Plângere contravenţională. Sentința nr. 4747/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4747/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 17535/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 8637)
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR 4747
Ședința publică de la 09 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. Z.
Grefier C.-D. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul G. V. și pe intimatul I. G. având ca obiect plângere contravetionala PA NR._.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25 O4.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de succesiv la data de 09.05..2014, când a hotărât urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.10.2013, petentul G. V., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 25.09.2013, solicitând instanței anularea lui și a sancțiunii aplicate. De asemenea, petentul a mai solicitat și obligarea intimatului la plata daunelor morale în cuantum de 1.500 lei.
În motivarea acțiunii, petentul neagă comiterea faptei, arătând că în mod eronat a reținut agentul constatator prin actul sancționator că în data de 25.09.2013, ar fi provocat scandal, având o altercație cu un cetățean.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
La cerere a fost atașat procesul verbal contestat, în original (fila 4).
La data de 06.02.2014, petentul a depus precizări prin care a menționat că renunță la capătul de cerere privind daunele morale (fila 9).
Legal citat, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G. nu a formulat întâmpinare, însă la solicitarea instanței a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator (fila 15).
Plângerea contravențională a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei potrivit dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.94, pct.4 C.pr.civ., fapta sancționată fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G., iar plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.
La termenul de judecată din data de 25.04.2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele si lucrările cauzei, instanța reține:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ întocmit la data de 25.09.2013, petentul G. V. a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 200 lei, în temeiul art. 3, pct. 24 raportat la art. 4, alin. 1 lit. b din Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Potrivit celor consemnate în procesul verbal contestat, la data de 25.09.2013, ora 14:15 petentul aflat în fața scării cu nr. 6 a . pe ., a provocat scandal, fiind nemulțumit de faptul că o persoană notează numele persoanelor afișate la interfonul ce restricționează accesul în scara blocului.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate si temeinicie al instanței.
Cât privește controlul de legalitate, instanța constata ca procesul-verbal . nr._ întocmit la data de 25.09.2013 respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Deși procesul verbal nu conține mențiunile petentului și nici semnătura sa, întrucât actul sancționator a fost încheiat în lipsa acestuia și nici datele de identificare și semnătura unui martor asistent, în cuprinsul procesului verbal contestat se regăsește motivul pentur care acesta a fost încheiat astfel, motiv pentru care sunt îndeplinite cerințele obligatorii prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
Conform art. 4, pct. 24 raportat la art. 4, alin (1), lit. b din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 200 și 1000 lei, „provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de către agentul constatator. Mai mult, din probele administrate, nu s-a probat de către petent o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.
Deși petentul arată detaliat, prin plângerea formulată, modul în care s-au desfășurat lucrurile, instanța constată că acesta nu a adus probe pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal.
Referitor la sancțiunea aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța o socotește legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind dispusă amenda în minimul special prevăzut de lege. În acest sens, instanța are în vedere că respectarea regulilor care asigură ordinea și liniștea publică constituie un imperativ pentru toți cetățenii.
Scopul contravenției este de a apăra valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală (art. 1 alin.1 din O.G. nr. 2/2001) iar scopulsancțiunii contravenționale este atât de constrângere cât și de prevenire a repetării ori săvârșirii de noi fapte. Ca și în speța de față, trebuie avut în vedere că sancțiunea contravențională nu privește și nici nu urmărește acoperirea unui prejudiciu, ci are exclusiv o funcție represivă și preventivă.
Pentru toate aceste considerente, instanța consideră că procesul-verbal de contravenție a fost în mod legal și temeinic întocmit, iar sancțiunea aplicată este legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, motiv pentru care va respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul G. V. domiciliat în G., ., .. 6, . intimatul I.P.J. G. cu sediul în G., . împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 25.09.2013.
Numai cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțata în ședință publică astăzi, 09.05.2014.
Președinte, Grefier,
A. Z. C.-D. P.
( CO )
semnează conform disp. art. 426 alin.(4) N.C.pr.civ
grefierul șef G. A. N.
Red ZA/dact PCD/5 exp/10.07.2014
..07.2014
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9737/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 25/2014. Judecătoria... → |
---|