Plângere contravenţională. Sentința nr. 3399/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 3399/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 7564/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚĂ CIVILĂ NR.3399

Ședința publică din data de 04.04.2014

PREȘEDINTE N. V. C.

GREFIER L. L. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,plângere contravențională”, formulată de petentul M. V. domiciliat în G., .. 69, .,_, J. G. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. cu sediul în - G., ., J. G..

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 07.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.04.2014, când a dispus următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 4.04.2013 sub nr._ petentul M. V. a solicitata în contradictoriu cu I. G. anularea procesului verbal . nr._/23.02.2013 și exonerarea de la plata amenzii.

În motivarea plângerii contravenționale petentul a arătat că la data de 22.02.2013 după ce s-a întors de la o cunoștință ce locuiește în Micro 38 a fost urmărit de 4 indivizi care în casa scării l-au luat la bătaie până când a ieșit tatăl din apartament și le-a solicitat să părăsească scara blocului. S-a mai arătat că la ieșirea din . spart geamurile de la ușa scării. Petentul a susținut că nu el este cel care a făcut scandal și nici nu a spart geamul de la ușa scării.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedire a depus înscrisuri și a solicitat administrarea probei testimoniale cu martorul M. T..

Legal informată despre plângerea contravențională, intimata nu a formulat întâmpinare însă a comunicat instanței raportul agentului constatator.

În ședința publică din data de 10.01.2014 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și proba testimonială cu martorul M. T., declarațiile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt prin procesul verbal . nr._/23.02.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei în temeiul disp. art. 4 lit. c din Legea 61/1991 pentru nerespectarea disp. art. 3 pct. 26 din Legea 61/1991.

Prin procesul-verbal contestat agentul constatator a reținut că la data de 23.02.2013 pe . 8 . tulburat liniștea locatarilor prin zgomote puternice și larmă împreună cu tatăl său.

Potrivit disp. art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 coroborat cu disp. art. 4 litera c din Legea nr. 61/1991 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00 - 8,00 și 13,00 - 14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v.Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr.2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În speța de față petentul a probat o situație contrară celei reținute in procesul verbal contestat fiind răsturnată prezumția de temeinicie a procesului verbal.

Instanța reține că procesul-verbal nu este întocmit ca urmare a constatării directe a faptei de către agentul constatator, prezumția de temeinicie a actului sancționator cu privirea la tulburarea liniștii locatarilor, a fost răsturnată prin probele administrate în cauză.

În cauza de față, petentul a susținut că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, arătând că în fapt alte persoane au făcut zgomot și au tulburat liniștea locatarilor.

Martorul M. T., audiat în fața instanței, a declarat că personal a văzut cum alte persoane îl îmbrânceau pe fiul său moment în care a intervenit și a reușit să îl scoată din mâinile agresorilor, el însuși fiind lovit. A mai precizat martorul că zgomotele au fost provocate de agresori care au spart și geamul de la ușa de intrare, timp în care petentul se afla în casă.

Susținerile martorului se coroborează cu cele învederate de petent prin plângerea contravențională formulată, iar în aprecierea credibilității declarației martorului instanța a avut în vedere faptul că acesta a fost prezent la fața locului și a perceput în mod direct împrejurarea care a condus la sancționarea contravențională a petentului.

Ca urmare, instanța reține că în cauză a fost răsturnată numai prezumția de temeinicie a procesului – verbal, astfel că instanța va anula procesul verbal . nr._ din data de 23.02.2013 și va înlătura sancțiunile aplicate prin acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul M. V. domiciliat în G., .. 69, .,_, J. G. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. cu sediul în - G., ., J. G..

Anulează procesul verbal . nr._/23.02.2013 și în consecință înlătură sancțiunile aplicate prin acesta.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi 4.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. N.V.C 05.05.2014/ Dact LB. 4 ex. la 15.05.2014 .>

*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3399/2014. Judecătoria GALAŢI