Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 7861/233/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 15 Decembrie 2014
PREȘEDINTE A. T.
Grefier A. C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamant R. I. în contradictoriu cu pârâții P. A. și P. V., având ca obiect „hotărâre care sa tina loc de act autentic” .
Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 08.12.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.12.2014, când a hotărând următoarele.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamantul R. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții P. A.-M. și P. V., să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare, referitor la apartamentul situat în G., ., scara 1, etaj 5, .> În motivarea cererii, a arătat că reclamanta a trăit în concubinaj cu autorul P. Ș. dinainte de 1989 și până la decesul acestuia, care a avut loc la data de 25.03.1998.
Mai arată reclamanta că în considerarea bunelor relații dintre cei doi concubini și a faptului că reclamanta a avut grijă în permanență de P. Ș., acesta a hotărât să îi transmită reclamantei apartamentul proprietatea sa, urmând ca aceasta să-l îngrijească în continuare și apoi, în caz de deces, să îi facă toate cele creștinești.
Mai susține reclamanta că în acest sens, autorul P. Ș. a scris datat și semnat personal un act intitulat „contract de vânzare-cumpărare”, în care a inserat toate aspectele semnalate anterior.
Învederează reclamanta că până în anul 2008 nimeni din familia lui P. Ș. nu s-a interesat de soarta acestuia și implicit nici nu au luat cunoștință de decesul acestuia. Aceasta a mai avut o încercare de a obține pe cale judecătorească recunoașterea dreptului său de proprietate asupra apartamentului în litigiu, însă a promovat o acțiune în constatare în condițiile în care avea deschisă calea unei acțiuni în realizare, cererea reclamantei fiind respinsă ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 694/27.01.2010 a Judecătoriei G..
În drept, cererea nu a fost motivată.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâților și martori.
Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare.
La termenul din data de 11.02.2013 instanța a pus în discuție, din oficiu, excepția prescripției dreptului la acțiune, pe care a unit-o cu fondul.
La termenul din data de 11.03.2013 instanța a pus în discuție, din oficiu, excepția lipsei de interes, pe care a unit-o, de asemenea, cu fondul.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților și martori.
Prin sentința civilă nr. 2605/18.03.2013 Judecătoria G. a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea ca fiind lipsită de interes. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat recurs ce a fost admis prin decizia civilă nr. 268/21.03.2014 a Tribunalului G. instanța dispunând casarea hotărârii și trimiterea ei spre rejudecare.
În rejudecare, instanța a administrat proba cu martori și interogatoriul reclamantei.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune:
Instanța o va respinge în considerarea argumentului că deși actul de vânzare cumpărare a fost întocmit la data de 17.03.1996, reclamanta a folosit până în prezent bunul, astfel încât termenul de prescripție nu a început să curgă, folosirea bunului echivalând cu o cauză de întrerupere a prescripției – recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie. Faptul că reclamanta a folosit bunul reiese atât din declarațiile martorilor M. Lucheria și J. O. (f. 50,51 c.p.I) dar și din chitanțele ce atestă plata întreținerii (f.53-55), fiind evident faptul că reclamanta a achitat aceste sume ca urmare a faptului că a folosea imobilul. Deși martorii propuși de pârâți, P. I. și C. C. (f.22, 23 c.p. II) au precizat că l-au ajutat pe pârât să igienizeze apartamentul despre care au susținut că era părăsit, instanța nu poate aprecia asupra intervalului de timp când s-a desfășurat această activitate întrucât, sub acest aspect, declarațiile martorilor sunt contradictorii, fiind menționat anul 2008 dar și anul 2010. În plus, instanța reține că prin dosarul_/233/2012 pârâții au formulat cerere reconvențională, care a fost admisă prin sentința civilă nr. 9594/17.10.2011 (act depus la termenul din data de 08.12.2014), această situație confirmând faptul că reclamanta folosea apartamentul în discuție la data introducerii cererii ce a făcut obiectul acestui dosar, aceasta fiind introdusă în anul 2010.
În opinia instanței, nu prezintă relevanță faptul că reclamanta nu a domiciliat efectiv la acea adresă întrucât ceea ce interesează este că aceasta a exercitat asupra apartamentului în discuție acte de folosință care dacă nu ar fi fost exercitate acțiunea pârâților prin care au solicitat evacuarea acesteia ar fi fost lipsită de interes, ori după cum reiese din sentința civilă nr. 9594/17.10.2011 a Judecătoriei G. cererea de evacuare a fost admisă ca urmare a faptului că aceasta nu avea un titlu asupra imobilului. Inexistența titlului nu exclude de plano exercitarea posesiei, pentru că de esența acestei posesii este tocmai faptul că persoana care exercită în fapt posesia asupra imobilului nu deține un titlu asupra lui sau acesta nu este valabil, dar chiar și așa, acesta se comportă ca un veritabil proprietar, exploatând bunul și culegându-i fructele.
Pentru aceste motive va respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune, ca nefondată.
Pe fondul cauzei, instanța constată că prin cererea formulată reclamanta solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Studiind înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă se constată că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 17.03.1996, numitul P. Ș. a înstrăinat la data de 17.03.1996 reclamantei, imobilul situat în ., . că pârâții din prezenta cauză sunt succesorii lui P. Ș..
În ceea ce privește data din cuprinsul contractului (17.03.1996), aceasta se impune părților. Astfel condițiile de validitate aplicabile acestui contract trebuie raportate la momentul existenței acordului de voință, respectiv 17.03.1996, ori, la acea dată prevederile art. 101 din Legea 114/1996 nu erau aplicabile, nefiind necesară întocmirea contractului în formă autentică.
Deși la dosar au fost depuse două înscrisuri (instrumentum probationae) – f 6,7 c.p. I, în realitate ele reprezintă rodul aceleiași manifestări de voință (negotium iuris), în opinia instanței prezentând relevanță exteriorizarea manifestării de voință și nu forma în care a fost făcută, această concluzie impunându-se cu atât mai mult cu cât la data încheierii actului în discuție, legea nu impunea decât forma scrisă.
Studiind acest contract, se observă că deși contractul a fost intitulat „contract de vânzare cumpărare”, prin natura obligațiilor prevăzute în conținutul acestui înscris reiese că acesta prezintă particularitățile unui contract de întreținere, părțile consimțind că prețul vânzării să fie „a mă îngriji la bătrânețe și să–mi facă cele necesare pentru îngropare”. Faptul că o persoană își înstrăinează bunul, chiar numai în schimbul întreținerii, face ca raportul juridic să fie tot o formă a contractului de vânzare-cumpărare, de care se deosebește, între altele, prin caracterul său aleatoriu.
Astfel condițiile de fond sunt cele aplicabile unui contract de vânzare cumpărare. Așa cum s-a reținut și în doctrina de drept, fiind un contract consensual, este suficient acordul de voință al părților pentru valabilitatea convenției. În speța dedusă judecății, părțile au înțeles să-și materializeze convenția într-un înscris (sub semnătura privată). Dacă însă, pentru înstrăinarea bunului, legea impune o anumită formă, atunci, pentru valabilitatea contractului, va trebui îndeplinită această formă. Însă, legea, la momentul încheierii convenției nu impunea forma autentică pentru valabilitatea convenției.
Referitor la critica pârâților, prin care aceștia susțin că acest contract nu este valabil întrucât nu este prevăzut prețul, instanța apreciază așa cum a stabilit doctrina și jurisprudența, că este posibil ca părțile să precizeze în contract numai elementele cu ajutorul cărora prețul va putea fi determinat în viitor, în acest caz prețul fiind determinabil, fiind satisfăcută exigența impusă de art. 964, alin. 2 C.civ. vechi. Astfel, în conținutul contractului, părțile au consimțit ca prețul să fie echivalentul îngrijirii ce urmează a fi acordată vânzătorului precum și înmormântarea acestuia.
Prin sentința civilă nr. 694/2010 Judecătoria G. a stabilit că acest înscris întocmit între părți nu îndeplinește condiția ad validitatem a formei autentice fiind însă valabil ca și un antecontract de vânzare cumpărare, care a generat în sarcina ambelor părți o obligație de a face, respectiv de a perfecta în viitor contractul în formă autentică.
Obligația vânzătorului de a încheia contractul de vânzare cumpărare este o obligația patrimonială, astfel încât, în caz de deces al promitentului vânzător, aceasta se transmite odată cu patrimoniul său. Astfel, pârâții în calitate de succesori au dobândit odată cu patrimoniul defunctului și obligația de a încheia actul de vânzare cumpărare.
Dacă promitentul – vânzător nu își respectă obligația de a vinde în viitor acel bun, iar lucrul se mai găsește în patrimoniul vânzătorului și nu exista alte impedimente legale, pe lângă posibilitatea acordării daunelor interese sau obligării promitentului, sub sancțiunea daunelor cominatorii, la încheierea contractului, instanța are posibilitatea ca, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, să pronunțe, în baza art. 1073 si 1077 Cod civil, o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare – cumpărare și care va avea caracter constitutiv de drepturi, operând transferul proprietății de la data când rămâne irevocabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Admite cererea formulată de reclamant R. I., domiciliată în localitatea G., ., județul G., în contradictoriu cu pârâții P. A. și
P. V., ambii domiciliați în localitatea G., .. 15, .. 26, județul G., având ca obiect „hotărâre care sa tina loc de act autentic” .
Constată perfectă vânzarea-cumpărarea având ca obiect apartamentul nr. 17, situat în G., ., scara 1, etaj 5, vânzare-cumpărare încheiată între reclamantă în calitate de cumpărător și pârâții P. A. M. și P. V. în calitate de vânzători.
Dispune comunicarea unui exemplar de pe prezenta hotărâre, după rămânerea ei definitivă, la OCPI G. și Serviciul Taxe și Impozite Locale din Primăria G..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2014.
Președinte,Grefier,
Judecător A. T. A. C. B.
Red AT/15.01.2015
Teh/ACB/ 29.01.2015/5ex
Comunicat 3ex/
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria GALAŢI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2212/2014. Judecătoria... → |
|---|
