Pretenţii. Sentința nr. 2191/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2191/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 21204/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2191
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.03.2014
PREȘEDINTE: N. D. B.
GREFIER: I. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „obligație de a face”, formulată de reclamantul H. P. în contradictoriu cu pârâții S. A. și S.C R. P. MEDIA S.R.L..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat succesiv pronunțarea la 11.02.2014, 18.02.2014, 21.02.2014, 28.02.2014 și 07.03.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 31.10.2012 reclamantul H. P. în contradictoriu cu pârâții S. A. și . SRL G. a solicitat ca aceștia să fie obligați să retracteze și să își ceară scuze, în condiții similare, la afirmațiile nedovedite, jignitoare și calomnioase ce aduc atingere demnității reclamantului, la plata sumei de 200.000 lei reprezentând reparație patrimonială pentru prejudiciul de imagine ce i-a fost adus și să se facă aplicarea art. 253 lit. b din Codul civil pentru evitarea unor situații similare în viitor.
În motivarea cererii formulate reclamantul a arătat că pârâtul S. aurel, în calitate de moderator al emisiunii Punctual din cadrul R. G. – B. în data de 27.09.2012 între orele 20 – 22 și redifuzată în zilele de 28.09.2012 între orele 15 – 17 și 30.09.2012 orele 16-18, a făcut afirmații neadevărate, neverificate ce îi aduc grave prejudicii, îl stigmatizează și îl expune oprobiului public. A arătat că în cazul acestei emisiuni s-au făcut afirmații calomnioase la adresa reclamantului în emisiunea 1 difuzată în data de 27 septembrie între orele 20 – 22, 28 septembrie între orele 15 – 17, 30 septembrie între orele 16 – 18.
În continuare reclamantul a citat din emisiunea indicată, indicând afirmațiile pârâtului A. S. considerate calomnioase din partea 1: 5 ani se fură de la stat o avere imensă (min. 01.31.28), câți ani de pușcărie ar trebui să ia toată lumea (min. 01.32.10), din partea a 2-a: când vorbim de atâtea furturi (min. 03.49), Vorbim de patrimoniul Hortigal. Vorbim de un grup infracțional …și grefiera care a mutat dosarul la judecătorul care trebuie să facă judecata (min. 4.37), dacă li s-ar fi dat peste bot acestor bandiți, acestor nenorociți fără limite. Ai furat o clădire, ai furat 2, ai furat 3, dar vrei să furi totul?!?! … este nu strigător la cer, e și în afara oricărei morale creștine (min. 9.23), se spune, nu se știe dovada, P. ar fi luat 1 milion de euro șpagă…. Cel puțin așa am citit în cotidianul Viața liberă (min. 42.00), furtul asta legalizat în formă agravantă …. Asta-i cu atingere la economia națională (min. 44.33), iar mafioții ăștia mă amenință cu moartea. Mi-au zis-o în față de mai multe ori …(min 50.35).
A arătat reclamantul că aceste susțineri sunt de natură să îi facă imposibilă desfășurarea activității în condiții normale, persoanele fizice și societățile comerciale având rețineri în colaborarea cu societăți din grupul Galmopan.
În drept a indicat drept temei al cererii formulate art. 30 și 31 din Constituția României, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevederile din Codul Deontologic al ziaristului, art. 252 șți urm. din codul civil.
A solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâții R. P. MEDIA SRL G. și S. A., legal citați au formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale și a lipsei de interes a reclamantului în motivarea cărora a arătat că acesta nu justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce acțiunea asupra pârâților, reclamantul nefăcând dovada că este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății și că are un interes ce poate fi realizat pe calea justiției.
Pe fondul litigiului a solicitat respingerea cererii ca nefondată. A arătat că în cadrul emisiunii cei doi invitați au prezentat diverse documente care au fost arătate publicului și care au făcut obiectul modului în care a fost înstrăinat patrimoniul ., subiect aflat în atenția opiniei publice gălățene, numeroase articole apărând în presa scrisă, fiind dezbătut și în media audio vizuală, atât la nivel local cât și național.
Au apreciat pârâții că nu sunt întrunite condițiile pentru a atrage răspunderea civilă delictuală în temeiul dispozițiilor codului civil, la analiza caracterului ilicit și al vinovăției pârâtului S. A. trebuind avute în vedere pe lângă dispozițiile Codului civil și dispozițiile Constituției, ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ale jurisprudenței Curții Europene a drepturilor omului, dispozițiile declarațiilor Universale ale drepturilor omului, ce fac parte din dreptul intern, conform art. 11 din Constituție.
Cu privire la fapta ilicită au arătat că afirmațiile făcute de moderator și indicate de reclamant în acțiune sunt judecăți de valoare, aprecieri personale ale moderatorului, raportat la informațiile documentele prezentate în cadrul emisiunii, informații cu privire la un subiect de interes public. Au apreciat că afirmațiile moderatorului nu au fost făcute cu rea credință, acesta întemeindu-și afirmațiile pe informațiile pe care le avea la dispoziție și care susțineau punctul de vedere prezentat.
Au apreciat pârâții că la analiza caracterului ilicit al faptei și vinovăția făptuitorului trebuie avute în vedere fapta și condițiile săvârșirii sale, lipsind caracterul ilicit și vinovăția atunci când a fost de bună credință, soluție impusă și de jurisprudența CEDO, potrivit căreia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerație.
Moderatorul a avut o baza temeinică de argumentare și a avut un interes legitim al criticii, în contextul dezbaterii publice, în condițiile în care actele și faptele despre care s-a discutat în emisiune sunt de interes public.
Au arătat pârâții că libertatea de exprimare stă la baza noțiunii de societate democratică, constituind unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice. A menționat practica CEDO în sensul că autorităților naționale le revine nu numai obligația negativă de a nu stânjeni în nici un fel exercițiul liber al libertății de exprimare, dar și obligația pozitivă de a asigura exercițiul lor într-o manieră cară să permită realizarea pluralismului de opinii și idei.
Au apreciat că pârâtul A. S. a acționat în limitele legitime ale libertății de exprimare.
A solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a depus precizări cu privire la obiectul cererii, și răspuns la întâmpinare.
Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată a arătat că, în privința celui de al doilea capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 200.000 lei, această sumă reprezintă daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit de reclamant și nu cu titlu de reparație patrimonială.
Cu privire la întâmpinarea formulată de către pârâți, a apreciat că se impune respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, arătând că întreaga discuție purtată în cadrul emisiunii s-a purtat asupra ., fiind de notorietate că patrimoniul acesteia a fost preluat de societăți la care reclamantul este acționar majoritar.
A răspuns la întâmpinarea formulată de către pârâți, arătând cu referire la existența faptei ilicite faptul că în cadrul emisiunii moderatorul și cei doi invitați au folosit un limbaj jurnalistic vulgar, proferând invective, insulte, calomnii la adresa reclamantului și a altor persoane, pârâtul, prin modul în care a moderat emisiunea și a instigat pe cei doi invitați, a afectat imaginea reclamantului. A apreciat că fapta ilicită constă în încălcarea libertății de exprimare prin neexercitarea acesteia în condițiile art. 30 al. 6 din Constituție și art. 10 din CEDO, fiind lezat dreptul subiectiv al reclamantului la respectarea demnității, onoarei și a dreptului la propria imagine.
Cu privire la suma solicitată cu titlu de prejudiciu moral, a arătat că acesta a fost evaluat în funcție de poziția socială a reclamantului în societate, dar și ca om de afaceri/asociat la grupul de firme Galmopan, reclamantul fiind supus oprobiului public ca urmare a modului în care a fost moderată emisiunea și de limbajul folosit.
Cu privire la legătura de cauzalitate a apreciat că există o strânsă legătură între fapta ilicită și prejudiciul moral suferit de către reclamant.
Cu privire la vinovăția pârâților, ca element al răspunderii delictuale nepatrimoniale, a apreciat că pârâtul S. A. avea obligația de a se abține să aducă atingere drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului. A apreciat că pârâtul, prin maniera de moderare a emisiunii a instigat și pe cei doi invitați să profereze diverse expresii jignitoare, rolul jurnalistului de televiziune fiind acela de furniza informații clare și precise ascultătorilor emisiunii și nu să denigreze imaginea, demnitatea și credibilitatea subiectului emisiunii. A apreciat că pârâtul a fost de rea credință în realizarea emisiunii întrucât a prezentat informații care nu corespund realității, afirmațiile pârâtului și a invitaților neavând legătură cu dreptul la informare a publicului, expresiile folosite depășind dreptul la liberă exprimare sau o conduită morală. A apreciat că reaua credință este dovedită prin simplul fapt că nu a invitat reclamantul în emisiune și nici nu l-a sunat pentru a da un drept la replică chiar dacă în timpul emisiunii a afirmat că îl invită pe reclamant să intervină, reclamantul neavând de unde să știe care este subiectul emisiunii.
A menționat faptul că CNA a constatat că limbajul utilizat de moderatorul emisiunii a fost de natură să contravină dispozițiilor legale.
A arătat că informațiile defăimătoare, calomnioase nu prezentau interes pentru publicul ascultător și au prejudiciat imaginea reclamantului.
A depus la dosar CD cu înregistrarea emisiunii, transcriptul integral al emisiunii, decizia nr. 21/15.01.2013 a CNA.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri precum și proba cu interogatoriul pârâtului S. A. (f. 86).
Prin încheierea de ședință din data de 02.07.2013 instanța a calificat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes drept apărări de fond, având în vedere motivarea acestora.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 27.09.2012 la postul de televiziune R. G. B. a avut loc o emisiune moderată de pârâtul S. A., avându-i ca invitați pe ziaristul G. C. și pe C. B..
Din analiza înregistrării acestei emisiuni instanța reține că, în esență, invitații au enunțat o . fapte, în legătură cu care s-a afirmat că se realizează cercetări penale, pârâtul A. S. având în general o atitudine moderată, iar în măsura în care invitații făceau anumite aprecieri, le solicita acestora indicarea probelor, emisiunea fiind concepută drept o dezbatere publică cu privire la anumite aspecte percepute de moderator și de invitați drept ilegalități, despre care s-a considerat că cetățenii sunt interesați.
Din înregistrarea emisiunii rezultă că într-adevăr s-a făcut referire la grupul infracțional H., dar nu de către moderator ci de către invitatul G. C. (minutul 3:20,3:37, 3:47, 3:55 al emisiunii) și deși din transcrierea înregistrării ar părea că pârâtul afirmă in minutul 50:18 că reclamantul este un neom, un nimeni cu bani, această afirmație nu îi aparține pârâtului ci invitatului G. C..
De asemenea, din analiza înregistrării emisiunii rezultă că, în general, criticile aduse nu îl vizează în special pe reclamant ci sistemul de justiție, în special pe dl.procuror I. G., față de acesta fiind făcute cele mai multe critici sau aprecieri nepotrivite de către invitații pârâtului.
potrivit prevederilor art. 1349 alin.1 NCC, „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane ”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol ”cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală în sarcina unei persoane, este necesar a fi îndeplinite mai multe cerințe: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între acestea, existența vinovăției celui care a determinat producerea prejudiciului.
Raportat la specificul cauzei deduse judecății, aceste cerințe trebuie analizate în concordanță cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte, în special ale art. 10 din Convenția Europenă a Drepturilor Omului (denumită în continuare Convenția).
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 20 din Constituția României, în materia drepturilor fundamentale ale omului, nu numai textul legilor interne, inclusiv ale Constituției României, trebuie să respecte convențiile internaționale la care România este parte, dar si interpretarea si aplicarea acestora trebuie sa fie conformă acestora.
Totodată, art. 70-77 NCC impun obligatoriu instanței o verificare în lumina Convenției. Art. 70 alin. 2 NCC care enunță dreptul la exprimare arată că acesta nu poate fi limitat decât în condițiile art. 75 care fac trimitere expresă la convențiile și pactele internaționale la care România este parte. De asemenea, art. 75 alin.2 NCC prevede expres că exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și tratatelor internaționale nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.
Mai mult, conform art. 30 din Constituția României, ... libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii.
Potrivit art. 10 din Convenție, ratificată de România prin Legea nr.30/1994,... orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei, fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
Din normele legale menționate se deduce fără dubiu că pentru soluționarea litigiilor cu privire la încălcarea drepturilor fundamentale nepatrimoniale, cum este și cel la viață privată și propria imagine, instanțele sunt obligate să realizeze o analiză a libertății de exprimare în primul rând în lumina jurisprudenței CEDO, în virtutea faptului că aceasta face parte din dreptul intern, în temeiul art. 20 din Constituție.
Libertatea de exprimare este un drept cu valoare intrinsecă, dar și o parte componentă a altor drepturi consacrate în Convenție, așa cum este libertatea de asociere. În același timp, libertatea de exprimare poate veni în contradicție cu alte drepturi garantate de Convenție, printre care dreptul la un proces echitabil, la respectarea vieții private, la libertatea de conștiință și religie. În eventualitatea unor astfel de conflicte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare CEDO) impune stabilirea unui echilibru în scopul determinării preeminenței unui drept asupra altuia. Echilibrul intereselor contradictorii, dintre care unul este libertatea de exprimare, evidențiază și importanța celui din urmă.
În acest sens, CEDO a declarat în repetate rânduri că „Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițile primordiale ale progresului său și ale dezvoltării fiecărui individ” (Lingens v. Austria, 1986, Sener v. Turcia, 2000; T. v. Luxembourg, 2001; Maronek v. Slovacia, 2001; Dichand și Alții v. Austria 2002, etc) precum și „presa joacă un rol predominant într-un stat de drept” (Castells v. Spania, 1992, Prager și Oberschlick v. Austria, 1995).
Protecția libertății de exprimare este o condiție esențială pentru garantarea unui regim politic democratic și pentru dezvoltarea fiecărei persoane. În pricipiu, protecția oferită de Articolul 10 se extinde asupra tuturor tipurilor de exprimare indiferent de contextul acestora, care sunt diseminate de către un individ, grup sau mass-media. Unica restricție cu privire la conținut, care a fost aplicată de către CEDO, viza răspândirea ideilor, care promovau rasismul și ideologia nazistă și instigau la ură și discriminare rasială
Libertatea de exprimare poate fi supusă însă unor ingerințe, în condițiile alineatului 2 al articolului 10 din Convenție, care trebuie însă să îndeplinească trei exigențe: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim ( dintre cele enumerate limitativ în alineatul menționat), iar măsura luată să fie necesară într-o societate democratică, cu o privire specială asupra proporționalității ingerinței cu scopul legitim urmărit.
Spectrul ingerințelor posibile (formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni) în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare este extrem de vast și nu conține nici o limitare stabilită în prealabil. Asfel de ingerințe ar putea consta din: condamnare penală (care presupune plata unei amenzi sau privarea de libertate), obligația de a plăti despăgubiri civile, înterzicerea publicării sau înterdicția publicării unei imagini în ziar, confiscarea publicațiilor sau a oricărui alt mijloc, prin care este exprimată o opinie sau este transmisă o informație, refuzarea acordării unei autorizații de difuzare, înterzicerea exercității profesiei de ziarist, hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești sau de alte autorități publice.
Întrucât rolul primar al articolului 10 este de a proteja libertatea de exprimare a fiecărei persoane, CEDO a stabilit norme de strictă interpretare a posibilelor restricții prevăzute în paragraful 2, libertatea individuală trebuind să fie balansată în mod favorabil împotriva invocării de către Stat a unui interes major într-un caz limitat. Dacă toate cele trei exigențe sunt satisfăcute, amestecul Statului va fi considerat legitim, sarcina de a aduce dovezi privind îndeplinirea celor trei condiții revenind Statului.
Libertatea de exprimare nu trebuie însă să afecteze reputația și drepturile altei persoane, excepție făcând cazurile în care ziaristul acționează cu bună-credință în scopul informării corecte și judicioase, cu privire la subiecte de interes general. Întrucât, potrivit jurisprudenței Curții, pentru a asigura buna funcționare a unei societăți democratice se impune protejarea libertății de exprimare, Curtea a acordat o poziție privilegiată liberei discutări a subiectelor de interes general și, în particular, a discursului politic, atunci când aceasta intra în conflict cu alte valori pe care statul le poate proteja.
Din timp ce libertatea discutată se referă la comunicarea atât a informațiilor cât și a ideilor, distincția trasată de către CEDO devine relevantă la această etapă incipientă. Determinând distincția clară între informații (fapte) și opinii (judecăți de valoare) CEDO a declarat că „existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. În cazul judecăților de valoare, proba veridicității este imposibilă, iar exigența administrării ei afectează esența libertății de opinie, care constituie unul din elementele fundamentale ale dreptului garantat de articolul 10 din Convenție.” (Lignes, 1986; Jerusalem v. Austria, 2001; Dichand și Alții v. Austria, 2002).
În timp ce opiniile sunt puncte de vedere sau declarații personale asupra unui eveniment sau situații și nu sunt susceptibile de probațiune, faptele, adevărate sau false, în baza cărora se formează o opinie, s-ar putea dovedi a fi adevărate sau false. În egală măsură, în speța D. v. România, 1999, CEDO a declarat inacceptabilă idea „că un ziarist ar trebui împiedicat să exprime judecăți de valoare critice, cu condiția că el sau ea să poată dovedi adevărul.”
În cauza Cauza Lingens c.Austriei, Hotărârea din 1986, CEDO face o distincție între fapte și judecăți de valoare, întrucât existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit.
Rezultă că analiza unui caz privind libertatea presei, este determinată de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau la judecăți de valoare, precum și, de atitudinea subiectivă a autorului, în momentul comiterii faptei.
Prin cauza De Haes și Gijsels v. Belgiei, din 1997 și Harlanova v. Letoniei din 2003, Curtea a stabilit că în cazul în care materialitatea faptelor se poate dovedi, judecățile de valoare nu se pretează unei demonstrații a corectitudinii lor. Totuși, în cauza Jerusalem v. Austriei, 2001, Curtea a statuat că o judecată de valoare se poate adeveri excesivă dacă este total lipsită de temei faptic.
În cauza BladetTromso și Stensaas c. Norvegiei, din 1999 și Radio France și alții împotriva Franței, nr._/00 din 2004, CEDO a statuat că un rol important în stabilirea răspunderii ziariștilor îl are buna sau reaua-credință, cu care aceștia au acționat, în stabilirea acesteia un rol important fiind deținut de cercetările întreprinse în vederea scrierii articolelor în cauză, trebuind să existe motive particulare care să permită înlăturarea obligației care incumbă de regulă unui ziar de a verifica declarațiile faptice calomnioase pentru particulari (chiar atunci când acestea sunt preluate de la terți), în acest sens, fiind avute în vedere mai ales natura și gradul calomniei în cauză, precum și chestiunea de a știi, până la ce punct ziarul putea în mod rezonabil să considere sursele respective, ca fiind credibile pentru aceste declarații.
Prin urmare, deopotrivă cu informațiile sau datele care pot fi verificate, criticile sau speculațiile, care nu pot fi supuse probei veridicității sunt, de asemenea, protejate de articolul 10. În plus, judecățile de valoare, în special cele exprimate asupra problemelor dezbătute în arena politică, se bucură de o protecție specială în conformitate cu exigența pluralismului opiniilor, care este crucial într-o societate democratică.
Mai mult, în ceea ce privește faptele, CEDO a recunoscut apărarea bunei credințe în scopul acordării mijloacelor de informare în masă „a unui spațiu rezervat pentru eroare”. Spre exemplu, în speța D. v României, CEDO a remarcat că „nu s-au adus dovezi că faptele descrise în articole erau în totalitate false și că serveau alimentării unei campanii de defăimare a lui G.S...”
În fond, apărarea bazată pe buna credință substituie proba veridicității. În cazul când un ziarist sau un organ de presă urmărește un scop legitim, iar chestiunea în cauză se circumscrie unui interes public și au fost depuse eforturi rezonabile în vederea verificării faptelor, presa nu trebuie să poarte responsabilitate, chiar dacă faptele respective au fost dovedite a fi false. Oricum, o bază faptică suficientă trebuie să sprijine judecățile de valoare. După cum a subliniat CEDO „chiar și în cazurile în care o declarație constituie o judecată de valoare, proporționalitatea unei ingerințe poate depinde de existența unei baze faptice suficiente pentru afirmația contestată, în timp ce chiar și o judecată de valoare fără o bază faptică poate fi excesivă”
Cererea reclamantului ce face obiectul prezentului dosar, echivalentă cu o solicitare de ingerință în libertatea de exprimare a ziaristului din partea instanței, urmează a fi analizată pe baza a trei aspecte fundamentale:
- dacă discuțiile ce au avut loc în cadrul emisiunii au vizat persoana reclamantului, respectiv dacă pârâtul a făcut afirmații despre acesta, afirmații care să fie ulterior analizate de instanță prin prisma tuturor elementelor mai sus identificate
- dacă în cadrul acestei emisiuni, pârâtul s-a raportat la o situație de fapt reală, sau a emis judecăți de valoare total lipsite de temei faptic, care dau dreptul persoanei lezate la despăgubiri;
- în ce măsură acesta a acționat cu bună credință, în scopul informării corecte și judicioase a publicului, în cadrul unei discuții libere privind subiecte de interes general.
Cu privire la tema emisiunii aceasta a vizat modul în care sistemul judiciar a soluționat anumite plângeri referitoare la . din cele mai importante societăți comerciale din jud. G.. Într-adevăr s-au adus acuze la adresa mai multor persoane din politică sau justiție (F. P., dl. proc. I. G.), fiind făcute referiri la modul în care anumite societăți cunoscute în județul G. au dispărut (Libris, Porto franco, Vitrans), criticile din emisiune fiind aduse în principal la adresa d-lui. Procuror I. G. și a modului în care au fost instrumentate dosarele penale de către acesta.
E adevărat că a fost menționat grupul infractional H., dar nu de către pârât, ci de către invitatul G. C. și în aprecierea instanței, din modul de manifestare al pârâtului, în timpul emisiunii, pârâtul cerând explicații și dovezi invitaților cu privire la susținerile acestora, apare ca fiind de bună credință, invitații făcând referire la o . documente care au fost prezentate telespectatorilor.
instanța nu va putea reține că pârâtul a acționat cu rea-credință și cu intenția vădită de a prejudicia imaginea reclamantului.
Instanța apreciază că eventualele afirmații ale pârâtului intră sub protecția art.10 din Convenție, care apără libertatea de exprimare.
Fiind vorba despre exercitarea unui drept recunoscut de CEDO în jurisprudența sa, precum și de prevederile Constituției României, instanța reține că nu sunt întrunite condițiile de existență ale unui delict civil. În lipsa acestuia, nu este îndeplinită condiția faptei ilicite prevăzute de art.1349 Cod Civil, astfel că nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtilor S. A. și . SRL pentru aceste afirmații.
Cu privire la solicitarea reclamantului de a fi obligat pârâtul să retracteze și să își ceară scuze, instanța va respinge acest capăt de cerere, având în vedere că așa cum s-a arătat mai sus pârâții se află sub protecția art. 10 din Convenție, aceeași soluție urmând a fi pronunțată și cu privire la cel de al treilea capăt de cerere, privind aplicarea art. 253 lit. b cod civil, având în vedere că aceste capete de cerere sunt în legătură directă cu capătul de cerere privind răspunderea civilă delictuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea având ca obiect „obligație de a face”, formulată de reclamantul H. P., cu domiciliul în G., . nr. 3, jud. G., în contradictoriu cu pârâții S. A., cu domiciliul în G., ., ., jud. G. și S.C R. P. MEDIA S.R.L., cu sediul în G., ., jud. G., ca nefondată.
Cu drept de a formula apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
pentru președinte, judecător N. D. B., pentru grefier, aflat în concediu de odihnă, semnează,
promovat la Tribunalul G., semnează, conf. disp. conf. disp. art. 261 alin.24 C.p.c., grefier șef, G.
art. 261 alin.2 C.p.c., judecător O. B. A. N.
Red NDB / Dact M./ 5 ex /07.08.2014
.
*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 04.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul H. P. în contradictoriu cu pârâții S. A. și S.C R. P. MEDIA S.R.L., având ca obiect „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, a răspuns reclamantul, prin avocat L. P., cu împuternicire avocațială la fila 10 din dosar și pârâții, prin avocat D. P., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul prezenta cauză se află la termenul de administrare a probelor; la data de 12.12.2013, reclamantul a depus la dosar înscrisuri, respectiv transcrierea integrală a emisiunii „Punctual”, difuzată de societatea pârâtă la data de 27.09.2012, în 2 exemplare, un exemplar al înscrisurilor fiind comunicat pârâților între termene.
Instanța a constatat că i s-a pus în vedere pârâtului S. A. să se prezinte la acest termen pentru a i se lua interogatoriul.
Apărătorul pârâților a solicitat lăsarea dosarului la ordine pentru a asigura prezența clientului său.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, a răspuns reclamantul, prin avocat L. P., cu împuternicire avocațială la dosar și pârâtul S. A., personal, identificat cu CI, . nr._, CNP_, cu domiciliul în G., ., ., . de avocat D. G., cu împuternicire avocațială la dosar, care a răspuns și pentru pârâta S.C. R. P. Media SRL.
În temeiul art. 218 și urm. C.proc.civ., instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului S. A..
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de ridicat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului a susținut că prin cererea de chemare în judecată a solicitat repararea imaginii clientului său, afectată ca urmare a emisiunii difuzate de S.C. R. P. Media SRL și prezentată de dl S. A.. A precizat că, în respectiva emisiune, clientului său i s-au adus acuzații nedovedite. Astfel, în primul rând, nu s-a dovedit că grupul „H.” a furat clădirile despre care a făcut vorbire pârâtul și, în al doilea rând, nu s-a dovedit că s-ar fi asociat într-un grup infracțional. Mai mult, prezentatorul emisiunii, dl S. A., avea obligația să cenzureze limbajul invitaților săi, în temeiul art. 34, 36 și 40 din Codul audiovizualului. De asemenea, deși pârâtul a susținut că l-a contactat pe reclamant pentru un eventual drept la replică, acesta nu a făcut dovada acestui fapt și, oricum, imaginea clientului său era deja afectată, astfel că dreptul la replică nu mai putea remedia ceva. Oricum, invitația la emisiune făcută clientului său a fost una pur formală. Apărătorul reclamantului a mai susținut că nu au fost respectate art. 34 și 40 din Codul audiovizualului, iar CNA a constatat că în acea emisiune s-au formulat acuzații de natură penală, pârâtul și cei doi invitați punându-i în sarcină reclamantului acuzații nefondate, în condițiile în care clientul său nu are antecedente de niciun fel. A solicitat să se aibă în vedere că unul dintre ziariștii invitați la acea emisiune (dl C. G.) a fost obligat la despăgubiri într-un dosar al Curții de Apel G. tot pentru acuzații calomnioase. De asemenea, a solicitat să se constate că faptele săvârșite de pârât întrunesc elementele răspunderii civile delictuale, existând fapta ilicită, prejudiciu și legătură de cauzalitate. Astfel, fapta ilicită constă în faptul că pârâtul a organizat și condus emisiunea respectivă, fără respectarea cadrului legal, respectiv a articolelor 34 și 40 din Codul audiovizualului, art. 30 alin. 2 din Constituția României și art. 10 din CEDO. Mai mult, prin întâmpinare, pârâtul se apără spunând că este „Câinele de pază al societății”, fapt care nu este adevărat. De asemenea, deși pârâtul a criticat Decizia nr. 21/15.01.2013 a CNA, s-a constatat că pârâtul a încălcat art. 34 și 40 din Codul audiovizualului, având în vedere că pârâtul a formulat acuzații de natură penală, fără a fi însoțite de un punct de vedere. A mai susținut că prejudiciul indicat de reclamant are o doză de aproximare, însă instanța are posibilitatea să aprecieze. A arătat că va depune concluzii scrise la dosar, iar cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
Apărătorul pârâților a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, susținând că pârâtul S. A. nu este titularul raportului juridic dedus judecății. A mai arătat că, în acea emisiune de două ore, s-a făcut referire de două ori la H., iar reclamantul a susținut în cererea de chemare în judecată că prejudiciile au fost aduse societății, în relațiile cu partenerii de afaceri. A solicitat să se constate că pârâtul este apărat de dispozițiile art. 10 CEDO, în teza a doua a acestui articol făcându-se distincție între dreptul jurnalistului la liberă exprimare și se arată condițiile în care poate fi limitat acesta. Totodată, se arată că dacă autorul este de bună-credință, acesta este apărat de art. 10 CEDO. De asemenea, din probele administrate, a rezultat că pârâtul a fost de bună-credință și a avut la baza afirmațiilor sale înscrisurile care emană dintr-un dosar penal, iar subiectul pus în discuție a fost de interes public. A susținut că este dreptul jurnalistului de a emite judecăți de valoare, care pot fi exprimate chiar în urma zvonurilor. În ceea ce privește amenda aplicată de CNA, a susținut că acea sancțiune a fost aplicată pentru că pârâtul nu a acordat dreptul la replică, chiar dacă s-au făcut discuții pentru o anumită atingere adusă onoarei și demnității unei persoane. A solicitat să se constate că pârâtului i s-a aplicat pedeapsa de către CNA și că, în afară de drepturile prevăzute în constituție, pârâtul este apărat și de CEDO. De asemenea, dl C. G. a fost amendat într-un alt dosar, care nu privește cauza de față, iar, cu privire la prejudiciu și fapta ilicită nu s-au administrat probe, nefiind dovedit prejudiciul. A pus concluzii, astfel, pentru respingerea acțiunii, ca netemeinică și nedovedită. A arătat că nu solicită cheltuieli de judecată și că va depune concluzii scrise, dacă se amâna pronunțarea.
Apărătorul reclamantului, în replică, a susținut că CNA l-a sancționat pe pârât cu amendă de 5000 lei, întrucât s-au adus acuzații de natură penală, care nu au fost însoțite de un drept la replică. A solicitat amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise la dosar.
În temeiul art. 150 C.proc.civ., nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 11.02.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2014.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. I. M.
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 11.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 18.02.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2014.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. I. M.
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 18.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 21.02.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2014.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. I. M.
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 21.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 28.02.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.02.2014.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. I. M.
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 28.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 07.03.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.02.2014.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. I. M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 819/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5671/2014. Judecătoria... → |
|---|
