Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 15036/233/2014
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința din Camera de Consiliu din data de 17.11.2014
Președinte – M. A.
Grefier – M. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „cerere cu valoare redusă” formulată de reclamanta U. „D. DE JOS” DIN G., în contradictoriu cu pârâtul D. C..
Cererea se soluționează în camera de consiliu, fără citare părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în conf. cu art. 255 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile din dosar ca fiind legală și concludentă pentru justa soluționare a cauzei și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 04.08.2014, reclamanta U. „D. DE JOS” G., în contradictoriu cu pârâtul D. C., a solicitat instanței ca, pe calea procedurii speciale a ”cererii cu valoare redusă”, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 204 lei, chirie aferentă perioadei februarie-martie 2014 și 0,5 % din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere începând cu data scadenței.
Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezenta acțiune.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, la data de 28.09.2013 între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr._/28.09.2013, prin care reclamanta s-a obligat la darea în folosință și pârâtul a primit dreptul de folosință asupra suprafeței din căminul E, camera 302, situat în G., complex Studențesc A. I. C., cu obligația corelativă de achitare a contravalorii chiriei în cuantum de 102 lei/lună.
S-a învederat că la data de 05.03.2014 acesta nu a mai achitat contravaloarea chiriei pentru lunile februarie – martie 2014.
S-a mai arătat că existența creanței rezultă din raportul juridic născut în temeiul contractului și caracterul creanței este cert, lichid și exigibil. Totodată s-a mai arătat că potrivit contractului pârâtul trebuie să achite o penalitate la sumă în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Nu s-a solicitat o dezbatere orală.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1270, 1350, 1516, 1796-1797 cod civil și art.1025-1032 Cod proc. civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 6 alin.(1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Pârâtul deși legal citat nu a depus formularul de răspuns în termen.
Instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece cererea de valoare redusă în temeiul art.1027, material, și art.121 Cod proc. civ, teritorial.
Instanța a admis proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei, și a administrat următoarele înscrisuri: Contract de închiriere nr._/28.09.2013 (file 7-9), Fișa Studentului (fila 10), Somație de plată (fila 11), C.I. D. C. (fila 12).
La termenul din 17.11.2014. camera de consiliu instanța a invocat din oficiu nulitatea absolută a clauzei contractuale art.6 din Contract de închiriere nr._/28.09.2013.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Preliminar, instanța la termenul de judecată a invocată Nulitatea Absolută a clauzei contractuale art.6 din Contract de închiriere nr._/28.09.2013 „În caz de neplată a tarifului de cazare în termenul prevăzut la art.5, locatorul va încasa majorări în cuantum de 0,5 % din suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data la care trebuia să se facă plata și până la data plății, respectiv la data evacuării” în temeiul art.1 și 5 O.G. nr.13/2011 și art.114 alin.(3) din Legea nr.1/2011
În fapt, la data de 28.09.2013 între părți s-a încheiat Contractul de închiriere nr._/28.09.2013, reclamanta obligându-se să predea folosința imobilului din căminul e camera 302 către pârât în schimbul unei chirii în cuantum de 102 lei/lună.
Instanța mai reține că pârâtul nu a solicitat reclamantei rezilierea contractului la o anumită dată.
I. Instanța va analiza cu prioritatea Nulitatea Absolută a art.6 din Contract în temeiul art.1 și 5 O.G. nr.13/2011 și art.114 alin.(3) din Legea nr.1/2011.
Văzând că nulitatea absolută nu a fost invocată pe cale reconvențională de către pârât instanța nu va constata și nulitatea clauzei din contract, ci doar va analiza clauza contractuală din perspectiva temeiniciei cererii de chemare în judecată privind dobânzile.
Aceasta deoarece, deși instanța are calitate de a invoca, potrivit art.1247 alin.(3) Cod Civ., nulitatea absolută, potrivit unei jurisprudențe consacrate (în temeiul Vechiul Cod Civil), aceasta nu poate soluționa capetele de cerere decât prin respectarea principiului disponibilității prev. de art.9 Cod proc. civ.
În concluzie, deși a fost invocată de către instanță nulitatea absolută, o va lua în considerare la pronunțarea asupra temeiniciei cererii privind dobânzile. Totodată instanța, deși nu poate achiesa la jurisprudența menționată anterior (inclusiv pe considerentul că orice alt subiect de drept precum Primăria sau Prefectul pot introduce o acțiune oricând este vorba despre nulitate absolută, în aceste cazuri existând chiar o pronunțare pe fond), nu va pronunța și nulitatea absolută a clauzei, situație ce ar echivala cu o cerere reconvențională sau separată.
Analizând nulitatea absolută a clauzei contractuale instanța reține că prin art.6 din Contract s-a stabilit „locatorul va încasa majorări în cuantum de 0,5% din suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere”.
Potrivit art.1 alin.(5) din O.G. nr.13/2011 „Prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci și alte prestații, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului”. Așadar „majorările de întârziere” calificate astfel prin contract reprezintă, în drept, dobândă penalizatoare pentru neplata la scadență a obligației de a achita suma de bani, indiferent de denumirea pe care părțile au înțeles să o dea acestora.
Potrivit art.5 din aceeași Ordonanță „în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art.3 alin.(3) din Codul Civil, dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an” iar „orice clauză prin care se încalcă dipozițiile alin.(1) este nulă de drept. ... creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală”.
Instanța a constatat că, potrivit art.114 alin.(4), (5) din Legea nr.1/2011 „Instituțiile de învățământ superior pot fi de stat, particulare sau confesionale. Aceste instituții au personalitate juridică, au caracter nonprofit, și sunt apolitice” „Instituțiile de învățământ superior sunt persoane juridice de drept public sau, după caz, persoane juridice de drept privat și de utilitate publică”, U. D. DE JOS G. este o instituție de învățământ ce sistematic desfășoară o activitate organizată ce constă în prestarea de servicii sau închiriere spațiu locativ, dar aceasta este fără scop lucrativ (art.3 alin.(3) Cod Civ.), fiind o întreprindere non-profit potrivit art.114 alin.(4) din Legea nr.1/2011.
Ca și consecință instanța reține că UNIVERSITĂȚII D. DE JOS G. îi sunt aplicabile dispozițiile art.5 din O.G. nr.13/2011 deoarece raporturile juridice dintre aceasta și unul dintre studenții/masteranzii acesteia este pentru ambele un raport juridic decurgând din exploatarea unei întreprinderi fără scop lucrativ. La această concluzie se poate ajunge și prin definirea scopului lucrativ, prevăzut de legiuitor, respectiv de „obținere a unui profit; care aduce câștig”, spre diferență de instituțiile de învățământ care au caracter non-profit deci scop nelucrativ.
Așadar instanța va reține că U. D. DE JOS G. putea să fixeze numai o dobândă care să nu depășească dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. Dobânda legală este stabilită „Începând cu 1 septembrie 2011, rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României este rata dobânzii de politică monetară, stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României (conform art.3. (1) din Ordonanța nr. 13 din_ privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar” (M. Of. nr.607 din 29.08.2011).
Rata de dobândă legală maximă pe anul 2013 a fost, în medie, de 6,5 % pe an, dobânda maximă ce ar fi putut fi impusă de UNIVERSITATE este de 7,5 % pe an. Însă U. a impus o dobândă de, în medie, 100 % pe an depășind cu mult dispozițiile legale în materie (această situație reiese inclusiv din Fișa studentului, fila 10)
II. Analizând cererea de valoare redusă, instanța reține că prin Contract părțile au convenit ca în schimbul chiriei în cuantum de 102 lei, pârâtul să dețină dreptul de folosință asupra camerei 302 din căminul E, situat în G., Complex Studențesc A. I. C., jud. G..
Potrivit datelor aflate la dosar rezultă că pârâtul a beneficiat de dreptul de folosință asupra camerei 302 de la data de 28.09.2014 și inclusiv pe perioadele februarie 2014 și martie 2014.
De asemenea, acesta a omis să achite chiria pentru spațiul locativ pentru perioada menționată fără a preciza dacă solicită rezilierea.
Potrivit art. 1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Potrivit art. 1527 C.civ., creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natură, cu excepția cazului în care o asemenea executare este imposibilă. Art.1516 Cod Civ. prevede „Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul al daune interese, dacă i se cuvin: să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației”.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție iar, dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă că nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Instanța reține că, deși a beneficiat de dreptul de folosință asupra spațiului locativ pus la dispoziție de către reclamantă, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita contravaloarea dreptului de folosință – chirie în cuantum de 204 lei/lună pentru perioada februarie 2014 martie 2014 (potrivit Contractului, file 7-9 și Fișei student, fila 10).
Creanța solicitată de către reclamantă este certă, lichidă și exigibilă. Existența acestei creanțe rezultă din clauzele contractului de prestări servicii încheiat între părți, care reprezintă un act de creanță, precum și din fișa de calcul emisă de către reclamantă. De asemenea, creanța este lichidă întrucât cuantumul acesteia este determinat. Creanța este și exigibilă, întrucât pârâtul avea obligația de a achita contravaloarea serviciilor de care a putut beneficia la datele fixate prin contract.
Instanța mai reține că pârâtul a fost pusă în întârziere prin Somația 9203 (fila 11), potrivit art.1522 alin.(1) Cod Civ.
Pârâtul nu a făcut proba plății datoriei acumulate.
În ce privește dobânda aferentă acestei sume instanța reține că aceasta contravine dispozițiilor de ordin imperativ prevăzute de art.5 din O.G. nr.13/2011, pentru considerentele expuse la pctul II din prezenta hotărâre, și nu o va acorda.
IV. Analizând capătul de cerere privind cheltuielile de judecată instanța reține că pârâtul a pierdut procesul iar în baza art.1031 C.proc.civ., instanța va dispune obligarea acestuia, la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată de 50 lei taxă judiciară de timbru.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite, în parte, cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 204 lei, reprezentând contravaloare taxă de studii și la suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta U. D. DE JOS G., C._, cu sediul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâtul D. C., CNP_, cu domiciliul în com. Slobozia C., . G..
Obligă pârâtul la plata sumei de 204 lei, reprezentând contravaloarea chirie.
Admite cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamantă.
Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei taxă de timbru.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria G..
Cercetată în cameră de consiliu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2014.
Președinte Grefier
M. A. M. D.
Red.M.A. /Tehnodact. M.D./ 4 ex /10.12.2014
.>
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 9065/2014. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 2397/2014. Judecătoria GALAŢI → |
|---|
