Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 15414/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința Publică din data de 17.10. 2014

Președinte – S. N.

Grefier – M. O.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulată de formulată de petenta D. M., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 22.09.2014, la data de 08.10.2014 și apoi la data de 17.10.2014, când a pronunțat următoarea sentință.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 20.08.2013 pe rolul Judecătoriei G., sub nr. dosar_, petentul D. F., prin reprezentant D. M., a solicitat, în contradictoriu cu intimata Poliția L. G., anularea procesului-verbal . nr._ din data de 08.08.2013 și, în consecință, înlăturarea sancțiunii amenzii aplicate.

În motivarea cererii, petentul a arătat, în esență, că este adevărat că a demolat un WC, o bucătărie veche și un garaj, dar acestea erau oricum în paragină, reprezentând un pericol pentru petent și vecini. Pentru a intra în legalitate petentul a demarat procesurile necesare autorizației de demolare, obținând certificat de urbanism.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul de vânzare prin care a devenit proprietar al imobilului (filele 8-10), declarații ale vecinilor prin care aceștia declară că sunt de acord cu modificările aduse de petent (filele 11-12), certificatul de urbanism nr. 814/19.07.2013 (filele 15-18), CI (fila 19) și a solicitat administrarea probei cu un martor.

La data de 13.03.2014, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate, având în vedere că, în urma unui control efectuat la data de 08.08.2013 la adresa din G., ., s-a constatat că petentul a demolat anexe gospodărești în suprafață de aproximativ 80 mp, fără a deține autorizație de desființare.

Intimata a precizat că pentru demolarea unor construcții este necesară eliberarea unei autorizații, petentul recunoscând că nu deține un astfel de document. De asemenea, certificatul de urbanism este un act prealabil eliberării autorizației de desființare care nu conferă dreptul de a demola.

Intimata a invocat excepția lipsei calității procesual active a numitei D. M., soția petentul și persoana ca re a formulat plângerea.

La data de 16.04.2014 petentul a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea excepției invocate de intimată deoarece el și soția sa sunt coproprietari ai imobilului în cauză.

Ulterior petentul a depus un înscris autentic (fila 43) prin care a mandatat-o pe D. M. să îl reprezinte în instanță.

Având în vedere acest înscris la termenul din data de 29.05.2014 instanța a respins excepția lipsei calității procesual active ca neîntemeiată.

De asemenea, intimata a depus la dosar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor (filele 29-30).

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și pentru petent proba cu martorul C. V., apreciind că sunt pertinente și concludente cauzei, putând conduce la dezlegarea pricinii.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:

În fapt, prin procesul-verbal . nr._, încheiat de intimată la data de 08.08.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, reținându-se în fapt că, la adresa menționată, a executat lucrări de demolare a anexelor gospodărești fără a deține autorizație de desființare.

La rubrica „Obiecțiuni ale contravenientului” s-a menționat: „Nu am de făcut obiecțiuni cu privire la conținutul prezentului proces-verbal”.

În drept, conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat, prin art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 se sancționează executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, de către investitor și executant.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții.

Instanța constată, văzând procesul-verbal contestat, că petentul nu a avut obiecțiuni la momentul întocmirii acestuia; dreptul de a formula obiecțiuni este unul extrem de important pentru contravenient, acesta practic prefigurând apărările care urmează a fi formulate în instanță.

Mai mult decât atât, martorul C. V. a declarat că petentul a demolat anexele gospodărești în iarna anului 2011.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 50/1991, se pot executa fără autorizație de construire următoarele lucrări care nu modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor, iar situația din speță nu se încadrează printre cazurile limitativ prevăzute de textul legal.

De asemenea, faptul că la momentul demolării petentul obținuse certificatul de urbanism nu este în măsură să înlăture răspunderea contravențională a acestuia având în vedere faptul că art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 prevede expres necesitatea existenței unei autorizații de desființare pentru a fi executate astfel de lucrări. Această condiție expresă este reiterată și în art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 care stabilește conținutul constitutiv al faptei pentru care a fost sancționat petentul.

Prin urmare, coroborând probele analizate, instanța reține temeinicia contravenției imputate petentului prin procesul-verbal contestat.

În privința sancțiunii, agentul constatator i-a aplicat petentului o amendă în cuantum de 1000 lei, ceea ce reprezintă minimul prevăzut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 50/1991. La aprecierea proporționalității sancțiunii aplicate cu fapta săvârșită, instanța va lua în considerare gradul de pericol ridicat ce există în cazul nerespectării dispozițiilor legale în momentul efectuării de lucrări de construcție, concretizat prin punerea în primejdie atât a bunurilor, cât și a vieții persoanelor având în vedere riscul ridicat de accidente în acest domeniu. Instanța va avea, de asemenea, în vedere, dispozițiile art. 26 alin. 6 din Legea nr. 50/1991, prevedere specială față de cea de la art. 7 alin. 3 din OG 2/2001, prin care este înlăturată posibilitatea de a se aplica sancțiunea avertismentului pentru contravențiile reglementate de acest act normativ.

Astfel, instanța apreciază că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gravitatea faptei săvârșite, iar agentul constatator a procedat la o corectă individualizare a acestora.

În consecință, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D. F., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de intimată la data de 08.08.2013 și va menține procesul-verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent D. M., domiciliată în G. ..32 ., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., cu sediul în G. ..

Menține procesul-verbal . nr._/08.08.2013 ca temeinic și legal întocmit.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. S.N. / Dact. M.O. / 5 ex /24.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria GALAŢI