Contestaţie la executare. Sentința nr. 07/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 07/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 13508/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
operator de date cu caracter personal nr. 8637
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 07 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A.
Grefier M. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul F. M., în contradictoriu cu intimata S. S.A.R.L. prin reprezentant legal KRUK ROMANIA SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, după care:
Instanța procedează la identificarea contestatorului în baza cărții de identitate . nr._, CNP_.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei G. în raport de art.25 alin.(1) din C.proc.civ. raportat la art.713 alin.(1) și (2) din C.proc.civ. și art.650 alin.(1) și (2) din C.proc.civ. și art.651 din C.proc.civ., precum și Decizia Curții Constituționale nr.348 publicată la data de 17.06.2014, având în vedere că încheierea de încuviințare nr.3836/24.05.2014 este a Judecătoriei B. și acordă cuvântul cu privire la această excepție.
Contestatorul arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei G. invocată din oficiu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra excepției de necompetență teritorială invocată din oficiu, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub numărul_, la data de 15.07.2014, contestatorul F. M., a solicitat în contradictoriu cu intimata S.C. KRUK ROMANIA S.R.L. prescripția dreptului de a obține executarea întregii sume.
Reclamantul a susținut că între părți a fost încheiat contractul din 17.06.2006 iar creditul pentru care este urmărit este prescris.
Reclamanta a mai arătat că nu a fost înștiințat în mod legal cu privire la executarea silită.
S-a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept cererea fost întemeiată pe art.705-711 cod proc. civ.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 830,5 lei, potrivit art.10 alin.(2) OUG nr.80/2013.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata la data de 19.09.2014 a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, excepția tardivității contestației și a solicitat respingerea pe fond a cauzei.
În motivare a arătat că se solicită anularea cererii dacă nu fost taxată, că cererea este tardivă deoarece contestatorul a luat la cunoștință despre executare în 10.06.2014.
Asupra fondului s-a arătat că din contract a rezultat o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar prescripția se suspendă pe durata negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă, potrivit art.2532/ alin.(6) cod civil.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art.205 și urm Cod proc. civ., art.120 OUG nr.99/2006, art.2532 alin.(6) Cod civ., art.705 alin.(2) Cod proc. civ.
În dovedirea întâmpinării s-a solicitat proba cu înscrisuri.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 14.10.2014 contestatorul F. M. a depus Răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor și a apărărilor deoarece a timbrat cererea, că nu a luat la cunoștință de executare în 10.06.2014, deoarece pe procesul verbal a fost trecut destinatar necunoscut și cu mențiunea RETUR și că nu este aplicabil art.2532 alin.(6) din Codul Civil.
La primul termen de judecată cu părțile legal citate, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale absolute (exclusivă) în temeiul art.650 Cod proc. civ.
Analizând excepția necompetenței teritoriale absolute în temeiul art.25 alin.(1) Cod proc. civ. „executările silite începute sub legea veche rămân supuse aceleiași legi” raportat la art.650 Cod proc. civ astfel cum era acesta înainte de Decizia Curții Constituționale nr.348 publicată la 17.06.2014 și art.713 alin.(1) Cod proc. civ., rezultă că o contestație la executare se judecă de judecătoria în circumscripția unde se află biroul executorul judecătoresc.
Instanța reține că cererea de executare a fost introdusă la data de 07.03.2014, iar încuviințarea executării silite a fost dată prin Încheierea nr.3836 din 24.03.2014 a Judecătoriei B., ca instanță de executare din raza biroului executorului judecătoresc.
Pe cale de consecință rezultă că instanța de executare a rămas Judecătoria B. pentru toată etapa executării silite mobiliare, executarea silită fiind supusă legii anterioare Deciziei Curții Constituționale nr-348/17.06.2014, respectiv art.713 alin.(1) Cod proc. civ. coroborat cu art.650 alin.(1) Cod proc. civ. Astfel că, indiferent de domiciliul contestatorului, competentă pentru soluționarea cauzei este Judecătoria B..
Pentru aceste considerente instanța va admite excepția de necompetență teritorială exclusivă, va declina cauza în favoarea Judecătoriei B. și va dispune trimiterea cauzei la Judecătoria B., în vederea competentei soluționări.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei G., invocată de instanță din oficiu, în contestația la executare introdusă de contestatorul F. M., CNP_, cu domiciliul în G., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul S. S.A.R.L., prin mandatar S.C. KRUK ROMANIA S.R.L., cu sediul în sector 4, București, ., subsol, parter, ..
Declină competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.11.2014.
Președinte, Grefier,
M. A. M. D.
Red. M.A./Tehnored. M.D./ 4 ex./10.12.2014/.> ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
G., . tel./Fax: 0236_
Dosarul instanței nr._
Data emiterii adresei: 10.12.2014
„Operator de date cu caracter personal nr.8637“
CĂTRE
JUDECĂTORIA B.
Vă înaintăm alăturat dosarul acestei Instanțe înregistrat sub nr._ având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatorul F. M., în contradictoriu cu intimata S. S.A.R.L. prin reprezentant legal KRUK ROMANIA SRL, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr._/07.11.2014, prin care se declină judecarea cauzei în favoarea dumneavoastră.
Dosarul cusut și numerotat conține un număr de ……..file.
Vă mulțumim,
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. A. M. D.
2 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6419/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2014.... → |
---|