Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 14525/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

operator de date cu caracter personal nr. 8637

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 21 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. M.

Grefier E. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe reclamant I. AG SRL și pe pârât U. L. CORPORATION IFN, pârât ., pârât ., având ca obiect, pretenții

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 17.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.10.2014, apoi la data de 31.10.2014, la data de 07.11.2014, la data de 14.11.2014 si la data 21.11.2014 la când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 31.07.2013, sub dosar nr._, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta U. L. Corporation IFN SA și pârâta ., a solicitat instanței obligarea pârâtelor la plata sumei de_,55 euro lei reprezentând contravaloare avans autoturism precum și la plata dobânzii legale aferentă daunei de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective. Totodată reclamanta a solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că la data de 05.11.2012 a încheiat cu pârâta U. L. Corporation IFN SA un contract de leasing financiar privind achiziționarea autoturismului BMW X6, achitând suma de_,7 euro. Societatea de leasing pârâtă a încheiat o poliță de asigurare cu pârâta ., privitoare la autovehicul, pe o perioadă de 4 ani, suma maxim asigurată, în primul an, fiind de_ euro.

La data de 04.04.2013 autoturismul parcat a fost furat dar pârâta societate de asigurare nu a onorat cererea de acordare despăgubiri deși i-au fost prezentate actele solicitate, respectiv o adresă emisă de P. de pe lângă Judecătoria G. privind stadiul cercetărilor.

Deși inițial i-au adus la cunoștință reclamantei că urma să îi fie plătită suma deja achitată pentru autoturism, de către asigurator, ulterior nu a mai fost achitată decât suma de_,45 euro rămasă de plată pentru autovehicul, dar direct societății de leasing.

În drept au fost invocate prevederile art. 1270 și 1350 C.civ. și ale Legii nr. 136/1995.

Reclamanta a solicitata administrarea probei cu înscrisuri.

A mai solicitat și soluționarea cauzei în lipsa părților.

La dosar, au fost atașate, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisuri (filele 6-29).

Legal informată asupra acțiunii, pârâta U. L. Corporation IFN SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., excepția lipsei de obiect și de interes a acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivare pârâta a arătat că acțiunea este una patrimonială pentru care se datorează o taxă judiciară de timbru de 3290 lei și că potrivit contractului de leasing litigiile dintre părți trebuie soluționate la instanțele competente de la sediul finanțatorului și cum acesta este în București, sector 1, rezultă că Judecătoria Sectorului 1 avea competența teritorială de soluționare a cauzei.

Tot în motivare, pârâta a mai arătat că a încheiat cu reclamanta contractul de leasing nr._ din 05.11.2012 privitor la folosirea autovehiculului BMW X6 iar la data de 25.11.2012 a încheiat cu pârâta asigurator polița asigurare facultativă în caz de avarii și furt nr._. Autoturismul BMW a fost furat la data de 02.04.2013 însă după deschiderea dosarului de daună K1186494DDI-_ s-a respins cererea de daună din cauza neglijenței utilizatorului (reclamantei) care a lăsat în interiorul autoturismului actele originale ale mașinii, respectiv certificatul de înmatriculare.

În temeiul contractului de risc financiar încheiat între pârâte prin actul adițional nr. 5/09.02.2009 la Convenția de Colaborare nr. E 1985/21.04.2006, pârâta asigurator a achitat pârâtei societate de leasing suma necesară pentru închiderea dosarului de leasing, aspect comunicat și reclamantei.

A mai arătat pârâta că furtul autoturismului odată cu certificatul de înmatriculare este caz de excludere de la plata despăgubirii conform art. 4 lit. d din condițiile specifice de asigurare.

Mai invocă pârâta și faptul că potrivit art. 2.3.1 din contractul de leasing, toate riscurile legate de paza și folosința bunului dat în leasing au fost transferate de la furnizor la utilizator. Astfel, în opinia pârâtei nu există nici un temei pentru cererea reclamantei de restituire a avansului achitat odată cu încheierea contractului de leasing.

Astfel cum susține pârâta, aceasta a încheiat cu . o asigurare separată, pentru anumite cazuri de excludere de la plata despăgubirii, contract în care reclamanta nu este parte. A mai subliniat pârâta că obiectul actului adițional nr. 5/09.02.2009 îl constituie suportarea de către asigurator a riscului respingerii dosarelor de daună ca urmare a reținerii anumitor cazuri de excludere aplicabile potrivit poliței CASCO, riscul asigurat fiind reprezentat de respingea dosarelor de daună iar suma asigurată fiind determinată de valoarea din contractul de leasing neîncasată ca urmare a încetării contractului de leasing prin distrugerea sau pieirea bunului, adică o sumă mai mică decât cea asigurată prin polița CASCO, în speță_,55 euro.

În drept au fost invocate revederile art. 196 și 204 C.proc.civ.

În probatoriu s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și au fost atașate, în copie conformă cu originalul, corespondență părți, contracte de asigurare și contractul de leasing (filele 63-96).

La rândul său, legal informată asupra acțiunii îndreptate împotriva sa, pârâta Groupama Asigurări SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, motivat de faptul că proprietarul autoturismului furat este pârâta U. L. Corporation IFN SA, care, conform contractului și poliție de asigurare CASCO este și beneficiarul indemnizației de asigurare în calitatea sa de proprietar și asigurat. Totodată pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu are raporturi contractuale directe cu reclamanta, asiguratorul fiind terț față de contractul de leasing financiar.

Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în susținere arătând că din declarația specifică pentru furt total completată de reprezentantul reclamantei a rezultat că certificatul de înmatriculare al autoturismului, în original, se afla în autoturism, nefiind predat asiguratorului sau organelor de poliție.

A invocat pârâta prevederile art. 4 lit. d din condițiile specifice ale contractului de asigurare, conform cărora nu se acordă despăgubiri dacă în timpul cât autovehiculul nu era folosit și conducătorul auto l-a părăsit s-au lăsat în interiorul vehiculului actele originale ale acestuia, respectiv certificatul de înmatriculare și/sau cartea de identitate.

A mai relatat pârâta că prin convenția de colaborare încheiată cu pârâta societate de leasing, respectiv actul adițional nr. 5 la convenția de colaborare nr. E 1985/21.04.2006, s-a convenit asigurarea unor riscuri care conform condițiilor standard reprezentau excluderi, dar pentru despăgubiri care se limitau la suma necesară pentru închiderea contractului de leasing.

De altfel, după formularea cererii și achitarea sumei către proprietarul autovehiculului, acesta a învederat că nu mai are nicio pretenție de despăgubire de la asigurator.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 C.proc.civ..

La întâmpinare au fost anexate, în copie, înscrisuri (filele 115-142).

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările pârâtelor, solicitând respingerea tuturor excepțiilor invocate.

Pârâta U. L. Corporation IFN SA a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei ..

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3299,38 lei, în baza art. 3 alin. 1 lit. e din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (fila 39).

La termenul de judecată din data de 30.05.2014 instanța a pus în discuția părților și a respins ca neîntemeiate excepția netimbrării, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., excepțiile lipsei de obiect și lipsei de interes precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, considerentele care au stat la baza acestor soluții fiind detaliate în respectiva încheiere de ședință.

Prin aceeași încheiere de ședință, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei U. L. Corporation IFN SA și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., au fost unite cu fondul, instanța apreciind necesară administrarea probatoriului în soluționarea acestora.

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 05.11.2012 reclamanta . a încheiat cu pârâta U. L. Corporation IFN SA, contractul de leasing financiar nr._, privind autoturismul BMW X6 xdrive 30d, pentru o perioadă de 60 de luni. Valoarea de intrare a bunului a fost stabilită la suma de_,87 euro, avansul achitat de reclamantă a fost în sumă de_,77 euro, iar ratele lunare de leasing au fost convenite la 1201,79 euro, fără TVA (filele 76-96).

Astfel cum reiese din condițiile generale ale contractului de leasing, proprietatea bunului a fost păstrată de finanțator, pârâta U. L. Corporation IFN SA, prin contract stabilindu-se și obligația utilizatorului (reclamantei) de a încheia poliță de asigurare a autoturismului împotriva tuturor riscurilor, asiguratorul și beneficiarul poliție de asigurare fiind Finanțatorul (art. 2.7.1 condiții generale contract leasing). În cazul producerii riscului asigurat, părțile au convenit ca despăgubirea să fie achitată de către asigurator finanțatorului, iar finanțatorul se angaja ca în termen de 30 de zile de la încasarea despăgubirii, în cazul în care despăgubirea este acordată integral, să restituie utilizatorului diferența dintre despăgubirea încasată și sumele datorate de utilizator în baza contractului de leasing (art. 2.7.2.4 condiții generale din contractul de leasing).

La data de 25.11.2012 a fost încheiată polița de asigurare facultativă a autoturismului BMW X6 xdrive 30d, nr._, cu valabilitate până la data de 25.11.2017 de către reclamantă, cu pârâta ., beneficiar asigurat U. L. Corportaion IFN SA (filele 65-75). La punctul 8 din addendum-ul nr. 1 la polița de asigurare (fila 73) s-a prevăzut că pentru a fi în drept să primească despăgubiri pentru autovehiculul furat, asiguratul trebuie să depună la dosarul de daună, în original, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate, precum și toate cheile originale ale autoturismului împreună cu telecomenzile aferente. La punctul 4 lit. d ultima liniuță din condițiile specifice ale contractului de asigurare (addendum nr. 1 – fila 73) se prevede la punctul „Excluderi” că nu se acordă despăgubiri dacă în timpul cât autovehiculul nu era folosit iar conducătorul auto l-a părăsit și în interiorul autovehiculului au fost lăsate actele originale ale autovehiculului, respectiv certificatul de înmatriculare și/sau cartea de identitate.

Între pârâte, U. L. Corporation IFN SA și ., se derulează Convenția de colaborare E 1985 din 21.04.2006 (filele 180-225), modificată și completată prin acte adiționale ulterioare, iar prin actul adițional nr. 5/09.02.2009 la convenția de colaborare nr. E 1985/21.04.2006, s-a stabilit că începând cu data de 09.02.2009 pentru asigurările autovehiculelor aparținând U. L. Corporation IFN SA, se acoperă pagubele produse autovehiculelor proprietatea acesteia dacă asiguratul nu depune la asigurator sau organele de poliție odată cu avizarea furtului total, originalul certificatului de înmatriculare și al cărții de identitate. Pentru acest risc, suma despăgubită de asigurator este mai mică decât suma asigurată, despăgubirea limitându-se la suma reclamată de U. L. Corporation IFN SA împotriva utilizatorului la momentul producerii daunei, respectiv suma necesară pentru închiderea dosarului de daună (filele 115-116).

Astfel cum reiese din susținerile necontestate ale reclamantei și adresele emise de Inspectoratul de Poliție al Județului G. (filele 6, 120), autoturismul marca BMW X6 care a făcut obiectul contractului de leasing încheiat de reclamantă a fost furat la data de 04.04.2013, fără a se fi identificat făptuitorii, în autoturism aflându-se și certificatul de înmatriculare, în original, și copia cărții de identitate a vehiculului.

Urmare a furtului, în baza poliței de asigurare facultativă nr._, a fost deschis dosarul de daună nr. K1186494 DDI-_, în cadrul căruia, după cum reiese din acordul de plată aflat la fila 119 pârâta asigurator a achitat pârâtei finanțator suma de_ euro reprezentând despăgubire. În acordul de plată se menționează ca despăgubirea s-a acordat în baza poliței de asigurare CASCO nr._ (fila 119).

Din adresa nr. 1057 (filele 136-137) emisă de pârâta finanțator către pârâta . că la data de 28.06.2013 suma necesară pentru finalizarea contractului de leasing era de_,45 euro.

Prin prezenta acțiune reclamanta solicită obligarea pârâtelor, în solidar, la suportarea sumelro achitate cu titlu de avans și rate leasing, în baza poliței de asigurare nr._, apreciind că riscul de furt era asigurat indiferent de faptul că certificatul de înmatriculare în original, se afla în autoturismul furat.

În întâmpinările formulate în cadrul dosarului de față, ambele pârâte susțin, în esență, că din culpa reclamantei nu s-a putut achita despăgubirea în baza poliței de asigurare nr._ în care este menționat și utilizatorul. Totodată se dpretinde că suma s-a achitat în fapt în baza convenției de colaborare dintre asigurator și finanțator, iar nu în baza poliței de asigurare nr._ în care este menționat și utilizatorul.

În drept, potrivit art. 248 C.proc.civ., excepțiile de procedură și de fond se soluționează cu întâietate, atunci când fac inutil, în tot sau în parte cercetarea în fond a cauzei.

Cum în cauză au fost invocate de către fiecare pârâtă excepțiile lipsei calității lor procesuale pasive, excepție de fond, peremptorie și absolută, instanța urmează să șe analizeze și soluționeze cu prioritate, în ordinea în care au fost invocate.

Conform art. 32 și 36 C.proc.civ., calitatea procesuală reprezintă una din condițiile esențiale pentru exercitarea unei acțiuni judecătorești, o cerere putând fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are capacitate și calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes. Astfel cum reiese din întreaga reglementare a codului de procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituind o chestiune de fond.

Reclamantul (în cazul de față contestatorul) fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesual activă proprie cât și calitatea procesual pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată, prin indicarea obiectului cererii și motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.

Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății și persoana chemată în judecată în calitate de pârât.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei U. L. Corproration IFN SA, susținerile pârâtei sunt apreciate de instanță ca neîntemeiate. Chiar dacă această pârâta este persoana asigurată prin Polița de asigurare nr._ și beneficiarul Poliței, prin contractul de leasing financiar, încheiat de către această pârâtă și reclamantă, art. 2.7.2.4 din condițiile generale, s-a stipulat obligația pârâtei finanțator de a achita către utilizator reclamanta) sume de bani rezultând din polița de asigurare, în anumite condiții.

Prin urmare nu se poate reține că în baza celor două contracte, polița de asigurare și contract de leasing, în care ambele părți apar menționate, pârâta nu este titular pasiv al obligației contractuale (drepturilor subiective) deduse judecății.

Nici susținerile pârâtei .,privitr la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt apreciate de instanță ca întemeiate, în condițiile în care, în calitatea sa de asigurator a încheiat polița de asigurare nr._ și a semnat clauzele acesteia alături de reclamanta utilizator al autoturismului și plătitor al primelor de asigurare și pârâta . IFN SA, în calitate de proprietar al autoturismului, beneficiar al asigurării.

Deși terț față de contractul de leasing încheiat între celelalte părți ale litigiului de față, asiguratorul dobândește calitate procesuală pasivă,în baza contractului de asigurare încheiat cu acestea.

Pentru considerentele anterioare, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată atât excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . IFN SA invocată de aceasta prin întâmpinare, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . invocată de aceasta prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, potrivit art. 1.270 alin. 1 C.civ. (și respectiv art. 969-970 C.civ. din 1864), contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate iar, în baza art. 1.170 din același act normativ, părțile trebuie să acționeze cu bună - credință atât la încheierea contractului, cât și pe parcursul executării sale.

Față de situația de fapt și de drept reținută mai sus, instanța concluzionează că furtul autoturismului cu certificatul de înmatriculare în original, lăsat în interiorul mașinii furate, este un risc exceptat de la plata despăgubirii, conform art. 4 lit. d ultima liniuță (fila 73) din Polița privind asigurarea autovehiculelor nr._ din 25.11.2012.

În susținerea acestei concluzii, instanța mai reține și faptul că reclamanta,prin prepusul căruia i-a încredințat autovehiculul, suportă și riscurile legate de paza juridică și de folosința bunului utilizat ce formează obiectul contractului de leasing (art. 2.3.1 din contractul de leasing – fila 87).

Cum pârâta asigurator a achitat pârâtei finanțator, proprietar al bunului furat suma de bani care rămăsese de achitat pentru finalizarea contractului de leasing, plata este apreciată de instanță ca efectuată în baza actului adițional nr. 5 la convenția de colaborare nr. E 1985 din 21.04.2006, care asigura această situație în favoarea exclusivă a finanțatorului. Chiar dacă în adresa de corespondență (fila 119) dintre cele două pârâte este menționată polița CASCO nr._, instanța apreciază că această mențiune neconcordantă cu situația de fapt reprezintă o simplă eroare materială.

Prin urmare, pretențiile reclamantei de restituire a sumelor deja achitate în baza contractului de leasing încheiat cu pârâta . SA, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare.

Pe cale de consecință și cererea accesorie a reclamantei privind cheltuielile de judecată va fi respinsă odată cu cererea principală.

Constatând însă că în cauză s-a formulat cerere accesorie de plată a cheltuielilor de judecată de către intimata . IFN SA, văzând și dispozițiile art. 453 coroborate cu cele ale art. 452 și 451 C.proc.civ., instanța va admite cererea pârâtei, dar numai în limita sumei de 369,63 lei reprezentând sumă achitată de pârâtă pentru transportul apărătorului ales (fila 226). În privința celorlalte cheltuieli de judecată pretinse de această pârâtă, respectiv onorariu apărător și alte cheltuieli de transport, instanța constată că nu se face dovada achitării acestora, la dosar existând numai facturile fiscale emise de apărător iar nu și dovada achitării lor prin chitanțe sau ordine de plată. În plus, extrasul bancar aflat la fila 228 din dosar deși dovedește achitarea de către pârâtă către apărător a sumei de_,2 lei, la detaliile tranzacției sunt precizate alte facturi fiscale decât cele depuse la dosar pentru cauza de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei U. L. Corporation IFN SA, invocată de aceasta prin întâmpinare.

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., invocată de aceasta prin întâmpinare.

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în G., . nr. 37B, jud. G., în contradictoriu cu pârâta U. L. Corporation IFN SA, cu sediul în București, .-25, sector 1 și pârâta ., cu sediul procesual ales în B., .-32, jud. B..

Obligă reclamanta la plata către pârâta U. L. Corporation IFN SA a sumei de 395,1 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. ManeaElena B.

RedAMM /tehored. E.B/ex/21.05.2015/ 3ex .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI