Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 22751/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

operator de date cu caracter personal nr. 8637

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 12 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. M.

Grefier E. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent C. M. și pe intimat I.P.J. G., având ca obiect plângere contravenționala

La apelul nominal făcut în șediță publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Grefierul învederează că prin încheierea de ședință din data de 06.09.2013 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul disp. Art. 242 A.. 1 PCT.2 c. Pr .civ. și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 04.02.2014 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față,

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 06.09.2013 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 A.. 1 PCT.2 C.p.civ.;

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.

Pentru aceste motive,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocată de instanță din oficiu.

În temeiul art. 248 C.p.c. constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul C. M., cu domiciliul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G., Poliția Municipiului G., Serviciul AESP, cu sediul în G., ., jud. G., împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 04.11.2012.

Cu drept de recurs, care se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. ManeaElena B.

RedAMM /tehored. E.B/4ex/18.12.2014/2ex .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI