Pretenţii. Sentința nr. 2968/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2968/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 6327/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2968

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.03.2014

Președinte – I. D. C.

Grefier – M. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta S.C. A. C. S.A. in contradictoriu cu pârâta S. V.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 20.03.2014, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată in data de 18.03.2013 pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamanta S.C. A. C. S.A. G. a chemat în judecată pe pârâta S. V. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.652,65 lei, compusă din suma de 265,51 lei reprezentând contravaloare servicii prestate aferente perioadei 15.03.2010 – 15.11.2012 și din suma de 1.387,14 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei 31.01.2010 – 31.10.2012, precum și cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii, s-a arătat că în baza contractului încheiat între părți, reclamanta a furnizat pârâtei servicii de alimentare cu apă și canalizare, colectare și evacuare a apelor uzate, aceasta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 30 de zile lucrătoare de la scadență, respectiv de la emiterea facturilor.

Astfel, societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate însă pârâta nu a achitat sau a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalități de întârziere.

A precizat că pârâta a fost convocată în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 7201 C.p.c., însă acest demers a rămas fără rezultat .

În drept a invocat prevederile, art. 148 alin. 1, art. 194-195 C.pr.civ., art. 46 C../2006, Legea nr. 51/2006 și Ordinul nr. 88/2002.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin. 2 C.Pr.Civ.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele acte: convocare la conciliere, tabel cu calculul debitului și al majorărilor de întârziere, fișă componență sold, facturi fiscale și anexe, fișă client, notificări, contractul nr._/18.03.2008, act adițional (filele 5-107).

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 141,05 lei (f. 112 si 122).

Legal citată, pârâta nu a trimis reprezentant în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Instanța a admis pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialului probator aflat la dosarul cauzei, reține următoarele:

Prin contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare de pe raza județului G. nr._/18.03.2008 (filele 105-107), reclamanta . G., în calitate de operator s-a obligat să asigure pârâtei S. V. în calitate de utilizator, servicii de alimentare cu apă potabile (si/sau industriala) și de canalizare.

Din facturile fiscale depuse la filele 31-104 dosar, din modul de calcul al penalităților de la filele 8-30, precum și din situația facturilor neîncasate de la fila 7 dosar, reiese că pârâta are de achitat suma de 265,51 lei reprezentând contravaloare servicii prestate aferente perioadei 15.03.2010 – 15.11.2012 și suma de 1.387,14 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei 31.01.2010 – 31.10.2012.

Potrivit art. 12 din contract, facturarea se face lunar, in baza preturilor si tarifelor aprobate si a cantitatilor efective determinate potrivit prevederilor legale.

În temeiul art. 16.1 din contract, contravaloarea facturilor emise de furnizor se va achita în termen de 30 zile de la data scadenței, neachitarea în termen atrăgând penalități de întârziere dupa cum urmeaza:

a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;

b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;

c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului și se constituie venit al operatorului.

Pârâta nu a achitat la scadență contravaloarea serviciilor de care a beneficiat.

De asemenea, aceasta nu s-a prezentat la conciliere directă, deși a fost notificată în acest sens și nu a contestat debitul în fața instanței.

Parata a fost notificata in vederea stingerii litigiului pe cale amiabila prin adresa nr. 3428 din data de 15.02.2013, avand ca obiect datoria in cuantum de 1.652,65 lei (fila 5-6).

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Totodată, potrivit art. 1073 C.civ.vechi, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

Din analiza probelor aflate la dosarul cauzei, instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.

Având în vedere că sumele arătate mai sus sunt asumate prin contract constatat prin înscris sub semnătură privată, instanța constată că acțiunea este întemeiată în parte și în baza disp. art. 969 C.civ de la 1864 urmează a o admite și a obliga pârâta la plata sumei totale de 1.652,65 lei, compusă din suma de 265,51 lei reprezentând contravaloare servicii prestate aferente perioadei 15.03.2010 – 15.11.2012 și din suma de 1.387,14 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei 31.01.2010 – 31.10.2012, precum .

Văzând și dispozițiile art. 453 N.C.pr.civ., va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză în cuantum de 141,05 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. C. S.A., cu sediul în G., .. 2 în contradictoriu cu pârâta S. V., domiciliată în G., ..

Obligă pârâta să plătească către reclamantă suma de 1.625,65 lei, din care suma de 265,51 lei reprezintă debit principal restant pentru perioada 15.03.2010 – 15.11.2012, iar suma de 1.387,14 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei 31.01.2010 – 31.10.2012.

Obligă pârâta să plătească către reclamantă suma de 141,05 lei cheltuieli de judecată reprezentand taxa judiciara de timbru.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Galati.

Pronunțată în ședință publică astazi, 27.03.2014.

Președinte, Grefier,

I. D. C. M. V.

Red I.D.C / Dact M.V /4ex /12.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2968/2014. Judecătoria GALAŢI