Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2762/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2762/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 4824/324/2013
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2762
Ședința din camera de consiliu din data de 20.03.2014
Președinte – E. P.
Grefier – G. O.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „cerere cu valoare redusă” formulată de reclamanta . cu sediul în București, .. 75, Clădire Forum 2000, etaj 2, sector 5, în contradictoriu cu pârâta G. G. domiciliată în G., ., ., .> Fără citarea părților. Procedura legal îndeplinită.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 11.11.2013, reclamanta . a chemat în judecată pârâta G. G., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 442,20 lei reprezentând 173 lei contravaloare facturi neachitate, 269,20 lei penalități de întârziere de 0,2% pe zi întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data de 20.11.2013 și în continuare până la achitare. A solicitat și cheltuieli de judecată.
In motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, în baza Contractului de furnizare servicii nr._ încheiat între părți, a furnizat pârâtei servicii de televiziune prin cablu, internet și telefonie și, pentru serviciile furnizate,a întocmit facturi fiscale.
A precizat reclamanta că, deși pârâta a utilizat serviciile furnizate, nu a achitat contravaloarea serviciilor de care a beneficiat în perioada iunie 2011 – noiembrie 2011, în valoare de 173 lei, facturate cu facturile nr._/19.07.2011, nr._/18.08.2011. nr._/19.09.2011, nr._/19.10.2011.
În baza art. 3.6 din contract, reclamanta a calculat penalități de întârziere în procent de 0,2% pe zi întârziere, de la data scadenței fiecărei facturi până la data de 20.11.2013, în sumă de 269,20 lei.
În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 1.025 – 1.032 C.proc.civ.
În susținerea cererii, a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 7-22).
Pârâta G. G., legal înștiințată, nu a formulat întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr. 118/21.01.2014, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 06.03.2014.
Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxa judiciară de timbru, conform art. 2 alin. 1² din Legea nr. 146/1997 (f. 3).
Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în conformitate cu prevederile art. 1.027 coroborat cu art. 107 C.proc.civ.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
În baza art. 1.029 C.proc.civ. și având în vedere cererea reclamantei, cauza a fost soluționată fără citarea părților.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Contractul de furnizare servicii nr._/21.02.2008 (f. 10-13) încheiat între reclamanta . și pârâta G. G., s-a convenit furnizarea de către creditoare a serviciilor de televiziune prin cablu, internet și telefonie.
În temeiul contractului încheiat între părți, reclamanta a emis, în perioada iulie 2011 – octombrie 2011, facturile cu nr._/19.07.2011, nr._/18.08.2011. nr._/19.09.2011, nr._/19.10.2011, în valoare totală de 173 lei.
Întrucât pârâta nu a achitat la scadență aceste facturi, în baza art. 3.6 din contract, reclamanta a calculat penalități de întârziere în procent de 0,2% pe zi întârziere, de la data scadenței fiecărei facturi până la data de 20.11.2013, în sumă de 269,20 lei (f.26).
În drept, în rezolvarea conflictului temporal de legi existent între dispozițiile Codului civil de la 1864 și cele ale Codului Civil în vigoare (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea normelor Codului civil de la 1864, deoarece, potrivit art. 3 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Noului cod civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, ori contractul în baza căruia au fost prestate serviciile a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză a fost încheiat sub imperiul Codului civil de la 1864.
Potrivit art. 969 alin. 1 C.civ. de la 1864, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate.
Potrivit art. 1073 din același act normativ, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție iar, dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă că nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Din analiza probelor aflate la dosarul cauzei, instanța constată că cererea reclamantei este fondată, pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Contractul încheiat între părți a avut ca obiect furnizarea, de către reclamanta . pârâtei G. G., a serviciilor de televiziune prin cablu, internet și telefonie, obligația pârâtei fiind de achitare a serviciilor furnizate de reclamantă.
Prin urmare creanța datorată de pârâtă, debit principal și penalități este certă și întemeiată.
De asemenea creanța este lichidă, întrucât cuantumul creanțelor bănești pretinse de reclamantă este determinat prin însuși contractul de prestări servicii mai sus menționat.
În privința exigibilității creanței, instanța apreciază că, din analiza clauzelor contractuale, rezultă că obligația de plată a contravalorii serviciilor trebuia executată în cursul fiecărei luni, cel mai târziu până la scadenței fiecărei facturi.
Or, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, obligațiile contractuale nu au fost respectate.
Analizând data scadenței fiecărei facturi depuse la dosar, instanța constată că la momentul introducerii cererii, creanța constând în sumele solicitate cu titlu de debit principal și penalități de întârziere sunt scadente.
Deși a beneficiat de serviciile reclamantei, în temeiul contractului de furnizare servicii nr._/21.02.2008, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita contravaloarea acestora, înregistrând în prezent un sold de 173 lei, în baza facturilor nr._/19.07.2011, nr._/18.08.2011. nr._/19.09.2011 și nr._/19.10.2011. Existența acestei creanțe rezultă din clauzele contractului de prestări servicii sus menționat, care reprezintă un act de creanță, precum și din facturile emise de către reclamanta creditoare.
Pârâta nu a făcut proba plății datoriei acumulate, deși îi revenea această obligație potrivit art. 1169 din C.civ. de la 1864, astfel încât instanța apreciază că s-a făcut dovada, de către reclamantă, a existenței unui creanțe certe, lichide și exigibile împotriva pârâtei, în cuantum total de 173 lei, reprezentând prețul serviciilor prestate.
Potrivit art. 3.6 din contract, pârâta avea obligația de a achita abonamentul anticipat, până în ultima zi a lunii curente pentru luna următoare, neachitarea facturii la scadență dând dreptul reclamantei de a percepe penalități de întârziere în procent de 0,2% pe zi întârziere.
În baza acestor prevederi contractuale, reclamanta a calculat penalități de întârziere în procent de 0,2% de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 20.11.2013, în sumă de 269,20 lei.
În baza art. 1069 C.civ. de la 1864, clauza penală este compensația daunelor interese pe care le suferă creditorul prin neexecutarea obligației principale de către debitor.
Față de prevederile legale și contractuale invocate, având în vedere că reclamantei i s-a creat un prejudiciu prin plata cu întârziere a facturilor, în mod întemeiat reclamanta a calculat penalități de întârziere.
În concluzie, pentru considerentele expuse, instanța urmează să admită cererea de valoare redusă și să oblige pârâta să achite reclamantei suma 442,20 lei reprezentând 173 lei contravaloare facturi neachitate și 269,20 lei penalități de întârziere de 0,2% calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 20.11.2013 și în continuare penalități de întârziere în procent de 0,2% pe zi întârziere până la achitare.
În baza art. 1031 C.proc.civ., ca parte căzută în pretenții, va fi obligat pârâta și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . cu sediul în București, .. 75, Clădire Forum 2000, etaj 2, sector 5,, în contradictoriu cu pârâta G. G. domiciliată în G., ., ., ., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Obligă pârâta la plata sumei de 442,20 lei reprezentând 173 lei contravaloare facturi neachitate și 269,20 lei penalități de întârziere de 0,2% calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 20.11.2013 și în continuare penalități de întârziere în procent de 0,2% pe zi întârziere până la achitare.
Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 50 lei cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2014.
Președinte Grefier
E. P. G. O.
Red.E.P. /DACT..GO / 4 ex /01.04.2014
.>
← Pretenţii. Sentința nr. 2309/2014. Judecătoria GALAŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2787/2014. Judecătoria... → |
---|