Contestaţie la executare. Hotărâre din 19-05-2014, Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 2218/233/2014
Dosarul nr.2218 /233/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTNȚA CIVILĂ NR. 5108
Ședința publică din 19.05.2014
Președinte – E. P.
Grefier – G. O.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare „ formulată de contestatoarea B. F. domiciliată în G., ., nr. 20, ., în contradictoriu cu intimata S.C. R. T. COMPANY SRL G. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR GRADUAL IPURL (FOSTĂ GRADUAL SPRL) cu sediul în G., ., Cod postal_, J. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru contestatoare avocat G. M. în substituirea avocatului S. M., în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuție excepția lipsei de interes a contestatoarei, invocată din oficiu.
Reprezentantul contestatoarei solicită respingerea excepției lipsei de interes ca nefondată. Cu privire la folosul practic solicită să se constate că s-a dispus partajarea bunurilor dar nu este irevocabil, iar patrimoniu a fost scindat. Insistă în soluționarea contestației la executare și să se constate că executarea este perimată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
În fapt, prin acțiunea formulată, contestatoarea B. F., în contradictoriu cu intimata . SRL, prin lichidator judiciar GRADUL IPURL, a contestat executarea silită care face obiectul dosarului execuțional nr. 904/2011 al BIEJ P. Ș., solicitând anularea actelor de executare.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că s-a perimat executarea demarată în dosarul execuțional nr. 904/2011, al BIEJ P. Ș., în care este executat silit imobilul bun comun al contestatoarei și al soțului acesteia, debitorul B. P..
Contestația nu a fost motivată în drept.
A anexat înscrisuri în copie (f. 38-40).
Intimata . SRL, prin lichidator judiciar GRADUL IPURL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, motivat de faptul că executarea silită demarată în dosarul execuțional nr. 904/2011 al BIEJ P. Ș. este în derulare.
A precizat intimata că, după ce, în cadrul dosarului de executare menționat, s-a constatat că debitorul B. P. deține împreună cu soția sa, contestatoarea B. F., un imobil și trei autoturisme, a solicita,t pe calea contestației la executare, partajul bunurilor comune și, prin hotărâre judecătorească, s-a atribuit imobilul executat silit debitorului.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
A anexat înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f.30,31).
Contestația a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1.000 lei (f. 74), în baza art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Instanța este competentă să soluționeze cauza, în baza art. 650 coroborat cu art. 713 C.proc.civ.
La termenul de judecată din data de 19.05.2014, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de interes și a pus-o în discuția părților.
In cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și a fost depus dosarul execuțional nr. 904/2009 al BIEJ P. Ș., în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 15-71).
Analizând actele și lucrările cauzei cu privire la excepția lipsei de interes, instanța reține următoarele:
În fapt, prin acțiunea formulată, contestatoarea a criticat actele de executare încheiate de BIEJ P. Ș. în dosarul execuțional nr. 904/2009, în care s-a emis somația imobiliară nr. 904/29.09.2010, prin care s-a pus în vedere debitorului B. P. să achite creanța de 203.034,99 lei, sub sancțiunea executării silite a imobilului situat în G., ., .).
Din extrasul de carte funciară al imobilului eliberat la data de 14.10.2013 (f. 46-47), a rezultat că imobilul este bun comun al soților B. P. și B. F..
Prin Sentința civilă nr. 1300/14.02.2013, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2010 (f. 34-36), s-a dispus ieșirea părților din indiviziune și, ca efect al partajului, s-a atribuit pârâtului B. P. imobilului situat în G., ., . și a fost obligat pârâtul să achite pârâtei – reclamante B. F. sultă în sumă de 110.749 lei.
Prin Decizia nr. 19/28.01.2014 (f. 30), s-a respins ca nefondat apelul formulat împotriva Sentinței civile nr. 1300/2013.
În drept, potrivit art.32 alin. 1 lit. d C.proc.civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes, interes ce trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, conform art. 33 din același act normativ.
Așa cum s-a arătat, contestatoarea nu mai avea în patrimoniu, la data formulării contestației la executare, imobilul executat silit în dosarul execuțional nr. 904/29.09.2010 al BIEJ P. Ș., ale cărui acte le contestă în cauză, acest imobil fiind atribuit debitorului B. P. prin hotărâre executorie.
Contestatoarea a devenit creditoare a debitorului pentru plata sultei.
Atâta timp cât contestatoarea este terț în cadrul executării silite și nu este vătămată prin executare, nefiind executate bunurile care i-au fost atribuite în urma partajului, ea nu are interes în formularea și susținerea acțiunii.
În consecință, constatând că nu sunt întrunite condițiile impuse de textele legale menționate, contestatoarea nejustificând un interes în formularea acțiunii, instanța va admite excepția și va respinge cererea ca lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei de interes a contestatoarei B. F., invocată din oficiu.
Respinge, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de contestatoarea B. F. domiciliată în G., ., nr. 20, ., în contradictoriu cu intimata . SRL prin Lichidator Judiciar GRADUL IPURL cu sediul în G., ., Cod postal_, J. G...
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2014.
Președinte Grefier
E. P. G. O.
Red.E.P. /dact..GO / 4 ex /30.06.2014.2014
Com2. ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6483/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 01/2014.... → |
---|