Plângere contravenţională. Sentința nr. 813/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 813/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 5707/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 813/2014

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. L. D.

Grefier E. C. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent P. R. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., având ca obiect „plângere contravetionala”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul prin av. T. L. C. cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care;

Instanța constată dosarul la primul termen de judecată.

Potrivit disp. art. 131 alin. 1 NCPC., instanța verificându-și competența, se constată competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Instanța acorda cuvântul părților pe probe.

Petentul prin apărător av. T. L. C. solicită proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În baza disp. art.258 alin. 1 NCPC., instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fond.

Petentul prin apărător av. T. L. C., solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și exonerarea petentului de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și a sumelor de 25 lei și 225 lei, motivat de faptul că, la data când autoturismul a fost depistat în trafic, acesta nu mai aparținea petentului, în dovedirea acestui fapt, s-a depus la dosarul cauzei, contractul de vânzare-cumpărare și actele care atestă radierea din evidențele fiscale.

De asemenea petentul prin av. T. L. C. susține faptul că autoturismul a fost radiat și din evidențele poliției rutiere, având în vedere că, potrivit disp. Codului de Procedură Fiscală, radierea din evidențele fiscale se efectuează după radierea din evidențele poliției rutiere, însoțit de actele de înstrăinare.

Instanța reține cauza în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2013, sub nr._,

petentul P. R., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE ROMÂNIA SA, a formulat plângere contravențională împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.02.2013 și a solicitat anularea procesului – verbal contestat.

În motivare, petentul a arătat că procesul verbal atacat este lovit de nulitate absolută, întrucât nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator.

Precizează că, potrivit dispozițiilor Legii nr.455/2001, înscrisul în formă electronică este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic, or, procesul verbal de contravenție în cauză a fost primit prin poștă, iar nu printr-un program informatic.

Cu privire la fondul cauzei, arată că a fost sancționat contravențional pentru că, în data de 10.12.2012, ar fi circulat cu autovehiculul_, pe DN 26, loc. Vânători, fără a deține rovinietă valabilă.

Menționează că, la data și în locul indicate în procesul verbal nu a circulat cu autovehiculul respectiv întrucât l-a vândut către numitul D. A. din data de 27.10.2011, motiv pentru care a și radiat mijlocul de transport din evidența Primăriei.

În drept a invocat disp. art.17, 31, 32 din OG nr._, art.8 alin.3 din OG nr.15/2002

În susținerea plângerii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar în copie proces verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.02.2013, contractul de vânzare cumpărare pentru autovehicul folosit din data de 27.10.2011, carte de identitate, Adeverință privind scoaterea de pe rolul fiscal al autoturismului marca Peugeot 206, . E40939753.

În temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001, plângerea contravențională este scutită de taxa judiciară de timbru.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca nefondată.

A arătat, în esență, că procesul verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr.15/2002 și OG nr.2/2001, iar constatarea contravenției s-a realizat cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

În drept a invocat disp. OG nr.2/2001, OG nr.15/2002, Legea nr.455/2001, Ordinul MTI nr.769/2010

În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar în copie, Certificat calificat pentru semnătura electronică, Autorizație de control a agentului constatator, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR.

La termenul de judecată din data de 30.01.2014 instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:

În fapt, prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.02.2013, în temeiul disp. art. 8 alin.2 din OG nr.15/2002, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea contravenției prevăzută de disp. art. 8 alin. 1 din același act normativ, respectiv faptul că la data de 10.12.2012, ora 11:10, vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_ aparținând numitului P. R., a circulat pe DN26 localitatea Vânători, jud. G., fără a deține rovinietă valabilă.

În drept, potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art.34 al.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Instanța reține că au fost respectate dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001, procesul verbal contestat cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Referitor la motivul de nulitate pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție, instanța constată că este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către intimată, rezultă că săvârșirea faptei contravenționale a fost constatată și procesul verbal de contravenție generat și semnat electronic de către agentul constatator Raduca V. C., deținător al Certificatului calificat nr._03020572 emis de către CertSign SA, furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Potrivit disp. art. 7 din Legea nr.455/2001, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Totodată, art.9 alin.2 din același act normativ stabilește că semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art.4 pct.4 din lege.

Din probele existente la dosar rezultă că au fost respectate cerințele legale în materie de semnătură electronică, respectiv contravenția a fost constatată de agentul Raduca V. C., conform Autorizației de control 088 pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de OG nr.15/2002, emisă de către CNADNR SA București, semnătura electronică din cuprinsul procesului verbal fiind generată în temeiul Certificatului emis de către CertSign SA, furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii, pe numele agentului constatator.

Conform disp. art.6 din Legea nr.455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.

Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută, rezultă că procesul verbal de contravenție generat și semnat în condițiile date beneficiază de aceleași garanții de legalitate și veridicitate întocmai ca și un înscris emis și semnat prin semnătură olografă. Pe de altă parte, disp. art.17 din OG nr.2/2001 sancționează cu nulitatea procesele verbale de contravenție ce nu conțin semnătura agentului constatator, fără a distinge după cum aceasta ar trebui întocmită în formă olografă sau electronică. Aplicând un principiu general de drept, în sensul ca acolo unde legea nu distinge nici noi nu o putem face, respectiv neputând face o interpretare restrictivă a textului de lege, rezultă că trebuie constatată validitatea procesului verbal de contravenție, în egală măsură, și în situația în care acesta poartă semnătura electronică a agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal . nr._/11.02.2013 este neîntemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

În drept, potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

Potrivit disp. art. 7 din OG nr.15/2001,responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, desemnați, prin art.1 alin.1 lit.b din același act normativ, ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 27.10.2011, instanța reține că autovehiculul reținut a circula fără deținerea rovinietei valabile (cu număr de înmatriculare_, Peugeot 206, . E40939753) a fost înstrăinat de către petent către numitul D. A., anterior datei săvârșirii contravenției reținută prin procesul verbal atacat.

Instanța reține că petenta a efectuat demersurile necesare pentru radierea vehiculului din evidențele organului financiar local, astfel cum rezultă din Adeverința eliberată de Primăria mun. G.. (fila 6 dosar)

Totodată, instanța va reține faptul că potrivit art. 11 alin. 5 din O.U.G. 195/2002 republicată, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu in evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni si emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat sa solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, in termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Potrivit disp. art. 7 din OG nr.15/2001, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Dispozițiile OG nr.15/2001 stabilesc clar calitatea de subiect activ al contravenției prevăzută de art. 8 alin.1 din același act normativ în persoana utilizatorilor români, definiți prin art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2001 ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Instanța reține că potrivit prevederilor actului normativ indicat anterior, calitatea de subiect activ al contravenției aparține, într-adevăr, persoanelor înscrise în certificatul de înmatriculare, dar condiționat de existența în patrimoniul acestora a dreptului de proprietate sau dreptului legal de utilizare cu privire la autoturismul în cauză.

Or, la momentul depistării în trafic, petentul nu mai avea calitatea de proprietar a vehiculului_, nici nu mai deținea vreun drept legal de folosință a acestuia, astfel că, raportat și la dispozițiile legale invocate anterior, va constata faptul că acesta nu putea avea calitatea de utilizator în sensul art.1 din OG nr.15/2001, respectiv de subiect activ al contravenției ce i-a fost reținută în sarcină.

Pentru aceste considerente, instanța va admite plângerea formulată și va anula procesul verbal contestat cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul P. R. cu domiciliul în G., ., ., ., în contradictoriu cu intimata CNADNR-CESTRIN SA cu sediul în București, sector 6, .. 401A, București.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/11.02.2013 cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii contravenționale în sumă de 250 de lei

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30.01.2014.

Președinte,

D. E. L.

Grefier,

V. E. C.

Red ELD 28.02.2014/tehn. E.V. 03.03.2014/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 813/2014. Judecătoria GALAŢI