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare taxă de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.09.2014.

Președinte, Grefier,

Red ELD / Dact IM/ 4 ex / 19.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8663/2014. Judecătoria GALAŢI