Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 2771/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 10 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. L. D.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator J. F. și pe intimat C. E. BANK ( ROMANIA ) SA PRIN MANDATAR . C. SRL, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru contestatoare av. A. I., lipsa fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință privind stadiul în care se află judecata, conform, disp. art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, care referă instanței că: este primul termen de judecată; s-a depus copia certificată conform cu originalul de pe dosarul de executare nr. 1503/EP/2013, după care:
Instanța, din oficiu invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., apreciază competentă a fi Judecătoria B., având in vedere disp.ar.650 rap. la disp.art.713 c.pr.civ., și acordă cuvântul părților privind această excepție.
Apărătorul contestatoarei, privind excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. lasă la aprecierea instanței de judecată.
Instanța, reține cauza in pronunțare privind excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G..
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.02.2014 sub nr._, contestatorul J. F. în contradictoriu cu intimata C. E. BANK ROMÂNIA SA a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr.1503/2013 al B. E. P. solicitând anularea executări silite.
În motivarea cererii a arătat că nu i-a fost comunicat titlul executoriu conform disp. art.666 Cod proc.civ., la somație fiind atașat un alt contract de credit decât cel în temeiul căruia s-a pornit executarea silită în dosarul nr.1503/2013 al B. E. P., aspect apreciat ca echivalând cu lipsa comunicării titlului executoriu, fapt sancționat cu nulitatea procedurii de executare silită.
A învederat, de asemenea, că nu i-a fost comunicată cesiunea de creanță către . C. SRL.
În drept a invocat disp.art.666 Cod proc.civ.
În susținerea cererii a depus la dosar înscrisuri. (filele 4-7)
Legal informată intimata C. E. BANK ROMÂNIA SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii.
În motivarea excepției a arătat că cererea a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art.714 alin.1 pct.1 Cod proc.civ., calculat de la data comunicării Somației, respectiv data de 09.01.2014.
Cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, arătând că a pornit executarea silită împotriva contestatorului pentru recuperarea creanței în sumă de 5.595,50 lei, în temeiul titlului executoriu contract de credit nr._/27.07.2009, în cadrul dosarului nr.1503/2013 al B. E. P..
Apreciază că susținerile contestatorului în sensul necomunicării titlului alăturat somației sunt nedovedite, executorul judecătoresc procedând la comunicarea legală, conform disp. art.666 Cod proc.civ., a titlului executoriu, a Încheierii de încuviințare a executării silite, a Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, a Somației și a Înștiințării de înființare a popririi.
Învederează că pe rolul aceluiași birou se află încă un dosar de executare privind pe contestator, pentru recuperarea creanței derivând din alt contract de credit încheiat cu banca și în cadrul căruia comunicarea actelor de executare s-a făcut la aceeași dată, motiv pentru care opinează că este explicabilă eroarea în care se află contestatorul.
În drept a invocat disp. art.205 Cod proc.civ.
În ședința publică din data de 10.10.2014 instanța pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G..
Cu privire la excepția invocată, instanța reține următoarele:
Urmare a cererii formulată de creditoarea C. E. BANK ROMÂNIA SA și înregistrată la B. E. P. în data de 05.12.2013, s-a procedat la demararea executării silite în temeiul titlului executoriu contract de credit nr._/27.07.2009 împotriva debitorului J. F., pentru recuperarea debitului restant de 5.595,50 lei, în cadrul dosarului execuțional nr.1503/2013.
Executarea silită demarată în temeiul titlului executoriu contract de credit nr._/27.07.2009 împotriva debitorului J. F. a fost încuviințată prin Încheierea pronunțată de Judecătoria B. în data de 16.12.2013 în dosar nr._/196/2013.
În drept, contestația la executare se va introduce, conform dispozițiilor art. 713 alin.1 NCPC, la instanța de executare, astfel cum aceasta este stabilită prin disp. art. 650 alin.1 și 2 NCPC (în vigoare la data introducerii cererii), respectiv judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc, în afara cazurilor în care legea prevede altfel.
Instanța reține că prin dispozițiile legale indicate anterior se stabilește de către legiuitor o competență teritorială exclusivă de soluționare cu privire la contestația la executare, în sensul disp. art.129 alin.2 pct.3 NCPC, de la care nici părțile, nici instanța nu pot deroga.
Or, din actele dosarului de executare silită nr.1503/2013 rezultă că executarea silită se efectuează în toate formele de executare.
De asemenea, instanța reține că organul de executare pe rolul căruia a fost înregistrată cererea de executare silită formulată de intimata C. E. BANK ROMÂNIA SA funcționează în raza Judecătoriei B..
Raportând regula generală privind competența instanței de executare, având în vedere și disp. art.711 NCPC, instanța va constata că, în speță, instanța de executare este Judecătoria B., aceasta având și competența de soluționare a prezentei contestații la executare.
Pentru considerentele expuse anterior, va admite excepția invocată și va dispune declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G..
Declină competența de soluționare a cererii formulate de contestatorul J. F., cu domiciliul în G., . A. I.), nr. 23, ., Cod postal_, J. G. în contradictoriu cu intimatul C. E. BANK ROMANIA SA, cu sediul în ., ., Cod postal_, în favoarea Judecătoriei B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.10.2014.
Președinte, Grefier,
Judecător E. L. D. L. C.
Red. jud. ELD
Tehnored.L.C. 17.11. 2014/ 4 ex
..11 2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
.Galați, . tel./Fax:_.
Dosarul instanței nr._
Data emiterii adresei: 17.11.2014
CĂTRE
JUDECĂTORIA B.
Vă înaintăm alăturat dosarul nr._ al Judecătoriei G. în care s-a pronunțat sentința civilă nr._/10.10.2014, prin care a fost declinată competența de soluționare a privind pe contestatorul J. F., cu domiciliul în G., . A. I.), nr. 23, ., Cod postal_, J. G. în contradictoriu cu intimatul C. E. BANK ROMANIA SA, cu sediul în ., ., Cod postal_, având ca obiect contestație la executare, în favoarea Judecătoriei B..
Menționăm că dosarul conține un număr de . file.
Vă mulțumim pentru colaborare.
Președinte, Grefier,
Judecător E. L. D. L. C.
2 ex/L.C. 17.11. 2014
← Evacuare. Încheierea nr. 17/2014. Judecătoria GALAŢI | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 09/2014. Judecătoria... → |
---|