Pretenţii. Sentința nr. 3098/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3098/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 14220/233/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3098
Ședința publică de la 28 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier L. C.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra cauzei Civile privind pe reclamant S.C. A. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL C.- FILIALA G. și pe pârât ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 551, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 Februarie 2014, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la 07 Martie 2014, 14 Martie 2014, 21 Martie 2014, 28 Martie 2014, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2012, sub dosar nr._, reclamanta S.C. A. S.A G., prin Administrator judiciar CC INSOL SPRL C. Filiala G., a chemat în judecata pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr. 551 solicitând obligarea acesteia la plata sumei de_,92 lei din care_,72 lei reprezentând facturi restante emise în perioada 28.02.2009 – 31.10.2010 iar_,20 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 23.12.2009 – 31.12.2010, pentru neplata în termen a facturilor de termoficare emise în perioada 30.04.2008 –31.10.2010.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că la data de 19.07.2011, după ce a fost chemată în judecată într-un alt litigiu, pârâta a recunoscut pretențiile și de comun acord părțile au parcurs procedura medierii încheind Acordul de mediere nr. 321/19.07.2011 prin care au convenit eșalonarea datoriilor.
A mai arătat reclamanta că pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate prin acordul de mediere, astfel încât solicită instanței emiterea unei hotărâri care să consfințească învoiala părților, conform art. 271-272 C.proc.civ..
În drept au fost invocate prevederile art. 1166, 1169, 1178, 1766, 1768 C.civ., Legea nr. 51/2006, art. 63 din Legea nr. 192/2006 și art. 271-272 C.proc.civ..
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în original acordul de mediere și componența soldului la 09.02.2011 (filele 4-8) și în copie dovada desemnării lichidatorului judiciar, facturi fiscale, contractele de furnizare energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum nr. 305/04.01.2005 și nr. 1514/16.02.2013 încheiat între părți, acte adiționale (filele 13-71).
Pârâta Asociația de proprietari nr. 551, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată la judecata cauzei.
Cererea este scutită de taxă de timbru în baza dispozițiilor art. 77 din Legea 85/2006, deoarece administratorul judiciar și-a însușit acțiunea formulată, astfel încât acțiunea este considerată ca fiind formulată prin acesta.
Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în baza art. 94 pct. 1 lit. j C.proc.civ. coroborat cu art. 59 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.
La solicitarea instanței la dosar a fost depusă în copie sentința civilă nr.752/28.03.2012 a Tribunalului G. (fila 75).
Din oficiu, în cauză, la termenul de judecată din 07.06.2013 instanța a invocat excepția autorității de lucru judecat, care după punerea în discuția părților și indicarea de către reclamantă a temeiului de drept al acțiunii, a fost respinsă, motivele fiind cuprinse în Încheierea de ședință din data de 24.01.2014.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 19.07.2011, între părți a intervenit Acordul de mediere nr. 321 prin care pârâta a recunoscut datoria pe care o are față de reclamantă in cuantum de_,92 lei reprezentând facturi de termoficare aferente perioadei 23.12._10 și penalități de întârziere calculate pentru perioada 23.12.2009 – 31.12.2010, pentru neplata în termen a facturilor de termoficare emise în perioada 30.04.2008 – 31.10.2010.
În drept, potrivit art. 58 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, când părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimțite de acestea și care are valoarea unui înscris sub semnătură privată. De regulă, acordul este redactat de către mediator, cu excepția situațiilor în care părțile și mediatorul convin altfel.
De asemenea, în sensul art. 59 din lege, părțile pot solicita notarului public autentificarea, în condițiile legii și cu respectarea procedurilor legale, a înțelegerii lor. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, părțile acordului de mediere se pot înfățișa la instanța judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor. Competența aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanța încuviințează înțelegerea părților se dă în camera de consiliu și constituie titlu executoriu în condițiile legii. Dispozițiile art. 438 - 441 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
În baza art. 271 C.proc.civ., părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății pentru a cere sa se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.
Din interpretarea dispozițiilor mai sus enunțate, rezultă că, pentru a se putea pronunța o hotărâre care să consfințească înțelegerea părților, este necesară forma scrisă a învoielii la care au ajuns părțile, precum și prezența acestora în fața instanței. În lipsa prezenței părților, instanța nu poate verifica dacă într-adevăr tranzacția prezentată reprezintă consimțământul părților.
În cauza de față, la termenul de judecată din 28.02.2014, deși s-a cerut instanței pronunțarea unei hotărâri care să consfințească înțelegerea părților, pârâta nu a răspuns la apelul cauzei, astfel încât instanța este în imposibilitate de a verifica dacă acordul de mediere reprezintă voința ambelor părți.
În consecință, pentru toate argumentele de mai sus, instanța va respinge ca nefondată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, cererea având ca obiect „acord mediere” formulată de reclamanta .>, CUI R10871486, J_, reprezentată prin Administrator judiciar CC INSOL SPRL C. Filiala G., cu sediul în G., ., jud. G., împotriva pârâtei Asociația de Proprietari nr. 551, cu sediul în G., .. 4, ..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. ManeaLenuța C.
RedAMM /tehored. LC/4ex/ 22.07.2014 / / 2ex .
← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 19/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 5244/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|