Plângere contravenţională. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 15392/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 02 Decembrie 2014
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul C. A. S. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. – SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 02.12.2014 când a dat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 07.08.2014, sub nr._, petentul C. A. S. a solicitat, în contradictoriu cu intimata I. G. , anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 28.07.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 28.07.2014 a fost sancționat pentru că ar fi condus autoturismul marca CIELO cu nr de înmatriculare_ pe . culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune în acel moment. A arătat că la momentul sancționării a formulat obiecțiuni în sensul că nu ar fi condus pe culoarea roșie a semaforului. În opinia sa, procesul verbal este lovit de nulitate absolută întrucât nu respectă cerința legală privind prezența unui martor asistent care să semneze înscrisul. A precizat că nu a circulat pe culoarea roșie a semaforului, solicitând ca intimata să depună o înregistrare video a contravenției. A solicitat de asemenea administrarea probei cu audierea martorului C. N..
În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunilor aplicate cu cea a avertismentului.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În susținerea cererii sale, petentul a depus la dosar copie după procesul verbal atacat și cartea sa de identitate (filele 6-7).
În procedura prealabilă prevăzută de art. 201 alin. 1 NCPC, intimata nu a formulat întâmpinare dar pentru primul termen de judecată a depus la dosar raportul agentului constatator și a precizat că această contravenție nu face parte din cele care se constată în mod obligatoriu cu mijloace tehnice certificate și/sau verificate metrologic (filele 16-17).
La primul termen cu părțile legal citate, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și pentru petent proba cu audierea martorului indicat, C. N., care în mod nejustificat a lipsit de la dezbateri.
De altfel, și intimata și-a exprimat dezacordul la audierea acestui martor, arătând că este rudă în grad prohibit de lege cu petentul.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32, alin.2 din OG nr.2/2001 și art. 94 alin. 4 NCPC.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că plângerea petentului este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 28.07.2014, petentul C. A. S. a fost sancționat contravențional, în temeiul art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, cu amendă în cuantum de 340 de lei reprezentând 4 puncte-amendă și pedeapsa complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru că la data de 28.07.2014 orele 15.10, în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe . G., a circulat la culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune la efectuarea virajului la stânga spre .> Petentul a invocat că nu a condus pe culoarea roșie și a solicitat administrarea probei cu martorul C. N., care în mod nejustificat nu s-a prezentat la audiere
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate si temeinicie al instanței.
Cât privește controlul de legalitate, instanța constată că procesul-verbal . nr._ din 28.07.2014 respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia, respectiv semnătura agentului constatator.
De asemenea, au fost consemnate obiecțiunile petentului care a menționat că în opinia sa, nu crede ca a circulat la culoarea roșie a semaforului. Procesul verbal a fost semnat de petent, astfel că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 19 din OG nr. 2/2001 privind semnarea de către un martor asistent a înscrisului, aceste prevederile fiind aplicabile numai în situația în care petentul refuza să semneze sau era întocmit în lipsa acestuia.
Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal de contravenție este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt cu privire la cele reținute în sarcina petentului.
Conform art. 100 alin. 3 lit. d din OUG. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.
Pe de altă parte, potrivit art. 52 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, semnalul de culoare roșie al semaforului interzice trecerea.
În cauza de față, petentul a fost sancționat pentru încălcarea acestor prevederi legale, fiindu-i aplicată o amendă în minimul special prevăzut de lege.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din O.G. nr. 2/ 2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. contra României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de către agentul constatator, astfel că se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, revenindu-i petentului obligația, în temeiul art. 249 NCPC, de a administra proba contrară.
Or petentul s-a prevalat doar de prezumția de nevinovăție instituită în mod generic de jurisprudența CEDO, fără a susține o stare de fapt contrară celei reținute în procesul verbal de contravenție și fără a administra vreo probă în acest sens. Martorul propus de petent se afla în grad prohibit cu acesta și oricum, nu s-a prezentat în mod nejustificat la dezbateri pentru a fi audiat
Ca atare, instanța va reține că petentul nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, fapta reținută în sarcina fiind dovedită cu raportul agentului constatator și înregistrarea video a contravenției, depusă la dosar de intimată.
Referitor la sancțiunea aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța o socotește legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, sancțiunea amenzii fiind aplicată la minimul prevăzut de lege. Totodată, instanța apreciază că această sancțiune este justificată în raport de pericolul social al faptelor, tradus prin riscul ridicat pe care conduita petentului îl prezintă pentru siguranța circulației rutiere.
Pe de altă parte, instanța reamintește petentului că și în situația în care ar fi aplicat sancțiunea avertismentului, nu ar fi putut interveni asupra sancțiunilor complementare referitoare la suspendarea dreptului de a conduce și la punctele penalizare.
Aceste sancțiuni complementare se aplică în mod obligatoriu pe lângă sancțiunea contravențională principală, o dată ce s-a reținut în sarcina contravenientului săvârșirea uneia dintre contravențiile expres menționate de OUG nr. 195/2002, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, criteriu ce este avut în vedere doar la individualizarea sancțiunii principale.
Măsura suspendării dreptului de a conduce pe termen de 1 lună este justificată de imperativul protejării interesului social și al ordinii de drept, reprezentând o măsură specifică de preîntâmpinare și sancționare a faptelor care generează sau ar putea genera consecințe deosebit de grave, precum accidentele rutiere.
Astfel, instanța de judecata nu are posibilitatea de a aprecia oportunitatea acestei măsuri în cazul concret dedus judecații, care se aplică ope legis, ori de cate ori se constată existența uneia dintre contravențiile stabilite de lege, de altfel având un caracter preponderent preventiv, iar nu represiv, urmărind sa asigure evitarea săvârșirii unor noi contravenții pe viitor.
Față de considerentele arătate mai sus, instanța, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/ 2001, urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul C. A.-S. în contradictoriu cu intimata I. G., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 28.07.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul C. A. S., CNP_, cu domiciliul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. – SERVICUL POLIȚIEI RUTIERE, cu sediul în G., ., județul G..
Menține ca legal și temeinic procesul verbal de contravenție atacat, având . nr._ întocmit la data de 28.07.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. BRUMĂElena B.
RED.OB/TEH.EB/5EX/04.12.2014 .>Acest
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Pretenţii. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|