Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 2331/121/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
Sentința civila nr._/2014
Ședința publica de la data de 20.11.2014
PREȘEDINTE - R. N. P.
Grefier - M. R.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanții M. G., PRIN PRIMAR M. S. - G., ., Cod poștal_, J. G. si INSTITUȚIA P. M. G. - G., ., Cod poștal_, J. G., în contradictoriu cu paratul N. A. - G., ., ._, J. G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12.11.2014, ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea data, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 20.11.2014, pentru când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ din data de 01.04.2014, reclamanta M. G. PRIN PRIMAR a solicitat în contradictoriu cu pârâta N. A. obligarea la plata sumei de 4135 lei, sumă ce urmează a fi actualizată până la recuperarea integrală a prejudiciului.
În motivare, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 56/23.11.2012, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a județului G. a constatat că prin încălcarea unor prevederi legale în vigoare, au fost efectuate plăți/cheltuieli de personal (funcționari publici și personal contractual, după caz) neprevăzute de legislația în vigoare în perioada 2010 – august 2011 (spor de condiții grele – calculator) și cu nerespectarea prevederilor legale în perioada septembrie 2008 – august 2011 (spor condiții vătămătoare). Pârâta, care la acel moment avea calitatea de funcționar public – referent de specialitate în cadrul aparatului de specialitate al Primăriei mun. G., a beneficiat și ea de sporurile acordate cu încălcarea prevederilor legale.
Având în vedere Decizia nr. 56/23.11.2012 s-a stabilit întinderea prejudiciului datorat de pârâtă la suma de 4135 lei, sumă care se va actualiza până la recuperarea integrală a prejudiciului.
În drept, reclamanta a invocat prevederile Codului Muncii, art. 1345 și 1347 C.Civ., decizia nr. 56/23.11.2012 a Curții de Conturi a Jud. G..
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri.
În susținerea acțiunii sale, a depus la dosar înscrisuri (filele 8-63 dosar Tribunal G.).
Prin sentința civilă nr. 968/23.05.2014, Tribunalul G. a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cererii, excepție invocată din oficiu, și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei G., cu motivarea că într-o situație ca aceea din speță, în care prevederile art. 85 alin. (1) nu pot fi aplicate, pentru că funcționarul public nu se mai află în raport de serviciu cu autoritatea sau instituția publică prejudiciată, angajarea răspunderii patrimoniale, calificate generic în art. 75 și 84 din Legea nr. 188/1999 ca fiind o răspundere civilă, nu poate fi făcută decât pe calea de drept comun a antrenării răspunderii civile delictuale, conform prevederilor cuprinse în C.Civ..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 02.07.2014.
La primul termen de judecată, din data de 12.11.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G. în soluționarea cererii și a reținut cauza asupra excepției.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C., excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., excepție invocată din oficiu, care face de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, instanța o va admite pentru următoarele considerente:
În fapt, în perioada 2004 - 2014, pârâta a avut calitatea de angajat al reclamantei, ocupând funcția de referent de specialitate în cadrul aparatului de specialitate al Primăriei mun. G.
În această perioadă, mai precis în cursul anilor 2008 – 2012, pârâta a beneficiat de mai multe sporuri, cu privire la care Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a județului G. a constatat prin decizia nr. 56/23.11.2012 că au fost în mod nelegal acordate, cauzându-se instituției un prejudiciu de 4135 lei ce trebuie recuperat de la pârâtă.
Pârâta a pierdut calitatea de angajat al Municipiului G. la data de 01.02.2014, potrivit dispoziției nr. 299/31.01.2014.
În drept, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Reclamanta solicită în prezent ca pârâta să restituie sporuri pe care le-a încasat în perioada 2008 – 2012, când avea calitatea de funcționar public, referent de specialitate în cadrul aparatului Primarului mun. G., ca atare prejudiciul a fost cauzat instituției în perioada 2008 – 2012, chiar dacă a fost cuantificat doar ulterior.
Sunt deci incidente în speță prevederile art. 84 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează.
În aceste condiții, rezultă cu forța evidenței că obiectul prezentului litigiu îl constituie recuperarea pagubelor produse de pârâta N. A., în perioada în care a avut calitatea de funcționar public, patrimoniului autorității publice în care funcționa, respectiv în patrimoniul Municipiului G..
Instanța opinează în mod contrar susținerilor Tribunalului din considerentele sentinței civile nr. 968/23.05.2014, că încetarea raporturilor de funcționar public – autoritate între momentul cauzării prejudiciului și momentul inițierii litigiului, nu atrage aplicarea unor alte norme de drept, respectiv cele privind răspunderea civilă delictuală.
Chiar dacă pârâta nu mai avea calitatea de funcționar public la data formulării acțiunii, această împrejurare nu este de natură să atragă competența judecătoriei în soluționarea litigiului, întrucât sub acest aspect este relevant faptul că în cauză se solicită repararea unui prejudiciu pretins a fi fost produs în perioada în care pârâta se afla în raporturi de serviciu cu reclamanta.
Nu ar exista nici o justificare pentru ca litigiul cu un asemenea obiect în care persoana considerată responsabilă de producerea prejudiciului mai are calitatea de funcționar public să fie judecat de instanța de contencios administrativ, iar un litigiu similar, dar care privește o persoană care nu mai are la data derulării litigiului calitatea de funcționar public, să fie judecat de instanța de drept comun după alte reguli procedurale, mai ales că sintagma raportul de serviciu al funcționarului public din cuprinsul art. 109 din Legea nr. 188/1999 are în vedere calitatea de funcționar public la data producerii faptelor care au declanșat litigiul, și nu la data derulării litigiului.
În concluzie, instanța constată că pretențiile reclamantei M. G. sunt derivate în mod direct din raportul de serviciu dintre această instituție și funcționarul public N. A., prejudiciul datând din această perioadă, ca atare, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, competența de soluționare a prezentei cauze revine Tribunalului G. – Secția de C. Administrativ și Fiscal.
Pe cale de consecință, în baza art. 129 alin. 2 pct. 2, art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G. invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului G. – Secția de C. Administrativ și Fiscal.
De asemenea, în temeiul art. 133 pct. 2 C.proc.civ., instanța constată că există conflict negativ de competentă când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină, instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul urmând suspenda orice altă procedură și a înainta dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului.
Reținând că în prezenta speță atât Tribunalul G. cât și Judecătoria G. s-au declarat necompetente să judece litigiul, instanța va suspenda orice altă procedură și va sesiza Curtea de Apel G., în condițiile art. 135 alin. 1 C.proc.civ., în vederea soluționării conflictului ivit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G. invocate din oficiu.
Declină în favoarea Tribunalului G. – Secția de C. Administrativ și Fiscal competența de soluționare a cauzei având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanții M. G., PRIN PRIMAR M. S. - G., ., Cod poștal_, J. G. si INSTITUȚIA P. M. G. - G., ., Cod poștal_, J. G., în contradictoriu cu paratul N. A. - G., ., ., Cod poștal_, J. G..
Constată ivit conflictul negativ de competență și dispune sesizarea Curții de Apel G. pentru soluționarea acestuia.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2014.
Președinte,Grefier,
Red.R.N.P. 18.12.2014
Dact.M.R. /19.12.2014/4 ex.
..12.2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
.Galați, . tel./Fax:_.
ROMÂNIA JUDECĂTORIA G. Sediul . | |
Emisă la 22.12.2014 | Dosar nr._ Obiectul cauzei: „pretenții” |
Către
CURTEA DE APEL G.
STIMATA DOAMNĂ/STIMATE DOMN,
Vă înaintăm, alăturat, dosarul nr. _ , având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanții M. G., PRIN PRIMAR M. S. - G., ., Cod poștal_, J. G. si INSTITUȚIA P. M. G. - G., ., Cod poștal_, J. G., în contradictoriu cu paratul N. A. - G., ., ., Cod poștal_, J. G., în vederea soluționării conflictului negativ de competentă, având in vedere că prin sentința civila nr._/20.11.2014 s-a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului G. – Secția de C. Administrativ și Fiscal iar prin sentința civila nr.968/23.05.2014 pronunțata de Tribunalul G. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..
Vă mulțumim pentru colaborare.
Cu stimă,
PREȘEDINTE, GREFIER,
jud. R. N. P. M. R.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 826/2014. Judecătoria... → |
---|