Plângere contravenţională. Sentința nr. 3727/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3727/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 14163/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
*operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr 3727/2014
Ședința publică de la 14 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. Z.
Grefier C.-D. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul V. B. M. și pe intimatul I.P.J. G., având ca obiect plângere contravetionala CP NR._.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de, 14.04.2014 când a hotărât următoarele
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 26.07.2013 pe rolul acestei instanțe, sub dosar nr._, petentul V. B. M., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 14.07.2013, solicitând anularea acestuia și a sancțiunilor aplicate.
În motivarea în fapt a acțiunii, petentul a arătat, în esență, că recunoaște săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina sa, însă consideră că în raport de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta se impune aplicarea sancțiunii avertismentului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
La cerere a fost atașat, în original, procesul verbal contestat (fila 5).
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, dar la solicitarea instanței a depus la dosar raportul agentului constatator și rezultatul etilotestului (filele 17-18).
Plângerea contravențională a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei potrivit dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.94, pct.4 C.pr.civ., fapta sancționată fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G., iar plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.
La termenul de judecată din data de 31.01.2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 14.07.2013, petentul V. B. M. a fost sancționat contravențional pentru fapta prevăzută de art. 102, alin. 3, lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu 9 puncte-amendă în cuantum de 720 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, la data de 14.07.2013, ora 05:05 petentul circula cu autoturismul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare P 0821BCL pe .” fiind influența băuturilor alcoolice, fiind testat cu aparatul etilotest Drager . nr. 0270 la poziția 2999 care a indicat o alcoolemie de 0,33 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. De asemenea, procesul verbal este semnat de petent și cuprinde mențiunea acestuia, în sensul că nu are obiecțiuni, a consumat un pahar de vodcă și nu dorește recoltarea de probe biologice.
Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator, astfel că instanța urmează să respingă plângerea formulată.
De asemenea instanța constată că petentul nu a invocat vreun motiv de nulitate a procesului-verbal ce nu poate fi invocat de instanță din oficiu, reținând astfel că prezumția de legalitate a procesului-verbal de contravenție nu a fost răsturnată.
Potrivit art. 102, alin. 3, lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 de puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.
Cât privește fapta reținută în sarcina petentului de agentul constatator, instanța constată că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție sunt confirmate de rezultatul etilotestului, depus la dosar de către intimat (fila 18), rezultat care a fost însușit de petent prin semnătură și din care rezultă că la data de 14.07.2013, ora 05.03, acesta avea o concentrație de alcool de 0,33 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
Astfel, având în vedere această probă, precum și faptul că petentul a recunoscut el însuși prin mențiunile formulate cu ocazia încheierii procesului verbal de contravenție faptul că a consumat un pahar de vodcă, dar și prin plângerea formulată, instanța reține că acesta a săvârșit cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa.
Mai mult chiar, instanța constată că petentul a semnat procesul-verbal de contravenție fără a fi formulat obiecțiuni, precizând doar că a consumat un pahar de vodcă, împrejurare care îndreptățește instanța să rețină prezumție simpla că cele consemnate în actul constatator al contravenției corespund adevărului. In caz contrar, daca agentul de politie ar fi consemnat împrejurări nereale, nu se explica de ce petentul a acceptat sa semneze procesul-verbal de contravenție.
Este evident că semnarea procesului verbal în acest mod nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptei, însă persoana sancționată are obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului verbal, în condițiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia și aducerii la cunoștință a faptei imputate de către agentul constatator. Astfel, în lipsa dovedirii unor împrejurări care să ateste că persoana sancționată s-a aflat în eroare sau a fost constrânsă să semneze actul fără obiecțiuni, simpla negare a situației de fapt în aceste condiții nu poate conduce la înlăturarea prezumției de veridicitate a celor expuse în procesul verbal contestat.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din O.G. nr. 2/ 2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că fapta a fost probată prin mijloace tehnice, iar împrejurările de fapt ale săvârșirii acesteia au fost direct constatate de către agentul constatator, iar din probele administrate nu s-a probat de către petent o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.
Cât privește sancțiunile aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța le socotește legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptelor, fiind dispusă amenda în minimul special prevăzut de lege. Sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 90 de zile este de asemenea prevăzută de textul normativ incident în speță.
Totodată, instanța apreciază că faptele săvârșite de petent prezintă un grad ridicat de pericol social, tradus prin pericolul provocării de accidente rutiere, de natura a periclita viața și sănătatea persoanelor participante la trafic, inclusiv a sa și a pasagerilor, precum și integritatea bunurilor.
În acest sens, instanța nu poate reține apărarea petentului în sensul că în raport de ora săvârșirii faptei, respectiv ora 05:05, traficul nefiind intens, nu se poate considera că fapta a pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, deoarece sancțiunea avertismentului se aplică în situația săvârșirii unor fapte de gravitate redusă, instanța considerând că prezenta faptă contravențională nu face parte din această categorie.
Pentru toate aceste considerente, instanța constată ca procesul-verbal de contravenție . nr._ din 14.07.2013 a fost în mod legal și temeinic întocmit, iar sancțiunile aplicate sunt legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, motiv pentru care instanța va respinge plângerea formulată de petentul V. B. M. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul V. B. M. domiciliat în G., ., ., în contradictoriu cu intimata I.P.J. G., cu sediul în G., . împotriva procesului verbal . nr._ din data de 14.07.2013.
Numai cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțata în ședință publică astăzi, 14.04.2014
Președinte, Grefier,
A. Z. C.-D. P.
(C.)
semnează conform disp. art. 426 alin.(4) N.C.pr.civ .
grefierul șef G. A. N.
Redactat AZ./Tehnoredactat CDP
5ex. – 18.07.2014
..07.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2184/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 31/2014. Judecătoria... → |
---|