Plângere contravenţională. Sentința nr. 6853/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6853/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 17010/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
*operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6853/2014
Ședința publică de la 23 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. Z.
Grefier C.-D. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta L. D. și pe intimataPOLIȚIA L. G., având ca obiect plângere contravetionala PM NR._
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16._, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de, 23.06.2014 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.09.2013, sub Dosar nr._ petenta L. D., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., a contestat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.09.2013.
În motivarea plângerii contravenționale, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum total de 400 lei, fiind sancționată de mai multe ori pentru aceeași faptă.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
La plângere petenta a atașat copia actului de identitate, procesul verbal contestat, în original și procesul verbal de afișare, planșe foto (f. 4-11).
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare în cauză (filele 25-26), solicitând instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât procesul verbal contestat a fost în mod legal și temeinic întâcmit.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C. proc. civ., HCL nr. 307/2006 și ale O.G. nr. 2/2001.
În baza art. 242 C. proc. civ. intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
La întâmpinare au fost anexate planșe foto ( f.27-28).
La data de 11.03.2014, petenta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (filele 30-31), prin care a solicitat, în esență, admiterea plângerii contravenționale.
Plângerea contravențională a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei potrivit dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.94, pct.4 C.pr.civ., fapta sancționată fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G., iar plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.
La termenul de judecată din data de 25.04.2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 11.09.2013, petenta L. D. a fost sancționată contravențional, cu amendă în cuantum de 300 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 22 lit. d) din HCL nr. 307/2006 și cu amendă în cuantum de 100 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 1 lit. f) din HCL nr. 307/2006.
Potrivit celor consemnate în procesul verbal, în urma controlului efectuat la data de 11.09.2013, ora 09.24, s-a constatat că petenta a schimbat destinația spațiului verde aferent blocului U5 de pe ., prin turnarea unei plăci din beton și amplasare de pavele și a împrejmuit și rezervat o suprafață de teren ce aparține domeniului public aferent aceluiași . metalic înalt de aproximativ 2 m, prevăzut cu poartă închisă și yală fără să dețină autorizările legale necesare. De asemenea, s-a precizat că petenta a mai fost sancționată anterior pentru aceleași fapte.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 11.09.2013, instanța constată că acesta respectă dispozițiile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Deși procesul verbal nu a fost semnat de către petent acesta nu a fost semnat nici de către un martor asistent întrucât persoanele prezente au refuzat să coopereze.
Potrivit art. 22 lit. d din HCL nr. 307/2006 constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 800-1500 lei pentru persoanele fizice schimbarea destinației zonelor verzi fără autorizările legale.
Conform art. 1 lit. f) din HCL nr. 307/2006 constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500-1500 lei pentru persoanele fizice, „neafișarea la loc vizibil de către Asociațiile de locatari sau proprietari, la parterul fiecărei scări de . toți proprietarii sau chiriașii precum și a numărului de persoane din fiecare apartament”.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal este întocmit ca urmare a constatării directe a faptei de către agentul constatator bucurându-se de prezumția de temeinicie.
Instanța constată faptul că petenta recunoaște săvârșirea faptelor contravenționale reținute în sarcina acesteia atât în plângerea contravențională, cât și în răspunsul la întâmpinare.
Mai mult decât atât, instanța are în vedere și faptul că procesului verbal, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În concluzie, instanța apreciază că faptele contravenționale prevăzute de art. 22 lit. d din H.C.L. nr. 307/2006 și de art. 1 lit.f din același act normativ există și au fost săvârșite de petentă în mod culpabil.
Cu toate acestea, relativ la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimat, instanța reține că art. 5 alin. 5 al O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța de judecată, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, administrează probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Instanța constată că împrejurările săvârșirii faptelor, astfel cum au fost descrise anterior nu sunt de natură a releva un pericol social ridicat. De asemenea, instanța are în vedere și atitudinea sinceră manifestată de către petentă în fața instanței, care a recunoscut faptele. Astfel instanța apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului este o măsură suficientă atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea petentei cu privire la conduita sa viitoare.
Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va modifica procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.09.2013, în sensul că va înlocui sancțiunile constând în amenda contravențională în cuantum de 300 lei și 100 lei cu cea a avertismentului.
Totodată, instanța va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda ca pe viitor să respecte dispozițiile legale privind buna conviețuire în societate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta L. D. domiciliată în G., ., ., în contradictoriu cu intimatul POLIȚIA L. G. cu sediul în G., . împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 11.09.2013.
Modifică în parte procesul verbal . nr._ încheiat la data de 11.09.2013, în sensul că înlocuiește sancțiunea cu amenda contravențională în sumă de 300 lei, precum și sancțiunea cu amenda contravențională în sumă de 100 lei cu sancțiunea avertisment.
Atenționează petenta asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă să respecte dispozițiile legale.
Numai cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțata în ședință publică astăzi, 23.06.2014
Președinte,
Grefier,
A. Z. C.-D. P.
(CO)
semnează conform disp. art. 426 alin.(4) N.C.pr.civ .
grefierul șef G. A. N.
Redactat AZ./Tehnoredactat CDP
5ex. – 21.07.2014
..07.2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2471/2014. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|