Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 20948/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 16 Decembrie 2014
PREȘEDINTE O. B.
Judecător E. L. D.
Grefier E. B.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect cerere în anularea sentinței civile nr. 8509/28.08.2014 pronunțată în dosarul nr._/233/2014 al Judecătoriei G. formulată de reclamanta debitoare . în contradictoriu cu pârâta debitoare ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 16.12.2014 când a dat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
- Prin cererea în anulare înregistrată pe Judecătoriei G., în data de 15.10.2014, sub nr._, debitoarea reclamantă . a solicitat în contradictoriu cu debitoarea pârâtă ., anularea sentinței civile nr. 8509/2014 a Judecătoriei G., suspendarea sentinței civile mai sus menționate până la soluționarea dosarului și obligarea creditoarei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii în anulare, debitoarea a invocat faptul că a fost obligată la plata contravalorii unei facturi prescrise, în baza unui raport juridic anterior. Astfel a invocat faptul că în baza relațiilor dintre părți a fost emisă prima dată factura fiscală nr. 325/27.04.2011, înregistrată în contabilitate la 30.04.2011, dar care a fost restituită creditoarei la cererea acesteia, pentru a fi menționat și TVA-ul. Astfel ,creditoarea a emis o nouă factură, factura nr. 325/31.05.2011 care însă nu reflecta în mod corect momentul la care obligația devenise exigibilă.
Astfel a invocat că cererea creditoarei de emitere a unei ordonanță de plată fusese emisă cu depășirea termenului de prescripție prevăzut de art. 2500 și art. 2517 NCC.
A mai invocat și faptul că în mod nelegal instanța fondului nu a citat-o cu mențiunile prevăzute de art. 1018 alin. 2 NCPC, deși era obligată în acest sens și nici nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare a cauzei formulată de debitoare pentru termenul de judecată din 21.08.2014, astfel că nu i-a respectat debitoarei dreptul la apărare.
Cu privire la cererea de suspendare a arătat că se obligă să achite cauțiunea ce i se va stabili.
În drept, a invocat art. 1013 și următoarele, art. 1023 NCPC.
A solicitat proba cu înscrisuri (filele 3-4).
Cererea de abținerea formulată de d-na judecător P. R. a fost admisă prin încheierea din 05.11.2014.
În procedura regularizării prevăzută de art. 200 NCPC, la solicitarea instanței, reclamanta debitoare a depus la dosar taxa de timbru de 250 lei și a făcut dovada consemnării unei cauțiuni de 6000 lei, respectiv dovada calității de reprezentant a administratorului semnatar al acțiunii.
- Prin cererea înregistrată pe Judecătoriei G., în data de 23.10.2014, sub nr._/233/2014, debitoarea reclamantă . a solicitat în contradictoriu cu debitoarea pârâtă ., suspendarea sentinței civile nr. 8509/2014 pronunțate în dosar nr._/233/2014 până la soluționarea cererii în anulare ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei G..
În motivarea de fapt a cererii, debitoarea a invocat faptul că a fost obligată la plata contravalorii unei facturi prescrise, în baza unui raport juridic anterior. Astfel a invocat faptul că în baza relațiilor dintre părți a fost emisă prima dată factura fiscală nr. 325/27.04.2011, înregistrată în contabilitate la 30.04.2011, dar care a fost restituită creditoarei la cererea acesteia, pentru a fi menționat și TVA-ul. Astfel ,creditoarea a emis o nouă factură, factura nr. 325/31.05.2011 care însă nu reflecta în mod corect momentul la care obligația devenise exigibilă.
Astfel a invocat că cererea creditoarei de emitere a unei ordonanță de plată fusese emisă cu depășirea termenului de prescripție prevăzut de art. 2500 și art. 2517 NCC.
A mai invocat și faptul că în mod nelegal instanța fondului nu a citat-o cu mențiunile prevăzute de art. 1018 alin. 2 NCPC, deși era obligată în acest sens și nici nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare a cauzei formulată de debitoare pentru termenul de judecată din 21.08.2014, astfel că nu i-a respectat debitoarei dreptul la apărare.
Cu privire la cererea de suspendare a arătat că se obligă să achite cauțiunea ce i se va stabili.
În drept, a invocat art. 1013 și următoarele, art. 1023 NCPC.
A solicitat proba cu înscrisuri (filele 5-7).
Cererea a fost repartizată aleatoriu la completul CC22, care și-a invocat nelegala compunere, dosarul fiind ulterior repartizat spre competentă soluționare către C1CA, completul colegial investit cu soluționarea cererii în anulare.
Cererea de abținere formulată de d-na judecator P. R. a fost admisă prin încheierea din 05.11.2014.
Prin încheierea din 10.11.2014, pronunțată în dosar nr._/233/2014, instanța a invocat prevederile art. 96 2 ROI – Hot CSM nr. 387/2005 și a dispus reunirea prezentului dosar la dosarul nr._ .
În dosarul inițial, cu nr._, prin încheierea din 10.11.2014, instanța a admis cererea reclamantei debitoare de suspendare a executării sentinței civile nr. 8509/29.08.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosar nr._/233/2014, până la soluționarea prezentei cereri în anulare.
Legal informată cu privire la cererea reclamantei debitoare, pentru termenul din 09.12.2014, pârâta creditoare a formulat întâmpinare prin care a invocat tardivitatea formulării cererii în anulare. Astfel, a arătat că deși hotărârea a fost comunicată debitoarei la data de 25.09.2014, aceasta a înțeles să formuleze cererea în anulare abia la 15.10.2014.
Pe fondul cererii în anulare, a invocat faptul că debitoarea nu contestă creanța sau primirea mărfii, singura sa apărare fiind excepția prescripției, or, potrivit art. 2513 NCC, prescripția poate fi opusă numai în prima instanță, prin întâmpinare sau, în lipa invocării, cel mai târziu, la primul termen cu părțile legal citate.
A precizat faptul că singura factură fiscală legal emisă a fost cea din 31.05.2011, care a fost recunoscută de debitoare și acceptată la plată, iar creditoarea a notificat debitoarea în termenul de prescripție în vederea achitării acesteia. A menționat că din studiul fișei de cont depuse de debitoare rezultă că a înregistrat o notă contabilă la 31.07.2012 înregistrând această creanță prin reglarea contabilă.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de cerere în anulare, referitor la nerespectarea dreptului la apărare, a invocat faptul că cererea de amânarea fost respinsă în mod legal de instanța fondului, iar apărarea debitoarei a fost asigurată prin faptul că după termenul din 21.08.2014, instanța a amânat pronunțarea la 29.08.2014.
Pentru termenul din 09.12.2014, debitoarea reclamantă a depus note de ședință prin care a solicitat respingerea excepției tardivității formulării cererii în anulare și a reiterat apărările din acțiunea introductivă. A menționat de asemenea că prescripției îi sunt aplicabile prevederile Decr. 157/1958, astfel cum a stabilit decizia nr. 1/2014 a ICCJ dată în recurs în interesul legii.
Pentru termenul din 09.12.2014, s-a dispus atașarea dosarului nr._/233/2014 în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 8509/29.08.2014 a cărei anulare s-a cerut prin cererea ce face obiectul prezentului dosar.
Sentința civilă nr. 8509/29.08.2014 a fost comunicată debitoarei la 03.10.2014 (fila 21 dosar_/233/2014) iar cererea în anulare a fost remisă prin poștă Judecătoriei G. în data de 14.10.2014, calea de atac fiind astfel exercitată în termenul de 10 zile prevăzut de art. 1023 alin. 1 NCPC.
La termenul din 09.12.2014 instanța a respins excepția tardivității formulării cererii în anulare, cu motivarea acolo arătată. De asemenea a pus în discuția părților admisibilitatea cererii în anulare prin prisma excepției prescripției invocate de debitoare.
Conform art. 1023 alin. 4 NCPC, instanța este competentă să soluționeze pricina.
Deliberând asupra cererii în anulare formulată de debitoarea reclamantă ., instanța va reține că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 8509/29.08.2014 s-a admis cererea formulata de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea ., debitoarea fiind somată să plătească creditoarei în termen de 20 zile de la comunicarea hotărârii suma de_,60 lei, reprezentând contravaloarea facturii restante. A fost obligată debitoarea să plătească creditoarei și suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că între părți s-au născut raporturi civile în formă simplificată, creditoarea livrând tablă LBC debitoarei și emițând în acest sens factura fiscală nr. 325/31.05.2011 aflată la dosarul cauzei (f. 7), care poartă semnătura și ștampila debitoarei..
Conform art. 1013 NCPC „Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
A reținut instanța fondului că trebuie analizat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței creditoarei și în urma aceste analize cu privire la suma înscrisă în factură, instanța fondului a reținut că aceste condiții sunt îndeplinite.
Analizând sentința sus menționată, prin prisma apărărilor formulate de către reclamanta-debitoarei, inclusiv cu privire la intervenirea excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța va respinge cererea în anulare după cum urmează:
Debitoarea a invocat în primul rând faptul că nu i-a fost respectat dreptul la apărare, nefiind citată cu mențiunile de la art. 1018 alin. 2 NCPC și nefiind supusă analizei instanței cererea sa de amânare a cauzei.
Cu privire la acest aspect instanța de control reține, în urma efectuării de verificări în dosarul nr._/233/2014, că debitoarea nu a fost citată cu mențiunea prevăzută de art. 1018 alin. 2 NCPC. Instanța de fond nu a dat însă eficiență prevederilor art. 1018 alin. 2 NCPC ci a analizat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței creditoarei. Mai mult, nemenționarea posibilității debitoarei de a formula întâmpinare nu o împiedica pe aceasta să depună la dosar o poziție procesuală, dacă aprecia necesar, având în vedere că a primit citația pentru termenul din 21.08.2014 la data de 02.07.2014. De asemenea, instanța de control constată că lipsa acestei mențiuni nu poate atrage nulitatea hotărârii de fond, apărările debitoarei urmând a fi analizate în cererea în anulare.
Procedând la verificarea conținutului încheierii de amânare de pronunțare din data de 21.08.2014, instanța de control observă că judecătorul fondului a analizat cererea de amânare pe care a respins-o, în condițiile de art. 222 NCPC, dând însă părților posibilitatea de a formula concluzii scrise, astfel că dreptul debitoarei la apărare a fost respectat.
În ceea ce privește intervenția prescripției dreptului la acțiune al creditoarei pârâte, invocată de reclamanta debitoare, instanța va respinge această apărare, după cum urmează:
Instanța va proceda la aplicarea în speță a prevederilor Decretului nr. 167/1958 și nu a prevederilor NCC, raportat la conținutul art. 201 din Legea nr. 71/2011 potrivit căreia prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legal care le-au instituit, contrar susținerilor pârâtei reclamante reconvenționale. De altfel, chiar dispozițiile Deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt în acest sens.
Potrivit art.1, alin.1 și art. 3, alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar termenul prescripției este de 3 ani.
De asemenea, potrivit art.7 alin.1 și 2, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.
Totodată, potrivit art. 16 alin. 1 lit. a din același act normativ, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția
Dreptul creditoarei pârâte de a solicitat restituirea sumei de_,60 lei s-a născut la data emiterii facturii nr. 325/31.05.2011, singura factură corectă acceptată la plată de debitoarea reclamantă, pe care nu era menționat un termen de plată ulterior.
Ca atare, termenul de prescripție s-ar fi împlinit la 31.05.2014. Însă la data de 31.07.2012, debitoarea reclamantă a procedat la efectuarea unor reglări în propria contabilitate în baza Notei contabile nr. 1/31.07.2012, prin care a dispus de această sumă de bani, prin transferul său din contul de furnizori în contul de clienți, recunoscând astfel datoria existentă față de creditoarea reclamantă în interiorul termenului de prescripție.
Această recunoaștere a datoriei echivalează cu întreruperea termenului de prescripție care curgea în favoarea debitoarei, în condițiile art. 16 din Decr. 167/1958, astfel că noul termen de prescripție se împlinea la 31.07.2015.
Se poate observa și că, deși acest aspect a fost invocat în întâmpinare de către creditoarea pârâtă, debitoarea nu l-a contestat în niciun fel și nici nu a adus vreun argument de natură a forma convingerea instanței în sens contrar, că nu a existat un act de dispoziție din partea debitoarei, din punct de vedere contabil, cu privire la suma de bani datorată creditoarei.
De altfel, debitoarea nu a contestat raportul juridic, primirea mărfii și existența creanței la momentul emiterii celor două facturi, nici nu a invocat vreo plată în contul datoriei către creditoare sau intervenirea vreunei compensări între debite.
Cu privire la momentul de la care trebuia calculat termenul de prescripție, în contextul recunoașterii debitului de către debitoare la 31.07.2012, apare ca lipsit de relevanță dacă a fost data livrării mărfurilor - 27.04.2011 sau data emiterii facturii corecte - 31.05.2011.
În aceste condiții, instanța va reține că acțiunea creditoarei, formulată la 24.06.2014, respectă noul termen de prescripție de 3 ani, care a început să curgă la 31.07.2012, astfel că se impune respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune al creditoarei.
În concluzie, în urma analizei cererii în anulare formulate de debitoarea reclamantă, instanța nu a identificat niciun motiv de nelegalitate, respectiv de netemeinicie a soluției adoptate la pronunțarea sentinței civile nr. 8509/29.08.2014, motiv pentru care se impune respingerea cererii și menținerea soluției instanței de fond.
În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea debitoarei reclamante . de anulare a sentinței civile nr. 8509/28.08.2014 pronunțată în dosarul nr._/233/2014 al Judecătoriei G..
Instanța observă că creditoarea pârâtă nu a solicitat obligarea debitoarei reclamante la plata de cheltuieli de judecată, în condițiile art. 453 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea în anularea sentinței civile nr. 8509/28.08.2014 pronunțată în dosarul nr._/233/2014 al Judecătoriei G., cerere formulată de debitoarea reclamantă ., J_, C. RO27396692, cu sediul în G., ., ., biroul 1 jud. G. în contradictoriu cu creditoarea – pârâtă ., J_, CUI RO14210606, cu sediul în G., ., jud. G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
O. BRUMĂEliza L. D.
GREFIER,
E. B.
RED.OB/TEH.EB/4EX/17.12.2014 .>Acest
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Evacuare. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9337/2014.... → |
|---|
