Plângere contravenţională. Încheierea nr. 04/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 04/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 3055/233/2013
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 04.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de petentul U. L. M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., având ca obiect „plângere contravenționala”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile. A răspuns martorul M. A.-F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că, la data de 21.11.2013, intimatul a comunicat datele de identificare ale martorilor M. A. F. și V. A..
Instanța a procedat la audierea martorului M. A.-F., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și, după citire, semnată și atașată la dosarul cauzei.
În temeiul art. 150 C.proc.civ., nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 11.02.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2014.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. I. M.
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 11.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 18.02.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2014.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. I. M.
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 18.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 21.02.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2014.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. I. M.
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1702
Ședința publică din data de 21.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de petentul U. L. M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., având ca obiect „plângere contravenționala”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea la data de 11.02.2014, 18.02.2014 și apoi la data de 21.02.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.02.2013 sub nr. 05.02.2013 petentul U. ludovic M. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 16.01.2013 emis de Poliția Municipiului G., Secția 3 de poliție.
În motivarea plângerii formulate a arătat că la 31.01.2013 a primit la domiciliu, prin poștă, procesul verbal contestat, prin care era sancționat cu amendă de 200 lei, fără a putea descifra acuzațiile aduse și motivul pentru care a fost amendat.
A apreciat că procesul verbal este lovit de nulitate pentru că este indescifrabil, numele mamei sale a fost trecut greșit ca fiind Alixandrina în loc de Alixandra, numele agentului constatator a fost completat ulterior procesului verbal, lucru vizibil, întrucât este o altă înclinație a scrisului iar nr. 75 scris pe colțul din dreapta sus a procesului verbal a fost completat tot cu pixul, fiind încălcate disp. art. 17 din OG nr. 2/2001.
A mai apreciat că prin întocmirea procesului verbal în absența sa, fără nici un temei, au fost încălcate prevederile art. 19 și art. 16 al. 7 din OG 2/2001, întrucât încheierea procesului verbal în lipsa contravenientului trebuie să fie urmarea refuzului acestuia de a se prezenta în fața agentului constatator, nu în sensul îngrădirii contravenientului de la dreptul de a face obiecțiuni.
A solicitat ca agentul constatator să facă dovada citării sale la secție în vederea constatării faptelor pentru care a fost sancționat contravențional.
A solicitat anularea procesului verbal.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. OG 2/2001.
A depus procesul verbal (f. 4).
Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. – Poliția Municipiului G. – Secția 3 de poliție – legal citată, a formulat întâmpinare.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că la data de 16.01.2013, ora 12,10, Secția 3 de poliție a fost sesizată telefonic de către N. A. F., administrator al asociației de proprietari de la . faptul că o persoană provoacă scandal la sediul asociației, fiind dirijată o patrulă. La sediul administrației martora le-a relatat faptul că petentul i-a adresat cuvinte jignitoare și a amenințat-o cu acte de violență, fapt confirmat și de martora V. Iftinia. Lucrătorii de poliție au efectuat verificări în vederea identificării petentului, dar acesta s-a sustras cercetărilor.
În drept au fost invocate disp. art. 3 pct. 1 și art. 4 lit. b din Legea nr. 61/1991.
A solicitat judecata și în lipsă.
A depus înscrisuri (f. 12).
Instanța a administrat proba cu înscrisuri precum și proba testimonială.
Petentul nu a solicitat administrarea de probe. Instanța din oficiu a dispus audierea martorelor N. A. F. și V. Iftinia.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32, alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ., fapta fiind săvârșită pe raza circumscripției Judecătoriei G..
Plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31, alin. (1) din O.G. 2/2001.
Prin procesul verbal . nr._ întocmit de 16.01.2013 de I. G. – Poliția Municipiului G. – petentul U. L. M. a fost sancționat cu amendă contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de disp. art. 3 pct. 1 din legea nr. 61/1991, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 16.01.2013, la ora 12,10, în mun. G., aflându-se la sediul asociației de locatari din Micro 20, de la blocul A.5, . cuvinte jignitoare numitei N. A. F., administrator de . disp. art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 constituie contravenție săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.
Sub aspectul legalității si temeiniciei procesului-verbal, instanța a examinat actul constatator atât din perspectiva OG 2/2001 dar si din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, conform art.20 din Constituția României, textul convenției si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fiind incorporate in dreptul intern, având in același timp o forța juridica superioara legilor in materia drepturilor fundamentale ale omului.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate si temeinicie al instanței.
Cât privește controlul de legalitate, instanța constata ca procesul-verbal respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Instanța nu poate reține cauza de nulitate absolută invocată de către petent, în sensul că lipsește prenumele agentului constatator, acesta fiind scris ulterior cu pixul. Instanța constată că agentul constatator are consemnate atât numele cât și prenumele în procesul verbal, nefiind incidentă cauza de nulitate absolută menționată de art. 17 din OG 2/2001. De asemenea, cu privire la faptul că petentului i s-a îngrădit faptul de a formula obiecțiuni, prin întocmirea procesului verbal în absența sa, instanța reține că aceasta reprezintă o cauză de nulitate relativă, procesul verbal putând fi anulat doar în măsura în care s-a produs o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea procesului verbal. Instanța constată că petentul prin plângerea o formulată are posibilitatea de a exprima orice obiecție consideră necesară, drept de care s-a și folosit prin formularea plângerii contravenționale.
Instanța nu reține nici critica adusă de petent, procesului verbal, în sensul că acesta este ilizibil, și nu a putut înțelege care este fapta pentru care a fost sancționat (situație asimilată în practica judiciară cu nedescrierea faptei) întrucât din procesul verbal depus de petent la dosar rezultă care este situația de fapt și de drept reținută de agentul constatator.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța a constatat ca domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând in sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, in latura sa penala. Astfel, Curtea a subliniat in mod repetat si pertinent (cauza ZILIBERBERG vs Republica M.) faptul ca elementul esențial pentru a stabili daca art.6 paragraf 1 CEDO este aplicabil in latura sa penala, este caracterul preventiv si sancționator al sancțiunii aplicate sau aplicabile petentului.
In speță, sancțiunea aplicabila petentului consta in amendă, scopul sancțiunii fiind atât unul de constrângere cat si de prevenire a săvârșirii de noi fapte. Aceasta sancțiune nu privește si nici nu urmărește acoperirea unui prejudiciu ci are exclusiv o funcție represiva si preventiva.
Instanța, reținând aplicabilitatea in speță a dispozițiilor art.6 paragraf 1 CEDO, in latura sa penala in mod evident este ținută si de prevederile paragrafului 2 si 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice in domeniul penal. Printre aceste garanții se număra si cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție.
Aceasta prezumție privește atât atitudinea organelor judiciare fata de săvârșirea faptei, cât si sarcina probei.
In privința prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul, așa cum s-a arătat și în practica judiciară internă, dar și în practica CEDO, aceasta nu este absolută, Curtea apreciind că legislația internă poate permite acordarea unei prezumții de legalitate actului juridic încheiat de organele statului. Așa cum s-a apreciat mai sus prezumția de legalitate de care se poate bucura procesul verbal trebuie sa respecte insa un raport de proporționalitate intre scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autoritarii de stat prin prisma agenților constatatori) si mijloacele utilizate.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Din declarațiile martorilor V. A. (f. 22) și M. A. F. (f. 88), rezultă că la data și locul indicat în procesul verbal de contravenție petentul s-a prezentat la sediul asociației nemulțumit de faptul că a fost dat în judecată pentru restanțele la plata cheltuielilor de întreținere a unor apartamente folosite de petent. Martora V. Aftenia a arătat că petentul i-a adresa martorei M. A. cuvinte urâte, spunându-i „mârlancă”, martora M. A. arătând că petentul a folosit față de ea și cuvinte de genul „vacă”, „idioată”.
Față de declarațiile martorilor audiați în cauză instanța reține că fapta reținută în sarcina petentului a fost legal și temeinic sancționată de agentul constatator, cuvintele folosite de petent fiind de natură să aducă atingere demnității și onoarei martorei M. A. F., căreia i-au fost adresate și să provoace indignarea cetățenilor, fapta fiind săvârșită în public, respectiv la sediul asociației, loc accesibil publicului, de față mai fiind și o altă persoană, indicat de martora M. A. F..
Pentru aceste considerente instanța urmează să respingă plângerea formulată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul U. L. M., cu domiciliul în G., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., cu sediul în G., ., jud. G., ca nefondată.
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.02.2014.
Președinte, Grefier,
Conf. art.261al.2 C.proc.civ.,pt I. M.
Dna jud. B. N.-D., aflată în C.O.
Semnează președintele instanței, dl jud. R. D.
Red NDB / Dact IM/ 5 ex / 12.05.2014
← Somaţie de plată. Sentința nr. 443/2014. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 21/2014.... → |
---|