Plângere contravenţională. Încheierea nr. 17/2014. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 7484/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

ÎNCHEIERE

Ședința din Camera de Consiliu de la data de 17.09.2014

PREȘEDINTE - R. P.

Grefier – V. A. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent S.C. A. C. S.A. cu sediul în G., ., nr. 2, având CUI_, și pe intimat P. M. G., cu sediul în G., ., având ca obiect „ plângere contravenționala . nr. 0072.

La apelul nominal a răspuns reprezentantul petentei cj. A. C. care depune delegație la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care arată că la prezenta cauză nu s-au depus relațiile solicitate petentei, după care,

Instanța constată că există identitate între procesele verbale contestate.

Reprezentantul petentei solicită ca instanța să lase cauza la a doua strigare pentru a avea posibilitatea depunerii copiei procesului verbal . – RS nr. 0072 având în vedere că la dosarul cauzei se află copia procesului verbal nr. 0070.

La apelul nominal făcut la a doua strigare a răspuns reprezentantul petentei cj. A. C., lipsă fiind intimata.

Reprezentantul petentei depune la dosarul cauzei 2 copii ale procesului verbal . – RS nr. 0072.

Instanța acordă cuvântul părților pe probe.

Reprezentantul petentei solicită acordarea unui nou termen de judecată nu foarte îndelungat pentru a avea posibilitatea să depună la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte că amenda aplicată a fost nelegală, având în vedere că s-a încadrat cu efectuarea lucrării în termenul legal de 48/h.

Instanța respinge cererea de acordare termen formulată de către reprezentantul petentei.

Reprezentantul petentei solicită proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În temeiul art. 255 rap. la disp.art.258 C., încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Reprezentantul petentei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu exonerarea de la plata amenzii aplicate.

Nemaifiind alte incidente de soluționat Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Amână pronunțarea cauzei la data de 25.09.2014.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2014.

Președinte,Grefier,

R. P. V. A. B.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚĂ CIVILĂ 9258

Ședința din Camera de Consiliu de la data de 25.09.2014

PREȘEDINTE - R. P.

Grefier – V. A. B.

Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea privind pe petent S.C. A. C. S.A. cu sediul în G., ., nr. 2, având CUI_, și pe intimat P. M. G., cu sediul în G., ., având ca obiect „ plângere contravenționala . nr. 0072.

Din actele si lucrările dosarului precum si din susținerile părților ce au fost consemnate in încheierea din data de 17.09.2014 ce face parte integranta din prezenta, instanța in urma dezbaterii avute a amânat pronunțarea cauzei la data de 25.09.2014.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată la data de 03.04.2013 pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimata P. M. G., anularea procesului-verbal . nr. 72/21.03.2013 și, în consecință, înlăturarea sancțiunii amenzii aplicate, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

În motivarea cererii, petenta a arătat că a anunțat P. M. G. –Biroul de Reparații Străzi și Siguranța Circulației de începerea lucrărilor în regim de avarie pe .. De asemenea, a precizat că a remediat avaria apărută, iar Departamentul Exploatare Canalizare a intervenit în vederea aducerii terenului la starea inițială, în regim de urgență.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 15, lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și al art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal contestat.

La data de 16.12.2013, petenta a depus precizări, prin care a arătat că, datorită cazului fortuit, caracterul contravențional al faptei este înlăturat. De asemenea, a susținut că s-a făcut greșit aplicarea HCL nr. 344/25.06.2009, întrucât textul nu face referire la lucrări executate în regim de avarie.

Petenta a depus proces-verbal de verificare din data de 16.03.2013, programul lucrărilor de remediere, ordin de lucru.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate, invocând faptul că, în urma verificărilor efectuate pe teren în data de 21.03.2013, s-a constatat că, pe . executat lucrări în regim de avarie cu anunțarea avariei, dar fără obținerea avizului de lucrări.

A adăugat că măsurile dispuse prin procesul-verbal au fost acelea de a si intra în legalitate, în termen de 48 de ore de la data primirii, însă petentul nu a respectat măsurile dispuse.

A arătat că, faptul că executantul lucrărilor este și deținătorul rețelelor subterane, rezultă din Actul adițional nr. 64/2009 la contractul de concesiune nr._/06.12.2009.

La termenul din data de 17.09.2014, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:

În fapt, prin procesul-verbal .-RS nr. 0072, încheiat de intimată la data de 21.03.2013, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, în baza art. 27 din HCL nr. 344/25.06.2009, reținându-se în fapt că, la data de 21.03.2013, s-au executat lucrări în regim de avarie cu anunțarea avariei, dar fără obținerea Avizului de lucrări edilitare.

În drept, conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, art. 27 din HCL nr. 344/25.06.2009 stabilește că, pentru intervențiile făcute de deținătorii de rețele în regim de avarie cu anunțarea avariilor dar fără obținerea Avizului de lucrări edilitare, aceștia vor fi sancționați cu amenda contravențională în valoare de 1000 lei.

Așadar, prin raportare la descrierea faptei de către agentul constatator, instanța apreciază că fapta a fost corect încadrată în dispozițiile legale menționate.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat, instanța reține că petenta a invocat cazul fortuit drept cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei. De asemenea, a invocat greșita sa sancționare pentru fapta în discuție.

Instanța constată că, potrivit art. 8 din HCL nr. 344/2009, în prima zi lucrătoare după anunțarea avariei, deținătorul de rețele subterane are obligația de a se prezenta la serviciul de specialitate din cadrul Primăriei G. pentru obținerea Avizului de lucrări edilitare.

Astfel cum rezultă din contractul de concesiune nr._/06.12.2004, petenta s-a obligat să preia în sarcina sa întreaga responsabilitate legată de exploatarea, repararea, modernizarea și dezvoltarea domeniului public contractat și a echipamentelor existente și viitoare aferente acestuia.

Prin urmare, petenta avea obligația de a se conforma prevederilor legale în discuție.

În ceea ce privește apărările petentei, cazul fortuit înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art. 11 alin. 2 din OG nr. 2/2001 prin raportare la art. 47 din Codul Penal (având în vedere că textul ordonanței nu cuprinde o definiție a acestuia), în situația în care rezultatul faptei este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, ceea ce nu este cazul în situația de față, mai ales că este vorba despre o contravenție omisivă. În plus, instanța constată că textul sancționator se referă tocmai la situația din cauza de față, respectiv la intervenții realizate în regim de avarie.

Prin urmare, coroborând probele analizate, instanța reține temeinicia contravenției imputate petentei prin procesul-verbal contestat, apreciind că aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de obținere a avizului.

În privința sancțiunii, agentul constatator i-a aplicat petentei o amendă în cuantum de 1000 lei, în conformitate cu prevederile art. 27 din HCL nr. 344/25.06.2009.

Având în vedere elementele prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2 din 2001, instanța consideră că fapta comisă nu este de o gravitate redusă astfel încât să fie aplicabile dispozițiile art.7 alin.2 din O.G. nr.2/2001, având în vedere neconformarea ulterioară a petentei cu măsurile dispuse prin procesul-verbal în discuție.

În consecință, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta . împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției .-RS nr. 0072, încheiat de intimată la data de 21.03.2013 și va menține procesul-verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă S.C. A. C. S.A. cu sediul în G., ., nr. 2, având CUI_, și pe intimat P. M. G., cu sediul în G., ., având ca obiect „ plângere contravenționala . nr. 0072.

Menține procesul-verbal .-RS nr. 0072, încheiat de intimată la data de 21.03.2013 ca temeinic și legal întocmit.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.09.2014.

Președinte, Grefier,

Judecător, R. P. V. A. B.

RED. RP/TEHNORED. AB – 5EX – 26.09.2014

..09.2014.

*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 17/2014. Judecătoria GALAŢI