Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2212/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2212/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 18391/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
operator de date cu caracter personal nr. 8637
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2212
Ședința publică de la 07 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier E. B.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe reclamant . GROUP SA și pe pârât ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 560, având ca obiect cerere de valoare redusă
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.03.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.10.2013, reclamanta . Group SA, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari nr.560 G., a solicitat instanței ca, pe calea procedurii speciale a ”cererii cu valoare redusă”, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5882 lei, reprezentând despăgubire nerecuperată de asigurator și la plata dobânzii legale aferentă sumei nerecuperate. Totodată reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezenta acțiune.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că în luna iunie 2010 a avut loc inundarea apartamentului situat în G., ., . A. N., datorită stării necorespunzătoare a instalației de colectare a apei pluviale comună blocului. La momentul inundației apartamentul era asigurat prin polița de asigurare facultativă . nr._/2010. În baza poliție, reclamanta a achitat proprietarului apartamentului o despăgubire în cuantum de 5882 lei.
Mai arată reclamanta că potrivit legii asiguratorul este subrogat în drepturile asiguratului de la data acordării despăgubirii, iar obligația de administrare și întreținere a proprietății comune este în sarcina asociației de proprietari.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999, 1000 alin. 1 C.civ., art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 34 din Legea nr. 230/2007, art. 453, 1025 – 1032 C.proc.civ.
În probațiune, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâtei.
În susținere, la dosar au fost anexate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de daună nr. ACP2/GL/_/10 cu prinzând polița asigurare, declarații, procese-verbale, planșe foto (filele 9-37).
Legal informată privind acțiunea, pârâta Asociația de Proprietari nr. 560 G. a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu acceptă pretențiile reclamantei, și că nu este în culpă cu privire la evenimentul produs în 2010, acesta datorându-se modului în care a fost proiectată instalația de captare a apelor pluviale de constructorul blocului.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, în baza art. 6 alin. 1 teza a doua din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (fila 42).
Instanța a încuviințat și a administrat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și proba cu interogatoriul pârâtei (fila 51).
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 05.07.2010 s-a produs o avariere la instalația de preluare a apelor pluviale aferentă scării 2 a blocului D 11, din . a provocat inundația apartamentului 56, proprietatea numitului A. N..
Apartamentul nr. 56 este parte din Asociația de Proprietari nr. 560 G..
Aceasta situație de fapt rezulta din probele administrate si anume adeverința eliberata de Asociația de Proprietari nr. 560 (fila 11), planșele foto (filele 16-36), declarația persoanei păgubite (fila 12), procesul verbal de constatare a daunelor (fila 14) și interogatoriul pârâtei (fila 51).
La data incidentului (05.07.2010) proprietarul apartamentului nr. 56, numitul A. N., era beneficiarul contractul de asigurare facultativa de bunuri, polița ACP nr._ din 04.06.2010 (fila 10), încheiat cu societatea reclamanta, cu valabilitate 12 luni începând cu data de 04.06.2010.
Pentru avariile produse apartamentului 56 din G., ., . efectuat reparații al căror cuantum se ridică la suma de 5882 lei, achitată asiguratului A. N. de asiguratorul . Group SA (fostă BCR Asigurări). Valoarea pagubei a fost stabilita prin constatările organelor tehnice de specialitate ale reclamantei (fila 9).
În drept, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.
Totodată, conform art. 999 C.civ. omul este responsabil de prejudiciul cauzat prin fapta, neglijența sau imprudența sa iar potrivit art. 1000 alin. 1 C.civ. suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza noastră.
De asemenea, potrivit art. 34 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, administrarea, întreținerea, investițiile și reparațiile asupra proprietății comune sunt în sarcina asociației de proprietari. Art. 3 lit. c din același act normativ definește proprietate comună ca fiind toate părțile dintr-un condominiu care nu sunt apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuință.
Având în vedere ca potrivit dispozițiilor art. 1000 alin 1 raportat la art. 999 C.civ., parata răspunde pentru fapta lucrului aflat in paza sa – instalația de colectare a apei pluviale necorespunzătoare și defectă, instanța retine răspunderea acesteia pentru pagubele cauzate apartamentului nr. 56 aparținând numitului A. N..
In speță sunt întrunite toate condițiile răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri, fiind făcuta dovada prejudiciului si a legăturii de cauzalitate dintre fapta lucrului si prejudiciu.
Mai mult, nu exista nici o cauza exoneratoare de răspundere întrucât defecțiunea instalației de colectare a apei pluviale), deși este o împrejurare care exclude vinovăția paznicului juridic al lucrului, întrunește caracteristicile cazului fortuit și nu ale forței majore (aceasta din urma fiind o împrejurare externa, cu caracter excepțional, fără relație cu lucrul care a provocat dauna sau cu însușirile sale, absolut invincibila si absolut imprevizibilă). În materia răspunderii pentru fapta lucrului, noțiunii de caz fortuit i se atribuie un sens tehnic, care acoperă, printre altele, și împrejurări intrinseci lucrului, neimputabile paznicului juridic, care au dus la producerea prejudiciului (vicii ascunse ale lucrului, defecte de fabricație, cauze interne, care nu puteau fi cunoscute de paznicul juridic), cum este cazul în speța de fata.
Pentru pagubele produse apartamentului nr. 56, reclamanta a achitat proprietarului imobilului avariat, despăgubirea in suma de 5882 lei, în temeiul contractului de asigurare facultativa de bunuri. Pentru indemnizația plătită asiguratului, în baza art. 22 al.1 din Lg. 136/1995, reclamanta este îndreptățită să se regreseze împotriva persoanei responsabile pentru fapta lucrului.
Pentru aceste motive, instanța apreciază întemeiat primul capăt de cerere și urmează să-l admită, cu consecința obligării pârâtei, paznicul juridic al lucrului, la plata despăgubirilor civile achitate de către reclamantă în calitate de asigurător al persoanei păgubite.
În temeiul art. 1088 C.civ. raportat la art. 998 C.civ., instanța urmează să admită și capătul de cerere accesoriu, cu consecința obligării pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului principal, începând cu data cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective a debitului.
Tot referitor la cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, instanța reține și faptul că dobânda legală se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României, conform art. 3 alin. 1 din OG nr. 9/2000 și respectiv conform art. 3 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
În baza art. 1031 C.proc.civ., instanța va dispune obligarea pârâtei, ca parte căzută în pretenții, la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta . Group SA, CUI_, J40/_/2001, cu sediul în C., .. 21, jud. C., în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari nr. 560 G., C._, cu sediul în G., ., jud. G..
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 5882 lei reprezentând despăgubiri achitate de asigurator.
Obligă pârâta să achite reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 5882 lei, calculată de la data cererii de chemare în judecată, respectiv 15.10.2013 și până la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească suma de 200 lei reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Executorie de drept.
Cu drept de apel, care se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cercetată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. ManeaElena B.
RedAMM /tehored. E.B/4ex/11.03.2014/2ex .>
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 13/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|