Plângere contravenţională. Sentința nr. 31/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 31/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 9294/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 31.10.2014
PREȘEDINTE N. V. C.
GREFIER L. L. B.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea acțiunii civile având ca obiect ,,plângere contravențională”, formulată de petenta . - G., ., nr. 50 în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B. cu sediul în B., .. 7, J. B., jud. G. .
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 10.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 31.10.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 23.05.2014 sub nr._ petenta . a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă B. anularea procesului verbal . nr._/7.05.2014 și exonerarea de la plata amenzii aplicate.
În motivarea plângerii contravenționale petenta a arătat că a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1500 lei pentru că ar fi încălcat dispozițiile art. 119 Codul Muncii în sensul că nu s-a achitat de obligația de ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat însă acest fapt nu corespunde realității.
Petenta a invocat excepția nulității absolute a procesului verbal motivat de faptul că agentul constatator a indicat ca temei de drept art. 260 alin 1 din Legea 53/2003, articol care privește peste 16 fapte contravenționale.
Pe fondul cauzei s-a arătat că petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1500 lei pentru că în timpul controlului din data de 07.05.204 s-a constatat încălcarea obligației prevăzute la art. 119 din codul Muncii în sensul că nu s-a achitat de obligația de ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat și nu a evidențiat toate orele de muncă prestate de toți salariații de luni până duminică conform programului de lucru astfel cum a rezultat din listele intrărilor și ieșirilor întocmite în baza cardurilor individuale de acces eliberate de . a persoanelor care prestează activitate în folosul subcontractorilor săi.
Petenta a precizat că listele intrărilor și ieșirilor întocmite pe baza cardurilor individuale de acces eliberate de . caracter informativ neavând rol de pontaj electronic al petentei, că programul de lucru fiind de 8 ore la care se adaugă și pauza de masă de 30 minute de la 7.30-16.00.
S-a mai arătat că salariații au obligația ca înainte de începerea programului să se prezinte în timp pentru a se echipa cu costumația de protecție iar la terminarea programului au obligația de a preda către beneficiar frontul de lucru care nu se află lângă poarta de acces ci la o distanță destul de mare ce este parcursă de salariați în peste 10 minute până la ieșirea din sediul societății.
S-a mai precizat că în zilele de 25-26.01.2014 și 05.04.2014 salariații nu au fost solicitați și nici obligați de către angajator să presteze activități în perioada care era cuvenită pentru repausul săptămânal.
Petenta a menționat că astfel cum rezultă din pontaje și statele de plată salariații au lucrat și au beneficiat de drepturile salariale aferente perioadei de timp lucrate efectiv. În ceea ce privește repausul de 48 ore petenta a apreciat că și-a îndeplinit sarcina acordării lor în zilele de sâmbătă și duminică.
În drept a invocat dispozițiile OG 2/2001 și Legea 53/2003.
Plângerea contravențională a fost comunicată în mod legal intimatei care a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată. În motivare s-a arătat în zilele de 29.04.2014 și 5,7.05.2014 inspectorii de muncă din cadrul ITM B. au controlat respectarea de către angajatorii care își desfășoară activitatea în incinta YARD BRAILA SA a dispozițiilor legislației în vigoare în domeniul relațiilor de muncă.
Intimata a arătat că în urma verificărilor efectuate s-au încheiat două procese verbale. Prin procesul verbal de control . nr._/07.05.2014 s-au consemnat constatările efectuate cu ocazia controlului și măsurile obligatorii dispuse în sarcina angajatorului cu termen pentru ducerea la îndeplinire sub sancțiunea amenzii contravenționale prevăzută de art.23 alin 1 litera b din Legea 108/1999. Prin procesul verbal contestat în prezenta cauză petentei i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1500 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 119 Codul Muncii.
Intimata a precizat că s-a procedat la verificarea prin sondaj a documentelor puse la dispoziție și s-a constatat că petenta nu s-a achitat de obligația prevăzută de lege de a evidenția corect timpul de muncă și odihnă în sensul că nu au fost evidențiate toate orele de muncă prestate de cătree toți salariații de luni până duminică inclusiv conform programului de muncă așa cum rezultă din listele intrărilor și ieșirilor întocmite în baza cardurilor de acces eliberate de ., orele de lucru prestate în zilele de repaus săptămânal 25 și 26 ianuarie 2014 dfe către salariatul M. E..
Intimata a mai susținut că amenda contravențională a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege făcându-se o corectă individualizare a sancțiunii prin raportare la pericolul social al faptei.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.(f.40-54)
În drept a invocat dispozițiile OG2/2001 Legea 53/2003 și art. 205 Cod procedură civilă.
În ședința publică din data de 10.10.2014 instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.05.2014 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 litera m din Legea 53/2003 pentru nerespectarea dispozițiilor art. 119 din Legea 53/2003.
S-a reținut de către agentul constatator că în urma controlului efectuat la în ziua de 29.04.2014 privind modul în care se respectă prevederile legislației în domeniul relațiilor de muncă s-a constatat încălcarea de către angajator a obligației prevăzute de art. 119 din Codul Muncii în sensul că nu s-a achitat de obligația de ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat. În fapt contravenienta nu s-a achitat de obligația de a evidenția corect timpul de lucru și timpul de odihnă în sensul că nu au fost evidențiate toate orele de muncă prestate prestate de către toți salariații de luni până duminică inclusiv conform programului de lucru așa cum rezultă din listele intrări și ieșiri în baza cardurilor individuale de acces eliberate de . persoanelor care prestau activitate în folosul subcontractorilor săi în vederea constituirii la plată. De exemplu orele de lucru prestate în zilele de repaus săptămânal 25 și 26 ianuarie 2014 de către salariatul M. E..
În drept potrivit dispozițiilor art. 119 coroborat cu art. 260 alin 1 litera m din Legea 53/2003 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei nerespectarea de către angajator a obligației de a ține evidența orele de muncă prestate de fiecare salariat și de a supune controlului inspecției muncii această evidență ori de câte ori este solicitat.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.05.2014, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Totodată, procesul verbal este semnat și ștampilat de reprezentantul legal al petentei.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de petentă în cadrul plângerii contravenționale în sensul că s-a efectuat o încadrare generică a faptei, instanța reține că, din cuprinsul procesului verbal contestat rezultă în mod clar, contrar susținerilor petentei, faptul că petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 litera m din Legea 53/2003 pentru nerespectarea dispozițiilor art. 119 din Legea 53/2003.
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că procesul verbal este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator, astfel că instanța urmează să respingă plângerea formulată de petentă.
Potrivit art. 119 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, angajatorul are obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat și de a supune controlului inspecției muncii această evidență ori de câte ori este solicitat.
Cu toate că O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit în mod legal de către agenții constatatori din cadrul intimatei ca urmare a constatării directe a contravenției de către aceștia.
Din probele administrate în cauză, nu a rezultat o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.
Astfel, din lista intrărilor și ieșirilor în intervalul 0:00-23.59 din data de 1.01.2014(f. 46) rezultă faptul că salariatul petentei - M. E. a folosit cardul de acces în zilele de 25, 26.01.2014 figurând cu intrare de la ora 07.14 /07.45 și ieșire la 16.33 (f. 46) iar în pontajele efectuate de petentă salariatul nu figurează pontat în aceste zile.
Susținerea petentei, referitoare la faptul că pontajul nu se realizează conform cardurilor de acces nu are relevanță în prezenta speță, din moment ce salariatul figurează cu acces - intrare la 7.15 și acces-ieșire la 16.33, existând astfel indiciile unui timp de 8 ore petrecut de salariat în incinta societății, timp ce coincide cu programul de lucru.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată contravenientului, însă, instanța reține că, potrivit art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar, în sensul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța hotărăște și asupra sancțiunii aplicate prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Conform art. 7 alin. 2 și alin. 3 din OG nr. 2/2001 „avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă” și „se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
Cu referire la cauza de față, se va avea în vedere că fapta petentei prezintă un grad de pericol social accentuat în împrejurarea în care orele de lucru nu sunt evidențiate în mod corect angajații fiind privați de dreptul de a beneficia compensații conform prevederilor legale, astfel, instanța constată sancțiunea este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite.
Având în vedere cele de mai sus, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea, formulată de petenta . - G., ., nr. 50 în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B. cu sediul în B., .. 7, J. B., jud. G., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. N.V.C 28.11.2014/ dact LB 5 ex /15.12.2014/ .>
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8425/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 754/2014. Judecătoria... → |
---|