Plângere contravenţională. Sentința nr. 4811/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4811/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 9623/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4811/2014
Ședința Publică din data de 12.05.2014
Președinte – E. L. D.
Grefier – D. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de petentul C. V. cu domiciliul în G., . nr. 6, ., județ G. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G. cu sediul în G., ., J. G., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.04.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30.04.2014, 07.05.2014 și apoi la data de 12.05.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 14.05.2013, sub nr._, petentul C. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G. anularea procesului verbal de contravenție . nr._/06.05.2013.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal este nelegal și netemeinic, întrucât la momentul la care a fost legitimat de către agentul constatator nu i s-a adus la cunoștință că va fi sancționat, iar din partea locatarilor nu au existat reclamații în sensul că ar fi deranjat ordinea publică.
În drept plângerea nu a fost întemeiată.
La cerere a fost atașat procesul verbal contestat și procesul verbal de afișare a acestuia la locuința petentului.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Legal informată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petentul C. V.. A arătat în motivare faptul că în data de 06.05.2013 agentul constatator din cadrul Poliției locale G. a sancționat petentul cu amendă în cuantum de 1000 lei, reținându-se că a fost depistat în fața blocului N2, pe . din G., împreună cu alte persoane, manifestându-se zgomotos, tulburând ordinea și liniștea publică prin larmă, țipete, injurii, folosind un limbaj vulgar.
Arată, totodată, că fapta reținută în procesul verbal a fost constatată personal de agentul constatator, neexistând probe care să înlăture prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal atacat.
Se arată că procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor OG nr.2/2001, petentul a fost de față la întocmirea procesului verbal, însă a refuzat să îl semneze, motiv pentru care a fost comunicat acestuia, potrivit prevederilor legale, la data de 08.05.2013.
În drept a invocat disp. art. 205-208 Cod proc.civ., prevederile OG nr.2/2001, dispozițiile Legii nr.61/1991
În temeiul disp. art. 223 Cod proc.civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
A depus la dosar, în copie, proces verbal contestat și dovada de comunicare.
La termenul de judecată din data de 24.04.2014 instanța a încuviințat părților proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._/06.05.2013, petentul C. V. a fost sancționat în temeiul art. 3 pct.26 din Legea nr. 61/1991 cu amendă, în cuantum de 1000 lei.
Potrivit celor consemnate în procesul verbal contestat, la data de 06.05.2013, ora 03.10, petentul a fost depistat în fața blocului N2, pe . din G., împreună cu numiții R. F. și Catauta D. O., manifestându-se zgomotos, tulburând grav ordinea și liniștea publică prin larmă, țipete, injurii, folosind un limbaj vulgar, provocând indignarea cetățenilor din zonă.
S-a reținut, de asemenea, că petentul consuma băuturi alcoolice.
În drept, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate si temeinicie al instanței.
Analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._/06.05.2013, instanța constată că acesta respecta dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal . nr._/06.05.2013 este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator, astfel că instanța urmează să respingă plângerea formulată de petent.
Potrivit disp. art. art. 3 pct.26 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00 - 8,00 și 13,00 - 14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora.
Deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuind a i se recunoaște valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, până la proba contrară.
Instanța reține că nu a fost răsturnată în cauză prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal contestat, petentul nu a administrat dovezi din care să rezulte o situație de fapt contrară celei reținute de către agentul constatator.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca procesul-verbal . nr._/06.05.2013 a fost în mod legal și temeinic întocmit, astfel încât plângerea formulată de petent apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C. V. cu domiciliul în G., . nr. 6, ., județ G. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G. cu sediul în G., ., J. G..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2014
Președinte, Grefier,
Red. E.L.D./Dact. P.D./6 ex./18.07.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 23/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2639/2014.... → |
---|