Pretenţii. Sentința nr. 2522/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2522/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 14296/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

operator de date cu caracter personal nr. 8637

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2522

Ședința publică de la 14 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. M.

Grefier E. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 553 și pe pârât C. L., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 14.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.02.2014, apoi la data de 28.02. 2014, la data de 07.03.2014 și la data de 14.03.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2013 sub dosar nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 553 a chemat în judecată pe pârâta C. L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, aceasta să fie obligată la plata sumei de 6477 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate, aferente perioadei 01.07._13 și la plata sumei de 5364 lei reprezentând penalități de întârziere calculate asupra debitului restant pentru perioada 01.07._13. Totodată reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecată în sumă de 190 lei reprezentând onorariu avocat.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta este proprietară a apartamentului situat în G., .. 1, ., jud. G. și a înregistrat restanțe la plata cheltuielilor de întreținere aferente perioadei 01.07._13. De asemenea în acțiune se precizează că reclamanta a procedat raportat la debitul datorat de pârâți, la calcularea penalităților de întârziere.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 31 din Regulamentul cadru al Asociațiilor de proprietari, Legea nr. 114/1996, art. 25, 37-39 din HG nr. 400/2003.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La dosar au fost depuse înscrisuri constând în încheierea din 15.09.2006 privind înființarea asociației, desfășurător calcul datorii și penalități, procese-verbale, fișe cont, liste de plată (filele 4-61).

Deși legal informată asupra acțiunii, pârâta C. L. nu a formulat întâmpinare în termenul indicat de instanță și prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ. și nu a fost prezentă ori reprezentată în instanță.

Acțiunea este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 94 alin. 1 lit. j raportat la art. 98 și 107 alin. 1 C.proc.civ.

La termenul de judecată din data de 14.02.2014, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, în perioada 01.07._13 (filele 11-61), rezultă că pentru imobilul situat în G., .. 1, ., nu s-au achitat la termenele stabilite, cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare pentru perioada 01.07._13.

Astfel cum reiese din certificatul de rol fiscal aflat la fila 67 din dosar, imobilul este proprietatea pârâtei C. Lucicai.

Prin Procesul-verbal din 26.05.2011 al Adunării Generale a Asociației (fila 5) s-a stabilit ca sumelor restante la întreținere să le fie aplicat un procent de penalizare de 0,1% pe zi de întârziere.

Astfel cum rezultă din fișa de cont și din tabelul detaliat privind modalitatea de calcul a debitului și penalităților defalcate (filele 7-10), pentru perioada 01.07._13, pârâta a acumulat restanțe la plata cheltuielilor de întreținere către reclamantă în sumă totală de_ lei, din care 6477 lei reprezentând debit principal și 5364 lei reprezentând penalități de întârziere.

În drept, în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

De altfel, având în vedere că întârzierile la plata cotelor de întreținere din partea proprietarilor de apartamente determină obligarea Asociației de proprietari la plata unor penalități în favoarea furnizorilor de servicii, instanța apreciază că, în ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă sunt îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale așa cum sunt reglementate acestea de art. 998 – art. 999 C.civ. (codul civil de la 1864, în vigoare la momentul realizării datoriilor). Astfel, fapta ilicită săvârșită cu vinovăție este reprezentată de fapta pârâților de a nu plăti, din culpă, cotele de întreținere ce îi revin, iar între această faptă și prejudiciul suferit de către reclamantă prin obligarea sa la plata penalităților de întârziere către furnizori există un raport de cauzalitate direct.

Prin înscrisurile depuse la dosar, pretențiile reclamantei au fost dovedite.

În consecință, având în vedere obligația constatată în sarcina pârâtei și dispozițiile Legii nr. 230/2007, instanța va admite acțiunea și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 6477 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante din perioada 01.07._13 și a sumei de 5364 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la debitul principal pentru perioada 01.07._13.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., instanța urmează a obliga pe pârâtă și la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în sumă de 190 lei, reprezentând onorariu avocat, achitat prin chitanțele . UNBR nr._ din 26.07.2013 și . nr. 82 din 18.03.2013, aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 553, cu sediul în G., .. 1, ., parter, jud. G., în contradictoriu cu pârâta C. L., cu sediul în G., .. 1, ., jud. G..

Obligă pârâta către reclamanta Asociația de Proprietari nr. 553 la plata sumei totale de_ lei, compusă din suma de 5477 lei reprezentând debit-cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei 01.07.2010 – 30.06.2013 și din suma de 5364 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

Obligă pârâtul la plata sumei de 190 lei, către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de apel, care se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. ManeaElena B.

RedAMM /tehored. E.B/4ex/23.05.2014/2ex .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2522/2014. Judecătoria GALAŢI