Plângere contravenţională. Sentința nr. 5537/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 5537/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 15938/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

(*operator de date cu caracter personal nr. 8637)

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR . 5537/2014

Ședința publică de la 30 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. Z.

Grefier C.-D. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta J. A. M. și pe intimatul I. G., având ca obiect plângere contravetionala CP NR._

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07._, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de succesiv la data de 30.05..2014, când a hotărât urmatoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28.08.2013 pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, petenta J. A. M., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 20.08.2013, solicitând anularea acestuia.

În motivarea acțiunii, petenta a arătat că a fost sancționată în mod neîntemeiat, deoarece șoferul tramvaiului căruia s-a reținut că nu a acordat prioritate i-a făcut semn să circule, după ce aceasta a oprit pentru a-i acorda prioritate.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La cerere a fost atașat, în copie, procesul verbal contestat și dovada comunicării acestuia către petentă, precum și copia xerox a cărții de identitate a petentei (filele 3-4).

Legal citat, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G. nu a formulat întâmpinare, dar la solicitarea instanței a depus la dosar raportul agentului (fila 18).

Plângerea contravențională a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei potrivit dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.94, pct.4 C.pr.civ., fapta sancționată fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G., iar plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.

La termenul de judecată din data de 07.05.2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 20.08.2013, petenta J. A. M. a fost sancționată contravențional cu 4 puncte amendă, în sumă de 320 lei, sancțiunea avertismentului și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 100, alin. 3, lit. c, din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, la data de 20.08.2013, ora 10.50, petenta a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare IS – 8364BMW pe . mun. G., dinspre . . la intersecția cu . oprit pentru a acorda prioritate de trecere tramvaiului, aceasta nerespectând semnificația indicatorului „cedează trecerea”.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ din 20.08.2013, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. De asemenea procesul-verbal este semnat de petentă și cuprinde mențiunea conform căreia aceasta a încetinit și tramvaiul a lăsat-o să treacă.

Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că procesul verbal este întemeiat în fapt, petenta nedovedind în cauză o altă situație decât cea reținută de agentul constatator.

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă), precum și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.

Sub aspectul temeiniciei, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit în mod legal de către agentul constatator din cadrul intimatei ca urmare a constatării directe a faptei, iar din probele administrate în cauză, nu a rezultat o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție, cu atât mai mult cu cât petenta nu a făcut dovada susținerilor sale deși, potrivit art. 1169 C. Civ., cel ce face o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească iar potrivit art. 129, alin. 1 C. Proc. Civ., părțile au obligația de a-și proba pretențiile și apărările.

Conducătorul auto a precizat cu prilejul întocmirii procesului verbal contestat, faptul că aceasta a încetinit și tramvaiul a lăsat-o să treacă, recunoscând, astfel indirect faptul că nu a oprit pentru a acordat prioritate, ci doar a încetinit.

Instanța precizează faptul că petenta este obligată să respecte dispozițiile legale, indiferent de comportamentul celorlalți participați la trafic, faptul că aceasta susține, deși nu a probat în niciun fel această afirmație, că șoferul tramvaiului „a lăsat-o să treacă” nu înlătură și nici nu exonerează petenta de răspunderea contravențională ce îi revine.

Fapta reținută în sarcina petentei de către agentul constatator din cadrul intimatului, nu face parte din categoria abaterilor de la regimul rutier pentru care este obligatorie înregistrarea cu mijloace tehnice.

În atare condiții, instanța reține că fapta contravențională există și petenta se face vinovată de săvârșire ei.

Referitor la sancțiunile aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța le socotește legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, fiind dispusă amenda în minimul special prevăzut de lege (4 puncte amendă), iar sancțiunea complementară aplicată este prevăzută de textul normativ incident în speță, având la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto și cu caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă pentru participanții la trafic nerespectarea regulilor de circulație rutieră.

Totodată, instanța apreciază că aceste sancțiuni sunt justificate în raport de pericolul social al faptei, tradus prin riscul pe care conduita petentei – neacordarea de prioritate – îl reprezintă pentru siguranța circulației rutiere.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca procesul-verbal contestat în prezenta cauză a fost în mod legal și temeinic întocmit, astfel încât plângerea formulată de petentă apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta J. A. M. domiciliată în G., TUNELULUI, nr. 83A, ., . în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. cu sediul în G., . împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 20.08.2013.

Numai cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..

Pronunțata în ședință publică astăzi, 30.05.2014.

Președinte, Grefier,

A. Z. C.-D. P.

(C.)

semnează conform disp. art. 426 alin.(4) N.C.pr.civ .

grefierul șef G. A. N.

Redactat AZ./Tehnoredactat CDP

5ex. – 24.07.2014

..07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5537/2014. Judecătoria GALAŢI