Plângere contravenţională. Sentința nr. 3074/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3074/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 13901/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.8637
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 3074/2014
Ședința publică din data de 28 Martie 2014
Instanța constituită din:
Președinte –A. S.
Grefier – I. A. T.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „ plângere contravențională” formulată de către petent D. D., cu domiciliul în G., ., ., ., în contradictoriu cu intimata P. M. G., cu sediul în G., ., jud. G..
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 21.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.03.2014, când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.07.2013 sub nr._, petentul D. D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata P. M. G., anularea procesului verbal . nr._/10.07.2013 și exonerarea sa de la plata amenzii în sumă de 1000 de lei.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru că la data de 09.07.2013, în timp ce desfășura activitatea de transport public local de călători cu microbuzul, ar fi oprit autovehiculul pentru efectuarea schimbului de călători în afara stației special amenajate.
Petentul a arătat că este salariat al societății .. și la data de 09.07.2013 a desfășurat activitatea de transport public local de călători însă nu a oprit microbuzul în afara stațiilor special amenajate, ci în stația numită „ Depou”.
Criticând legalitatea actului sancționator, a susținut petentul că procesul verbal a fost întocmit în lipsa sa și ca atare nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni. De asemenea, petentul a mai supus aprecierii instanței faptul că agentul constatator a încheiat procesul verbal atât în lipsa sa, cât și în lipsa martorului asistent, în procesul verbal figurând mențiunea potrivit căreia „condițiile de control nu au permis contractarea unui martor”, motivație care, în opinia petentului, nu poate fi reținută de instanță.
În dovedirea plângerii, întemeiată în drept pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar procesului verbal . nr._/09.07.2013 (f.3), licență de traseu(f.9) și caiet de sarcini(f.10).
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru, conform art. 19 din O.U.G. 80/2013 (f.4).
Legal citată, intimata a depus întâmpinare arătând, în esență, că procesul verbal a fost în mod legal și temeinic întocmit. S-a arătat că în data de 10.07.2013, petentul a fost surprins că a oprit microbuzul cu care efectua transport de călători pe ., în afara stației special amenajate. A mai arătat intimata că petentul nu a adus probe în susținerea afirmațiilor sale și că procesul verbal a fost întocmit de un agent constatator, în limitele atribuțiilor conferite și ca atare activitatea acestuia nu poate fi pusă la îndoială.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 C.pr.cv., art.16 și 19 din O.G. 2/2001 și HCL191/2008.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, în care a reiterat, în esență, cele învederate instanței pe calea plângerii contravenționale. Totodată, a mai adăugat că a fost sancționat în lipsă, nefiind oprit de agentul constatator la momentul la care se presupune că a săvârșit fapta contravențională. A mai arătat petentul că prin modul în care a fost întocmit procesul verbal a fost lipsit de orice posibilitate de a se apăra, contrar principiului dreptului la un proces echitabil.
Instanța este competentă să soluționeze, Judecătoria G. fiind instanța în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta sancționată prin procesul verbal de contravenție atacat. Totodată plângerea contravențională este introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.(1) din O.G. nr. 2/2001.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 10.07.2013, s-a încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._/09.07.2013 prin care petentului i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 40 alin 1 din HCL 19 1/2008.
Din conținutul actului de constatare rezultă că petentul, la data de 09.07.2013, ora 14.20, în timp ce efectua transport public local de călători în regim regulat cu microbuzul cu numărul de înmatriculare nr._ pe bld. G. C., a oprit pentru a efectua schimbul de călători în afara stației special amenajate.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește criticile de nelegalitate invocate de petent, instanța le găsește întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, instanța constată că procesul verbal nu este semnat de petent iar în conținutul acestuia se precizează că petentul a refuzat să semneze procesul verbal, aspect contestat de petent care a susținut că nu a fost oprit la data constatării contravenției pentru a i se aduce la cunoștință săvârșirea acesteia.
De altfel, având în vedere că procesul verbal a fost întocmit la data de 10.07.2013 pentru sancționarea contravenției constată la 09.07.2014, instanța apreciază că este credibil ca procesul verbal să se fi încheiat în lipsa petentului, astfel cum susține acesta.
Potrivit art. 19 alin. 1 din O.G. 2/2001 procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Procesul verbal analizat a fost întocmit în lipsa unui martor asistent, agentul constatator arătând în cuprinsul procesului verbal următoarele: „condițiile de control nu au permis contactarea unui martor”.
Justificarea adusă de agentul constatator în sprijinul încheierii actului sancționator în lipsa martorului nu poate fi însușită de instanță. Se are în vedere că activitate de control a avut loc pe o arteră intens circulată, la ora 14.20, într-o zi lucrătoare, motiv pentru care instanța găsește că aceste condiții de control ar fi permis contactarea unui martor.
În opinia instanței, justificarea formală, neveridică, a motivelor care au dus la încheierea procesului verbal în lipsa martorului echivalează cu lipsa acesteia, atrăgând astfel încălcare art. 19 alin. 3 din O.G. 2/2001.
Având în vedere că petentul a contestat cele reținute în procesul verbal sub aspectul refuzului său de a semna actul sancționator, iar agentul constatator a întocmit în mod nejustificat procesul verbal în lipsa unui martor asistent, martor care ar fi avut tocmai rolul de a atesta motivul pentru care procesul verbal nu este semnat de contravenient, instanța apreciază că petentului i s-a cauzat o vătămare prin întocmirea procesului verbal cu încălcarea art.19 din O.G. 2/2001.
Astfel, în cauză există dubii că petentul a fost oprit la data constatării contravenției și i s-a adus la cunoștință fapta constată de agentul intimatei. În cauza concretă, instanța nu găsește nicio justificare rezonabilă pentru care agentul intimatei ar fi ales să nu-l interpeleze pe petent și apreciază că acest mod de întocmire a procesului verbal l-ar fi lipsit pe petent, astfel cum de altfel acesta susține în plângerea formulată, de orice posibilitate de a se apăra.
În acest sens, instanța are în vedere că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție existentă în legislația națională nu încalcă drepturilor garantate de Convenție, însă instanța sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În aceste condiții, reținând că modul în care a fost întocmit procesul verbal nu permite administrarea altor probe în vederea verificării temeiniciei acestuia, se apreciază că vătămarea adusă dreptului la apărare al petentului de agenții intimatei nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea procesului verbal contestat.
În concluzie, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal . nr._/10.07.2013 ca fiind nelegal întocmit și va exonera petentul de la sancțiunea contravențională aplicată prin acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul D. D., cu domiciliul in Galati, ., ., . cu intimata P. M. G., cu sediul in Galati, ..
Anulează procesul verbal . nr._ încheiat la data de 10.07.2013.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.S. /Tehnored.G.M./ 5 ex./22.05.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 3984/2014. Judecătoria GALAŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3958/2014. Judecătoria... → |
---|