Pretenţii. Sentința nr. 3984/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3984/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 24338/233/2010
Dosar nr._ /2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 8637)
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3984
Ședința publică din data de: 17.04.2014
Președinte: G. N.
Grefier: A. M. R.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamant Asociația de proprietari nr. 551 și pe pârât T. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza are ca obiect pretenții
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin încheierea de ședință din data de 16.01.2012 judecarea cauzei a fost suspendată în baza disp. Art. 243 alin. 1, pct. 1 C.p.civ, până la introducerea în cauză a moștenitorilor pârâtului defunct, și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 17.04.2014 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă, din oficiu, și pune în discuția contradictorie a părților, excepția perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile introduse de reclamant Asociația de proprietari nr. 551 în contradictoriu cu pârâtul T. I., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.11.2010, având ca obiect pretenții.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 16.01.2012 ,când cauza a fost suspendată în baza disp. Art. 243 alin. 1, pct. 1 C.p.civ, până la introducerea în cauză a moștenitorilor pârâtului defunct.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimarii cererii, invocată de instanță, din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 551 G., cu sediul în G., .. 4, ., în cotradictoriu cu pârâtul T. I., cu domiciliul în G., .. 4, . (pe numele succesiunii).
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2014.
Președinte, Grefier,
Red. NGC/Tehn. RAM4ex/19.05.2014
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 17-04-2014,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3074/2014.... → |
---|