Contestaţie la executare. Sentința nr. 5615/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5615/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 10651/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5615/2014
Ședința Publică din data de 30.05.2014
Președinte – E. L. D.
Grefier – D. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de contestatorul Ș. N. cu domiciliul ales la SCA U. și Asociații situat în București, sector 1, .. 34, etaj 2 în contradictoriu cu intimații S.C. S. INTERNAȚIONAL S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ELVA C. SPRL cu sediul în București, sector1, .. 34, ..C. R. L. IFN S.A. cu sediul în București, sector 1, Calea Florească nr. 246 D, ., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.05.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 16.05.2014, 23.05.2014, 28.05.2014 și apoi la data de 30.05.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.05.2013, contestatorul Ș. N., în contradictoriu cu intimata . SA a formulat contestație la executare, solicitând anularea executării silite începută în dosar de executare nr.121/2013 al B. T. Ș. și V. V., respectiv anularea Somației de plată emisă la data de 07.05.2013 și a Încheierii de încuviințare a executării silite nr.2677/04.04.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosar nr._ .
A solicitat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii a arătat că prin contractul de leasing financiar încheiat la data de 15.10.2007, intimata . SA a finanțat achiziționarea de către . a unui autoturism Iveco Daily 35S10V – 12MC, . ZCFC_8, valoarea contractului fiind stabilită la suma de 17.841 de euro +TVA, cu valoarea reziduală de 3.756 euro + TVA plătibilă în 60 de rate lunare.
Precizează că a garantat executarea îndeplinirii obligațiilor prin semnarea contractului în calitate de fidejusor, obligându-se în solidar cu utilizatorul la executarea obligațiilor derivând din contract și renunțând la beneficiul de discuțiune și de diviziune.
Mai arată contestatorul că utilizatorul . a intrat în procedura insolvenței prin Sentința comercială nr.536CC/06.12.2010 a Tribunalului G., prin care a fost numit și administratorul judiciar al societății, Elva C. SPRL, care la data de 28.01.2013 a denunțat contractul de leasing conform art.86 alin.1 pct.b din Legea nr.85/2006. Învederează că această măsură a fost adoptată ca urmare a analizei activității utilizatorului, acesta înregistrând un deficit de cash-flow care a generat întârzieri la plata ratelor de leasing și ale obligațiilor curente născute din continuarea activității pe perioada de observație.
În consecință, arată contestatorul, autoturismul obiect al contractului a fost predat către intimată la data de 08.02.2013.
Arată că la data denunțării contractului, utilizatorul nu își îndeplinise obligațiile de plată pentru trei rate de leasing și contravaloarea trimestrială CASCO, figurând cu un debit de 7.589,87 lei conform facturilor emise de intimată anterior deschiderii procedurii insolvenței utilizatorului.
Precizează că, în cadrul procedurii insolvenței, intimata a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 4.248.406,43 lei reprezentând ratele de leasing și celelalte costuri datorate de utilizatorul S. înainte de data deschiderii procedurii, în temeiul contractelor de leasing încheiate cu intimata, penalități de întârziere, precum și valoarea ratelor viitoare ce ar fi rămas de achitat de către S., inclusiv valoarea reziduală. Mai arată că administratorul judiciar a înscris intimata R. L. cu o creanță cuantum de 2.795.264,59 lei, incluzând și debitul datorat în temeiul contractului din cauză, în sumă de 7.589,87 lei.
Totodată, învederează că, prin sentința civilă nr.171/01.02.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._/121/2010*, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr.703/23.10.2012 a Curții de Apel G., s-a respins contestația formulată de intimata R. L., dispunându-se înscrierea în Tabelul de Creanțe a sumei de 2.795.264,59 lei. Se arată că au fost excluse din totalul creanței sumele aferente tuturor ratelor de leasing rămase de achitat până la expirarea contractelor de leasing, inclusiv valoarea reziduală și sumele aferente ratelor viitoare.
Arată contestatorul că la data confirmării Planului de reorganizare al . (16.05.2012), votat pozitiv de către intimată, aceasta mai deținea față de utilizator o valoare de 11.655,75 lei, urmând a fi plătită în anul III, conform desfășurătorului de plăți, parte integrantă din Planul de reorganizare.
Apreciază că, în acest context, executarea silită pornită împotriva acestuia este prematură, intimata fiind ținută a alege doar una dintre cele două căi de realizare a creanțelor nesatisfăcute la scadență, respectiv procedura generală de executare prevăzută de codul de procedură civilă ori procedura specială reglementată de dispozițiile Legii nr.85/2006. Or, cum creditoarea s-a înscris în tabelul creditorilor cu creanța sa, iar planul de reorganizare al debitoarei S. a fost confirmat, în opinia contestatorului, aceasta nu mai putea urma calea dreptului comun, pentru că s-ar ajunge la o dublă executare a creanței.
Argumentează de asemenea, în sensul că relația de garantare prin fidejusiune presupune situația în care creditorul din raportul juridic principal are un drept de creanță asupra debitorului din raportul obligațional, cât și un drept accesoriu asupra bunurilor din patrimoniul fidejusorului.
Apreciază, totodată, că debitul solicitat a fi achitat de către acesta, reprezentând o datorie curentă a utilizatorului, născută după data deschiderii procedurii insolvenței, trebuia mai întâi a fi impus debitorului principal, în cadrul procedurii insolvenței. Or, nerespectată fiind această obligație, potrivit prevederilor art.662 Cod proc.civ., creanța nu este exigibilă.
Invocă și faptul că executorul judecătoresc avea obligația, potrivit art.647 alin.2 și art.666 Cod proc.civ, de a comunica toate actele procedurale execuționale și debitorului principal.
Contestatorul invocă și lipsa caracterului cert al creanței executate, arătând că la data de 23.10.2012 a primit din partea intimatei o notificare în sensul că, în calitate de fidejusor, datorează acesteia suma de 8.816,73 de euro, fără ca adresa să fie însoțită de documente justificative cu privire la întinderea creanței.
Urmare a solicitărilor formulate de contestator, arată că a primit de la intimată documentele justificative referitor doar la costurile de depozitare ale autoturismului și achitarea taxelor și impozitelor locale, iar în data de 04.02.2013 a răspuns cererii R. L. pentru formularea unei oferte scrise de stingere a debitului precum și clarificarea unor aspecte ce țin de certitudinea creanțelor invocate a fi plătite referitor la taxe și impozite aferente, respectiv modalitatea de valorificare a bunului, comunicând că este de acord cu achitarea sumei lunare de 1200 de lei, după stabilirea întinderii prejudiciului.
Învederează contestatorul că nu a mai primit un răspuns din partea intimatei, refuzul soluționării pe cale amiabilă a litigiului fiind transmis în data de 16.05.2013, după cea fost demarată procedura de executare silită pentru recuperarea creanței de 8.383,76 euro în cadrul dosarului nr.121/2013 al B. T. Ș. și V. V..
În opinia contestatorului prețul de valorificare al bunului, de 4000 de euro fără TVA, la nivelul lunii iunie 2012, este unul derizoriu, având în vedere că autoturismul a fost predat în perfectă stare de funcționare, iar prețul de vânzare al unei asemenea autoutilitare este situat între 8.000 și 10.000 de euro.
Apreciază că nici acesta și nici debitorul principal nu datorează suma de 98,88 euro reprezentând taxe și impozite pentru perioada ulterioară predării bunului de către utilizator, obligația de plată revenind intimatei care preluase posesia bunului.
În ceea ce privește costurile de depozitare în sumă de 770,06 euro pentru perioada februarie 2011 – iunie 2012, arată că acestea nu sunt datorate, în contextul în care intimata a reintrat în posesia bunului, fiind astfel responsabilă de integralitatea acestuia și având în vedere că utilizatorul S. nu a fost notificat cu privire la existența și estimarea costurilor, astfel încât să poată fi identificate soluții pentru limitarea sau evitarea acestora.
Referitor la dobânda în sumă de 1.062,80 de euro, arată că aceasta nu are caracter cert, intimata neindicând perioada și debitul pentru care a fost calculată, ori valoarea cu care a fost calculată în funcție de indicele euribor.
Mai arată contestatorul că suma solicitată acestuia nu a fost calculată potrivit prevederilor contractuale pentru situația rezilierii, ci s-a procedat la efectuarea unui calcul al valorii pe factură a autoturismului obiect al contractului, ajungându-se ca suma ce se execută silit să depășească suma pe care utilizatorul S. o datorează. Față de acest argument, apreciază că pentru această creanță, contractul nu constituie titlu executoriu față de fidejusor, impunându-se formularea unei acțiuni în pretenții pe drept comun și obținerea unui titlu executoriu – hotărâre judecătorească.
Apreciază că Încheierea de încuviințare a executării silite este netemeinică, în condițiile în care intimata nu a depus dovezi concrete privind existența debitului aferent contractului de leasing în discuție.
În drept a invocat art.453 alin.1, art.669 alin.4, art.703, art.711 alin.1, 2, 3, art.719 alin.1 Cod proc.civ., Legea nr.85/2006, art.2 alin.1 lit.a și d din OG nr.51/1997.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a oricăror alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri și a depus la dosar, în copie, înscrisuri. (filele 25 – 182)
Cererea a fost legal timbrată. (fila 185)
Legal informată, intimata . SA a formulat întâmpinare (fila 2 – vol. II), solicitând respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.
În motivarea cererii a arătat că, în calitate de finanțator, a încheiat cu ., în calitate de utilizator, 49 de contracte de leasing, între care și cel cu nr._/15.10.2007, titlul executoriu contestat în prezenta cauză, semnat de către contestator, în calitate de fidejusor.
Precizează că acest contract a fost denunțat de administratorul judiciar al utilizatorului prin Adresa nr.1078/01.02.2011, avându-se în vedere și faptul că debitorul a înregistrat repetate întârzieri la plata ratelor aferente contractului.
Arată că, în temeiul art.8 pct.1 și art.9 din contract, după primirea notificării rezilierii, utilizatorului S. și fidejusorului le revenea obligația de a plăti: toate ratele de leasing scadente și neachitate până la momentul rezilierii definitive, inclusiv penalitățile aferente; indemnizația de reziliere, reprezentând valoarea în numerar a tuturor ratelor rămase de achitat până la expirarea contractelor de leasing, inclusiv valoarea reziduală; sumele reprezentând TVA, taxe vamale, accize și orice alte costuri aferente încetării contractelor de leasing; restituirea obiectelor de leasing, pe cheltuiala utilizatorului, la sediul intimatei.
Învederează că după rezilierea contractului în cauză, utilizatorul/fidejusorul datorează suma de 8.383,76 euro reprezentând pierderea suferită de societate în urma revânzării bunului.
Apreciază creanța ca fiind certă, lichidă și exigibilă, existența acesteia fiind recunoscută de utilizator și contestator prin semnarea contractului, cuantumul rezultând din scadențarul contractului de leasing, iar scadența fiind stabilită prin împlinirea termenelor prevăzute în scadențar și prin rezilierea contractului ca urmare a nerespectării acestuia de către utilizator.
Arată că în mod greșit a reținut contestatorul că plata indemnizației de reziliere reprezintă atât executarea obligației principale, cât și plata de daune interese, întrucât disp. art.11 din OG nr.51/1997 arată clar faptul că drepturile și obligațiile părților vor fi stipulate în contract și nu vor fi limitate la prevederile art.9 și art.10.
În opinia intimatei, indemnizația de reziliere stabilită prin prevederile art. 9 din contract reprezintă o veritabilă clauză penală, însușită de debitor prin semnătură, expresie a libertății contractuale, astfel încât creditorul este scutit de orice probă cu privire la existența și întinderea prejudiciului, precum și cu privire la cuantumul daunelor interese datorate de către debitor.
Arată că prin prevederile art.9 lit.b din contract, clauza penală a fost determinată la data încheierii contractului și este lesne de calculat.
Menționează intimata că, fiind societate de leasing financiar, nu reprezintă un furnizor de bunuri, ci societate care vinde servicii financiare, utilizatorul nu a închiriat bunurile, ci a apelat la o modalitate de finanțare a acestora, astfel că este îndreptățită să recupereze prejudiciul creat ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate de utilizator prin contract.
Mai arată că, în dreptul comercial, spre deosebire de dreptul civil, clauza penală se cumulează cu executarea contractului și, având în vedere că aceasta a achitat integral bunurile pentru care a transmis dreptul de folosință către utilizator, urmare a nerespectării obligației de plată a prețului, a fost prejudiciată cu suma reprezentând ratele ce urmau a fi achitate până la sfârșitul contractului de leasing.
Învederează contestatorul că prin valorificarea bunului nu și-a recuperat prejudiciul, debitoarea figurând înregistrată în continuare, cu un debit de 8.383,76 euro.
Subliniază că bunul finanțat este proprietatea societății de leasing care nu are nicio obligație legală sau contractuală cu privire la vânzarea bunului care face obiectul unui contract de leasing la o anumită valoare, indiferent de vechimea, caracteristicile tehnice sau estetice ale acestuia. Precizează intimata că prin vânzarea bunului, chiar la un preț mai mic decât prețul de piață, a avut în vedere reducerea pierderii suferite ca urmare a rezilierii contractului, or, în lipsa perfectării acestei vânzări, contestatorul ar fi fost obligat să plătească întreaga pierdere conform art.9 lit.b din contract.
Mai arată că prețul vânzării nu se apreciază în funcție de factori extrinseci voinței părților contractante, cum ar fi cursul pieței sau valoarea de circulație, iar concluzionarea prin expertiză a unui preț superior nu înseamnă că bunul ar fi putut fi valorificat la această sumă, având în vedere condițiile economice actuale și principiul libertății contractuale.
Referitor la caracterul accesoriu al fidejusiunii, arată că fidejusorul a renunțat expres la beneficiul diviziunii și al discuțiunii, obligându-se în solidar cu utilizatorul la executarea obligațiilor contractuale, iar specific raporturilor dintre creditor și fidejusor este că, în caz de neexecutare din partea debitorului, creditorul poate urmări direct pe fidejusor pentru executarea creanței, fără a fi condiționat de o prealabilă urmărire a debitorului principal, conform art.1663 Cod civ.. Menționează, de asemenea, că efectele Legii nr.85/2006 nu au nici un impact asupra unui codebitor sau fidejusor care a garantat o obligație a debitorului insolvent, aceștia trebuind a manifesta diligență prin înscrierea la masa credală anterior plății efective.
Invocă și prevederile art.137 alin.3 din Legea insolvenței, în sensul că în cazul descărcării de datorii, fidejusorul este ținut în continuare la plată, legea derogând de la regula accesorialității prin păstrarea intactă a obligației accesorii, în timp ce datoria principală se stinge.
Mai arată intimata că la momentul încuviințării executării silite instanța de judecată a analizat caracterul lichid, cert și exigibil al creanței ce face obiectul executării silite pornită împotriva contestatorului, constatând că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 alin.1 Cod proc.civ.
În drept a invocat disp. art.205 Cod proc.civ., dispozițiile OG nr.51/1997 și temeiurile de drept indicate în cerere.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a oricăror alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri și a depus la dosar, în copie, înscrisuri. (filele 18 – 140, vol. II)
La termenul de judecată din data de 24.10.2013 contestatorul a formulat cerere de introducere în cauză a debitorului principal, . prin administrator judiciar Elva C. SPRL. (fila 141, vol.II)
A arătat în motivarea cererii faptul că, deși executarea silită în cadrul dosarului nr.121/2010 al B. T. Ș. și V. V. a fost pornită în temeiul unui titlu executoriu contract de leasing financiar, exclusiv împotriva terțului fidejusor, contrar disp. art.647 alin.2 Cod proc.civ., executorul judecătoresc nu a comunicat actele de executare silită și nu a introdus în procedura de urmărire silită pe debitorul principal, în speță, ..
În drept a invocat disp. art. 647 Cod proc.civ.
La termenul de judecată din data de 21.11.2013 instanța a dispus introducerea în cauză a debitorului principal ..
Legal citat, debitorul . a formulat întâmpinare (fila 170, vol. II) prin care a solicitat admiterea contestației la executare, anularea executării silite și a tuturor actelor de executare întocmite în dosar execuțional nr.121/2013 al B. T. Ș. și V. V., respectiv a Încheierii prin care s-a dispus încuviințarea executării silite în cadrul acestui dosar.
A solicitat și obligarea intimatei . SA la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii a arătat că doar acesteia îi sunt opozabile Condițiile generale ale contractului de leasing financiar încheiat cu intimata R. L. IFN SA, iar nu și fidejusorului, întrucât în cuprinsul Condițiilor speciale ale contractului nu există nicio clauză prin care fidejusorul Ș. C. să declare că își însușește și conținutul condițiilor generale ale contractului pe care l-a semnat în calitate de fidejusor.
Or, precizează debitorul, potrivit art.1656 Cod civ., fidejusiunea trebuie să fie expresă și nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat.
Arată că nu recunoaște un drept de regres al contestatorului împotriva acesteia, întrucât nu consideră că a garantat pentru societate, care, la rândul ei nu mai are nicio obligație față de creditoare.
Totodată, arată că prevederile art.8 și 9 din condițiile generale ale contractului de leasing operează doar în situația în care contractul încetează prin reziliere, nu și prin alte modalități, cum ar fi denunțarea unilaterală. Or, în cauză, contractul de leasing nu a fost reziliat prin voința finanțatorului, ci a fost denunțat unilateral în temeiul art. 86 alin.1 pct.b din Legea nr.85/2006 de către administratorul judiciar al debitorului utilizator.
Raportând principiul libertății contractuale la disp. art.968 și 966 Cod civ., debitorul apreciază clauza prevăzută de art. 9 din contractul de leasing ca neîndeplinind condițiile privitoare la existența unei cauze licite și morale, indemnizația de reziliere reprezentând o sarcină disproporționată, prin crearea unui dezechilibru contractual nejustificat.
Argumentează în sensul că disp. art.15 din OG nr.51/1997 nu reglementează o obligație a utilizatorului de a plăti pe lângă sumele indicate de lege și celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum și valoarea reziduală, întrucât s-ar ajunge în situația în care să fie mai profitabilă pentru finanțator neexecutarea contractului. ( pe lângă bunurile contractate, acesta obținând și plata ratelor de leasing și valoarea reziduală)
Învederează că prin clauza prevăzută la art.9 din contract se încalcă principiile generale de drept în materie de reziliere, conform cărora partea nevinovată de încetarea intempestivă a relațiilor contractuale poate opta fie pentru despăgubiri, fie pentru obligarea debitorului vinovat la a-și respecta în continuare obligațiile contractuale, însă nu poate opta pentru amândouă dintre cele două variante.
Arată, totodată, că pretinsa creanță nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.662 Cod proc.civ., existența și întinderea acesteia nefiind determinate.
Apreciază executarea silită ca fiind nelegală, întrucât conform art. 647 alin.2 Cod proc.civ., societatea trebuia introdusă din oficiu în urmărirea silită ce face obiectul dosarului de executare silită contestat în cadrul prezentei cauze, iar organul de executare nu a procedat în acest sens și nici nu a comunicat debitorului actele de executare.
Prin Notele de ședință din data de 21.11.2013, contestatorul a invocat, la rândul său, faptul că dispozițiile art.9 din contract nu devin incidente în cauză, respectiv nu poate fi antrenată răspunderea acestuia în temeiul unei clauze contractuale ale cărei efecte sunt condiționate de rezilierea contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor decurgând din acesta. Subliniază faptul că, în cauză, contractul nu a fost reziliat din inițiativa intimatei, ci a fost denunțat unilateral de către administratorul judiciar al debitoarei S. International SA.
În ședința publică din data de 16.01.2014 instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul intimatei R. L. IFN SA, la termenul de judecată din data de 13.02.2014 contestatorul înțelegând să renunțe la încuviințarea și administrarea probei cu expertiză contabilă.
În ședința publică din data de 13.03.2014 instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientului forțat – debitor principal ..
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul de executare silită nr. nr.121/2013 al B. T. Ș. și V. V.. (filele 213 – 231 vol.I)
Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:
În fapt, între intimata . SA, în calitate de finanțator și debitoarea ., în calitate de utilizator s-a încheiat contractul de leasing financiar nr._/15.10.2007, având drept obiect autovehiculul Iveco Daily 35S10V-12MC cu . ZCFC_8, la o valoare finanțată de_ euro + TVA și valoare reziduală de 3756 euro. Contractul a fost semnat, în calitate de fidejusor, de către contestatorul Ș. N..
La data de 06.12.2010, prin sentința comercială nr.536 CC pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._/121/2010 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei ., procedură în cadrul căreia, prin adresa nr.486/28.01.2011 (fila 21, vol.II), administratorul judiciar ELVA C. SPRL a notificat intimatei creditoare denunțarea contractului de leasing financiar, în temeiul disp. art. 86 alin.1 pct.b din Legea nr.85/2006. S-a învederat, în cuprinsul notificării, că din analiza modului în care au fost respectate obligațiile contractuale asumate de părți s-a constatat că debitorul, în calitate de utilizator a înregistrat întârzieri repetate la plata ratelor stabilite prin contract. Urmare a denunțării contractului, intimata a reintrat în posesia autoturismului obiect al leasingului în cursul lunii februarie 2011.
Prin Adresa nr.1881/29.10.2012 intimata a comunicat contestatorului că, în temeiul contractului de leasing în cauză, în calitate de fidejusor, îi revine obligația de plată a sumei de 8.816,73 euro reprezentând pierderea înregistrată ca urmare a recuperării și valorificării bunului finanțat, respectiv a solicitat acestuia emiterea unei propuneri de plată a sumei indicate.
D. fiind faptul că urmare a corespondenței purtată între părți până în luna martie 2013, părțile nu au ajuns la o înțelegere pentru stingerea pe cale amiabilă a debitului, prin cererea adresată B. T. Ș. și V. V. și înregistrată sub număr de dosar 121/2013, intimata R. L. IFN SA a solicitat declanșarea procedurii de executare silită împotriva contestatorului, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr._/15.10.2007.
Prin Încheierea nr. 2677/04.04.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosar nr._, s-a admis cererea formulată de B. T. Ș. și V. V. și s-a încuviințat executarea silită, în toate modalitățile prevăzute de lege, la cererea creditoarei R. L. IFN SA împotriva fidejusorului Ș. N., până la concurența sumei de 8.383,76 euro reprezentând debit restant, indemnizație de reziliere, taxe și alte costuri aferente titlului executoriu.
Prin Somația nr.121/29.04.2013, comunicată debitorului la data de 08.05.2013 alături de copia titlului executoriu, procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, Încheierea de încuviințare a executării silite, s-a pus în vedere acestuia că are obligația de a plăti creditoarei, în termen de 1 zi de la comunicare, suma de 8.383,76 euro (echivalent lei la momentul plății) și suma de 758,45 lei reprezentând avans onorariu, iar executorului judecătoresc suma de 3.963 lei cu titlu de cheltuieli și diferență onorariu executare.
În drept, potrivit disp. art.711 Cod proc.civ., (1) împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
(2) Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
(3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
Conform disp. art.712 alin.2 Cod proc.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
I. CU PRIVIRE LA EXCEPȚIA LIPSEI CALITĂȚII PROCESUALE PASIVE A DEBITOAREI S. INTERNATIONAL SA
Conform disp. art. 647 Cod proc.civ., 1) Creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(2) Când se urmărește numai terțul fidejusor ori garant ipotecar, toate actele de executare vor fi comunicate în același timp și debitorului principal, care va fi introdus din oficiu în procedura de urmărire silită.
Față de dispozițiile legale susindicate, raportat la necesitatea introducerii în procedura execuțională a debitorului principal și pentru asigurarea opozabilității hotărârii pronunțate în prezenta cauză, instanța respinge ca neîntemeiată excepția invocată.
II. CU PRIVIRE LA FONDUL CAUZEI
- Referitor la calitatea de fidejusor a contestatorului Ș. N. și însușirea condițiilor generale ale contractului de leasing financiar nr._/15.10.2007
Instanța reține că, în speță, contestatorul a semnat contractul de leasing nr._/15.10.2007 – Partea specială, (specificând părțile, obiectul, garanțiile și condițiile contractuale referitoare la durata leasingului, valoarea de intrare a bunului, valoarea finanțată, valoarea reziduală, taxa de administrare, modalitatea de calcul a dobânzii, tipul ratei de leasing), în calitate de fidejusor, precum și în calitate de reprezentant legal al societății - utilizator.
Este adevărat faptul că acesta, în calitate de fidejusor nu a semnat și partea generală a contractului, precum și faptul că în partea specială a contractului, nu există o clauză expresă prin care fidejusorul să declare că își însușește și condițiile stabilite în partea generală a contractului.
Pe de altă parte, instanța reține că în cuprinsul părții speciale a contractului se fac repetate trimiteri la condițiile stabilite în partea generală, cât și la anexele A-E ( referitoare la factura proformă, scadențarul, garanțiile, Procesul verbal de acceptare și Declarația de asigurare) ca făcând parte integrantă din contract.
Or, prin semnarea acestei părți speciale, este cert că fidejusorul a luat cunoștință de existența părții generale a contractului și a anexelor acestuia și că avea posibilitatea de a le solicita spre studiu, astfel încât să se asigure de asumarea unei obligații de garanție în deplină cunoștință de cauză.
Instanța reține că nu se poate invoca la acest moment propria lipsă de diligență a contestatorului, care, pe de o parte a recunoscut prin chiar cererea de chemare în judecată că a garantat executarea obligațiilor contractuale și a renunțat expres la beneficiul de discuțiune și de diviziune, iar pe de altă parte, a avut posibilitatea de a lua cunoștință de cuprinsul obligațiilor stabilite în partea generală a contractului, astfel cum s-a arătat anterior.
Totodată, contrar argumentelor invocate de contestator și debitoare, se reține că au fost respectate în cauză condițiile prevăzute de art.1656 Cod civ., fidejusiunea fiind expresă și asumată prin semnarea contractului și, totodată, obligația de plată pusă în sarcina fidejusorului încadrându-se în limita sumei pentru care s-a contractat.
- Referitor la incidența prevederilor art. 9 din contractul de leasing nr._/15.10.2007, raportat la modalitatea de încetare a efectelor contractului
Instanța reține că potrivit art.9 din contractul de leasing încheiat între părți,în cazul producerii vreunuia dintre cazurile de neîndeplinire a obligațiilor contractuale prevăzute la art.8, precum și în cazul în care utilizatorul nu își îndeplinește vreuna dintre obligațiile asumate prin CLF, finanțatorul are dreptul să execute garanțiile oferite de utilizator pentru garantarea obligațiilor sale contractuale și să pătrundă în locul de instalare/păstrare a OL precizat în CLF sau în orice alt loc în care este amplasat OL și să îl ridice sau să îl facă inutilizabil fără a-l ridica, fără a mai fi necesară notificarea prealabilă a utilizatorului și nici intervenția instanței judecătorești, a executorului judecătoresc sau a vreunei instituții sau autorități. Finanțatorul are și dreptul să considere CLF desființat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă. În acest caz, utilizatorul are obligația: a) să restituie finanțatorului OL în termen de 3 zile lucrătoare de la notificarea rezilierii CLF utilizatorului; b) să plătească finanțatorului ratele de leasing scadente și neachitate până în acel moment, inclusiv penalitățile aferente și o indemnizație de reziliere care devine exigibilă imediat prin efectul rezilierii, compusă din toate celelalte rate de leasing rămase de achitat și valoarea reziduală.
Utilizatorul datorează de asemenea TVA, taxe vamale, accize și orice alte costuri aferente încetării CLF, precum și orice alte sume pe care era obligat să le achite conform CLF și prevederilor legale aplicabile (incluzând, dar fără a se limita la impozitul auto, rate de asigurare, taxe, etc.) și nu le-a achitat până la momentul rezilierii CLF.
Prin clauza contractuală redată anterior, se reține că părțile au convenit instituirea unui pact comisoriu de grad IV pentru situația neexecutării obligațiilor decurgând din contract (și altele decât cele prevăzute prin clauza art.8 din contract), în sensul desființării contractului fără punerea în întârziere și fără a fi necesare alte formalități prealabile.
Pactele comisorii reprezintă clauze convenționale privind rezoluțiunea contractului pentru neexecutare, fiind derogatorii de la prevederile art. 1021 Cod civ., în sensul că urmăresc să reducă rolul instanțelor în pronunțarea rezoluțiunii contractelor, funcție de cum acestea sunt redactate de părți.
În cazul unui pact comisoriu de gradul IV, cum este și pactul inserat în contractul de leasing în cauză, în caz de neexecutare, contractul se consideră desființat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă. O astfel de stipulație are drept efect desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a expirat termenul de executare, fără ca obligația contractuală să fi fost adusă la îndeplinire.
Or, conform art.8 din contractul părților, constituie caz de neîndeplinire a obligațiilor contractuale în sensul aplicabilității art.9, neplata unei rate de leasing/asigurare timp de două luni consecutive de la data scadenței.
În acest sens, conform probelor administrate în dosar, instanța reține că la data de 28.01.2011, data denunțării contractului de leasing de către administratorul judiciar al debitoarei insolvente, aceasta figura cu rate de leasing scadente și neplătite pentru o perioadă mai mare de 2 luni de la expirarea termenului de plată ( ratele aferente lunii octombrie și noiembrie 2010; fila 25-29 vol.II), aspect necontestat de către debitoare ori de către contestator.
Față de această situație, debitoarea/fidejusorul fiind în culpă contractuală, având în vedere și modul în care părțile au înțeles să își însușească prevederile pactului comisoriu de grad IV inserat în contract, instanța reține că sancțiunea rezilierii a operat de plin drept anterior momentului denunțării contractului, prin simpla trecere a termenului de 2 luni consecutive în care debitoarea nu și-a executat obligația de plată a ratei de leasing aferente lunii octombrie 2010.
De asemenea, instanța reține că denunțarea contractului nu a intervenit potrivit convenției părților, ci în temeiul art.86 din Legea nr.85/2006, tocmai pentru că s-a reținut neexecutarea, în măsură substanțială, a contractului în cauză.
Așadar, se reține că s-a realizat, în cauză, situația premisă pentru a se constata aplicabilitatea dispoziției contractuale referitoare la indemnizația de reziliere.
- Referitor la indemnizația de reziliere – caracter cert, lichid, exigibil; susceptibilitatea punerii în executare silită împotriva fidejusorului în temeiul contractului de leasing financiar nr._/15.10.2007, raportat la prevederile art.8 din OG nr.51/1997
Instanța reține în primul rând faptul că în toate cazurile de reziliere, partea care și-a executat obligațiile este îndreptățită a obține despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutării obligațiilor de către partea în culpă, în acord cu disp. art.1082 Cod civ., conform cărora debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației.
Din modul în care părțile au stipulat obligația de plată a indemnizației de reziliere, conform principiului libertății contractuale, rezultă că au prevăzut o adevărată clauză penală, în sensul determinării anticipate a întinderii/echivalentului prejudiciului suferit de finanțator ca urmare a neexecutării obligațiilor de către utilizator, urmărind, indirect, garantarea executării prestațiilor și atingerea scopului comercial avut în vedere, de ambele părți, la momentul încheierii contractului.
Or, contrar argumentelor invocate de către contestator, intimata creditoare nu este ținută, în această situație, de a mai face dovada întinderii/cuantumului prejudiciului, acesta fiind stabilit ca reprezentat de celelalte rate de leasing rămase de achitat și valoarea reziduală, TVA, taxe vamale, accize și orice alte costuri aferente încetării CLF, precum și orice alte sume pe care era obligat să le achite conform CLF și prevederilor legale aplicabile (incluzând, dar fără a se limita la impozitul auto, rate de asigurare, taxe, etc.)
Conform Fișei de evaluare depusă în probatoriu (fila 12 vol. II), creanța ce face obiectul executării silite pornită împotriva fidejusorului Ș. N., în temeiul contractului de leasing, se compune din suma de 7.997,58 euro (capital inclusiv valoarea reziduală, după momentul rezilierii contractului, cuantum verificabil și care are la bază graficul de plăți anexă la contract), suma de 2.589,46 euro (reprezentând debite neîncasate pentru perioada anterioară rezilierii conform facturilor fiscale existente la fila 25-29 dosar), suma de 605 euro (costuri de depozitare de la momentul reluării posesiei și până la vânzarea obiectului de leasing conform facturilor fiscale depuse la fila 31-85 dosar, vol.II), suma de 92,16 euro (impozit pe mijloace de transport conform Declarației de impunere și a dovezii de plată – fila 87 dosar), suma de 78 de euro (reprezentând cost de evaluare conform facturii fiscale – fila 91 dosar), și suma de 857,10 lei cu titlu de dobândă conform contractului.
Conform art. 662 Cod proc.civ., creanța este susceptibilă de executare silită numai dacă este certă (existența ei neîndoielnică rezultând din însuți titlul executoriu), lichidă ( cu obiect determinat sau determinabil potrivit elementelor conținute de titlul executoriu) și exigibilă (ajunsă la scadență).
În cauză, creanța supusă valorificării în cadrul executării silite pornită împotriva contestatorului îndeplinește condițiile prevăzute de lege, fiind certă (existența acesteia rezultând indubitabil din contractul de leasing – titlu executoriu conform art.8 din OG nr.51/1997), lichidă (cuantumul clauzei penale este determinabil, elementele componente fiind precizate în cuprinsul contractului încheiat între părți) și exigibilă (scadența acesteia fiind împlinită prin raportare atât la termenul de plată prevăzut în facturile fiscale – pentru suma de 2.582,14 euro, cât și la momentul rezilierii contractului – pentru sumele decurgând din clauza penală), fiind astfel susceptibilă de executare silită.
Instanța va înlătura argumentul contestatorului în sensul că executarea clauzei penale se cumulează, în cauză, cu executarea contractului. Dacă s-ar considera ca valabilă ipoteza indicată de contestator, ar trebui concluzionat în sensul că intimata urmărește executarea și a clauzei penale, dar și a creanței constând în valoarea tuturor ratelor de leasing ulterioare momentului rezilierii contractului, ceea ce nu este cazul în speță. Aceasta întrucât debitul pus în sarcina fidejusorului se compune din cuantumul clauzei penale la care se adaugă ratele scadente anterior rezilierii contractului, din valoarea totală scăzându-se suma pentru care a fost valorificat obiectul leasingului.
- Referitor la prematuritatea executării silite pornită împotriva fidejusorului-contestator
Instanța reține că potrivit prevederilor art.6 din contractul de leasing, contestatorul a renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune al fidejusorului, obligându-se în solidar cu utilizatorul ., la plata obligațiilor decurgând din contract.
Or solidaritatea pasivă presupune dreptul creditorului de a urmări pe oricare dintre debitorii obligați în acest mod.
Înscrierea intimatei în tabelul creanțelor în cadrul procedurii de insolvență a . concomitent executării silite pornită împotriva fidejusorului nu conduce la o dublă executare a creanței. Instanța are în vedere, pe de o parte, că în procedura de insolvență se valorifică doar creanțele rezultând din contractele de leasing aflate în derulare și cele rezultând din contractele desființate, dar doar în limita sumelor scadente anterior denunțării contractelor cu exceptarea indemnizației de reziliere, iar pe de altă parte că prin disp. art.674 alin.1 Cod proc.civ. se recunoaște creditorului posibilitatea de a urmări, concomitent, atât pe debitorul principal, cât și pe terțul garant.
Instanța va înlătura argumentul contestatorului în sensul că intimata este ținută a opta pentru calea specială de valorificare a creanței în cadrul procedurii reglementate de Legea nr.85/2006, reținând că valorificarea concomitentă a creanței pe calea executării silite de drept comun este exclusă (suspendată de drept) doar în situația în care debitorul urmărit este chiar debitorul cu privire la care s-a deschis procedura insolvenței.
- Cauza licită și morală a clauzei penale constând în indemnizația de reziliere
Se invocă de către debitoarea . faptul că prevederea cuprinsă în art. 9 din contractul de leasing nu îndeplinește condițiile privitoare la existența unei cauze licite și morale, indemnizația de reziliere reprezentând o sarcină disproporționată, prin crearea unui dezechilibru contractual nejustificat.
Instanța reține că, în fapt, clauza penală reprezintă o convenție accesorie supusă condițiilor generale de valabilitate ale contractelor, între care și cele privind liceitatea și moralitatea cauzei.
Dar existența unei cauze valabile a actului juridic se prezumă, partea interesată urmând a face dovada contrarie prin orice mijloc de probă admis de lege.
În speță, se reține că indemnizația de reziliere nu contravine legii și bunelor moravuri, respectiv nu creează un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților.
Prin plata indemnizației de reziliere (a clauzei penale) se urmărește repararea prejudiciului încercat de intimată ca urmare a neexecutării contractului, tocmai pentru recrearea echilibrului în cadrul relațiilor comerciale dintre părți.
Instanța are în vedere faptul că acest contract de leasing a fost încheiat între profesioniști cu prefigurarea, la momentul încheierii contractului, a obținerii de avantaje/profit pentru ambele părți contractante.
Nu se poate vorbi despre un dezechilibru contractual în situația în care una dintre părți, în mod culpabil, nu își execută obligațiile asumate, împiedicând astfel, cocontractantul de a atinge scopul avut în vedere la data încheierii convenției, iar cealaltă parte urmărește o limitare a pierderilor și apropierea de situația financiară în care s-ar fi aflat dacă obligațiile contractuale ar fi fost respectate.
Conform art.15 din OG nr.51/1997, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
Totodată, potrivit art.11 din același act normativ, în cadrul operațiunilor de leasing drepturile și obligațiile părților vor fi stipulate în contract și nu vor fi limitate la prevederile art. 9 și 10.
Instanța reține că norma juridică are caracter supletiv, prin contract părțile putând deroga de la aceasta în sensul includerii în contract și a altor condiții referitoare la răspunderea utilizatorului în situația rezilierii contractului, iar contrar susținerilor debitoarei S. International SA, intimata nu ar obține pe lângă bunul contractat și plata ratelor de leasing și a valorii reziduale, prețul de vânzare al obiectului de leasing fiind scăzut din creanța corespunzătoare clauzei penale.
- Referitor la valoarea de vânzare a obiectului leasingului ca fiind derizorie
Instanța reține că autoturismul ce a făcut obiectul contractului de leasing financiar nr._/15.10.2007 a fost valorificat de către intimată la o valoare de 4000 de euro (aspect însușit de ambele părți), valoare apreciată de contestator ca fiind derizorie raportat la starea tehnică în care a fost predat intimatei și la prețul de piață al unei asemenea autoutilitare.
Instanța va înlătura acest argument, reținând că în contractul de vânzare cumpărare părțile sunt libere să determine prețul sub sau peste valoarea reală a bunului, or caracterul derizoriu presupune o vădită disproporție față de această valoare, astfel încât să se ajungă la concluzia că în fapt nu s-a dorit a se consimți la o vânzare, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea privind anularea Încheierii de încuviințare a executării silite nr.2677/04.04.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosar nr._, constatând că aceasta a fost emisă cu respectarea disp. art.650, art.662-665 Cod proc.civ., pentru executarea silită a unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Pentru considerentele expuse anterior, va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul Ș. N. în contradictoriu cu intimații . SA și ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei ..
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de contestatorul Ș. N. cu domiciliul ales la SCA U. și Asociații situat în București, sector 1, .. 34, etaj 2 în contradictoriu cu intimații . cu sediul în București, sector 1, Calea Florească nr. 246 D, . și . cu sediul în București, sector1, .. 34, .> Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.05.2014
Președinte, Grefier,
Red. E.L.D./Dact. P.D./5 ex./01.08.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2326/2014. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2014.... → |
|---|
