Pretenţii. Sentința nr. 3585/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3585/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 6083/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3585
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.04.2014
Președinte – I. D. C.
Grefier – G. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „pretenții ” formulată de reclamanta S.C. A. M. COMPANY S.R.L. in contradictoriu cu pârâții S.C. E. S.A. și D. S. I..
Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 20.03.2014, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 27.03.2014, apoi pentru data de 03.04.2014 si apoi pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. in data de 13.03.2013, sub nr._ 72012, reclamanta S.C. A. M. COMPANY S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtii S.C. E. S.A. Sucursala Galati si D. S. I., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 5.764,47 lei, cu titlu de despăgubiri civile și a penalitatilor in cuantum de 0.1% pentru fiecare zi de intarziere pana la plata efectiva a despagubirilor.
A mai solicitat și cheltuieli de judecată.
Reclamantul detine polita de asigurare . nr._/06.10.2010, valabila de la data de 07.10.2010 pana la data de 06.10.2010.
În fapt, reclamantul a arătat că a primit in service in baza conventiei de colaborare incheiata cu parata S.C. E. S.A., un autoturism marca VW Golf cu nr. inmatriculare_, proprietarea paratului D. S. I..
Reclamanta arata ca si-a indeplinit obligatiile care erau in sarcina sa, in sensul ca a reparat autoturismul mentionat anterior, urmand ca parata S.C. E. S.A. sa-i plateasca contravaloarea reparatiei, iar pentru plata despagubirilor a fost intocmit dosarul de dauna nr. EJ00172319.
Reclamanta a depus la dosar in inscrisuri (f. 3-7).
În drept, se întemeiază pe dispozițiile art. 1516, 1527 si 1530 Cod Civil
În dovedirea pretențiilor a solicitat proba cu înscrisuri .
Legal citată, pârâta S.C. E. S.A. a formulat întâmpinare prin care a aratat ca a achitat suma de 2.833,38 lei prin O.P. in data de 16.05.2013, solicitand respingere cererii de chemare in judecata ca ramasa fara temei.
Cererea nu a fost motivata in drept.
Legal citat, pârâtul D. S. I., a depus precizari prin care arata ca la producerea accidentului nu a avut nicio vinovatie (f. 239).
La solicitarea instantei a fost depus de catre parata S.C. E. S.A., dosarul de dauna nr. EJ00172319 (f.33-43-).
La termenul din data de 20.03.2014 reclamanta a depus cerere de micsorare a catimii obiectului cererii de chemare in judecata prin care solicita obligarea paratilor la plata sumei de 2.931,09 lei reprezentand contravaloare reparatie.
Instanța a încuviințat și administrat, în cauză, probele cu înscrisuri depuse la dosar.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
In urma evenimentului rutier a fost intocmit formularul de „constatare amiabila accident” la data de 08.11.2012 (f.39-)
Autovehiculul_ proprietarea paratului D. S. I. era asigurat la pârâta S.C. E. S.A. în momentul producerii accidentului, cu polița de raspundere civila auto RCA nr. RO/16/H16/DV nr._/14.02.2012 (f.34).
S-a întocmit dosarul de daună EJ00172319, iar reparațiile au fost efectuate la reclamanta S.C. A. M. COMPANY S.R.L, fiind emisă factura fiscală_ din data de 07.01.2013, în valoare totală de 5.764,47 lei.
Parata S.C. E. S.A. a achitat suma de 2.833,38 lei prin O.P. in data de 16.05.2013. (f. 21 verso).
Potrivit art. 379 alin.2 C.pr.civ.,...creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Conform art. 379 alin. 3 C.pr.civ., ...creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Ulterior, la data de 20.03.2014, reclamanta reclamanta a depus la dosar, cerere de micsorare a catimii obiectului cererii de chemare in judecata prin care solicita obligarea paratilor la plata sumei de 2.931,09 lei reprezentand contravaloare reparatie, respectiv, diferenta neachitata pana la suma de 5.764,47 lei.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine din actele dosarului de dauna EJ00172319, ca a fost incheiat documentul de introducere in reparatie a vehiculului, la data de 16.11.2012 (f. 4).
In data de 22.11.2012, parata S.C. E. S.A. a incheiat procesul verbal de constatare a daunelor, in dosarul de dauna EJ00172319
Cererea de despagubire nr. 29 pentru suma totala de 5.764,47 lei, a fost formulata la data de 09.01.2013 (f. 38).
Pentru reparatiile efectuate, unitatea service a eliberat la data de 07.01.2013 o factura pentru suma de 5.764,47 lei.
Conform art. 38 din Ordinul nr. 20/2008 - Pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate depun o cerere de despăgubire la asigurătorul RCA cu care proprietarul sau utilizatorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, a încheiat asigurarea obligatorie RCA,
Instanta retine, ca cererea de despagubire catre asigurator a fost formulata ulterior, abia la data de 09.01.2013, cu toate ca declaratia privind producerea accidentului a fost la data de 14.11.2012, cand s-a facut si prima constatare.
Plata despagubirilor a fost facuta de catre asigurator in baza documentului de introducere in reparatie a vehicului din data de 16.11.2012 (f.40), respectiv, conform referatului de plata din data de 16.01.2013 pentru suma de 2.833,38 lei (f. 35).
Factura fiscala nr._ in cuantum de 5.764,47 lei a fost emisa de catre reclamanta S.C. A. M. COMPANY S.R.L. la data de 07.01.2013, anterior formularii cererii de despagubire nr. 29 din data 09.01.2013.
Astfel, se retine ca reclamanta a procedat la efectuarea reparatiilor pe riscul sau, anterior acceptului asiguratorului, acesta fiind necesar, deoarece asiguratorul concomitent ar fi trebuit sa mai fie investit si cu o cerere de despagubire, inainte de efectuarea reparatiilor si de emiterea facturii.
Față de cele reținute și în raport de textele citate mai sus, instanța apreciază că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca neîntemeiata cererea de chemare in judecata, formulată de reclamanta S.C. A. M. COMPANY S.R.L., cu sediul in LOC. VARSATURA, ., J. B. in contradictoriu cu pârâții S.C. E. S.A., cu sediul in G., ., . D. S. I., domiciliat in G., ., ..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Galati.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.04.2014.
Președinte, Grefier,
I. D. C. G. M.
Red I.D.C / Dact M.V /5ex /03.07.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Hotărâre din 17-04-2014,... → |
---|