Pretenţii. Sentința nr. 2969/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2969/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 6477/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2969

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.03.2014

Președinte – I. D. C.

Grefier – M. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „pretenții ” formulată de reclamanta S.C. A. S.A., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL S.P.R.L. C. - FILIALA G. in contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 603.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 20.03.2014, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2013, sub nr. dosar_, reclamanta S.C. A. S.A G. prin Administrator judiciar CC INSOL SPRL C. Filiala G. a chemat în judecata pe pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr. 603, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 7.343,18 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 01.10.2012 – 31.12.2012, calculate pentru neplata in termen a serviciilor de energie termica aferente perioadei 16.04.2010 – 10.04.2012.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, în baza Contractului de prestări servicii nr. 256/04.01.2005 si ulterior contractul nr. 1566/26.01.2010 și a actelor adiționale ulterioare încheiate între părți, reclamanta a furnizat pârâtei servicii de termoficare, aceasta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 15 de zile lucrătoare de la primirea facturilor.

Societatea reclamantă a arătat că și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumat, însă pârâta a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalități de întârziere în conformitate cu disp. Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice.

În drept, a invocat prevederile art. 1166, 1169, 1178, 1766 și 1768 C.civ., art. 46 C../2006 a gospodăriei comunale și contractul încheiat cu pârâta.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele acte: încheierea din data de 15.11.2011 și încheierea din camera de consiliu din 12.01.201, pronunțate de Tribunalul G. în Dosar nr._ * (fila 4-6), tabel cu calculul penalităților de întârziere (fila 9 si 11), facturi fiscale si anexe la facturi (fila 13-34), contractul de furnizare a energiei termice și a apei calde de consum nr. 256/04.01.2005 (fila 48-51) și nr. 1566/26.01.2010 (fila 35-41) si actele adiționale.

A solicitat și judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 411 pct. 1 alin. 2 C.pr.civ.

Pârâta Asociația de proprietari nr. 603, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Cererea este scutită de taxă de timbru în baza disp. art. 77 din Legea 85/2006, deoarece administratorul judiciar și-a însușit acțiunea formulată, astfel încât acțiunea este considerată ca fiind formulată prin acesta.

Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în baza art. 94 si art. 107 N.C.proc.civ.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Contractul de furnizare energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum nr. nr. 256/04.01.2005 (fila 48-51) și nr. 1566/26.01.2010 (fila 35-41) si actele adiționale, reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de furnizor, s-a obligat să asigure pârâtei Asociația de Proprietari nr. 603 în calitate de utilizator, apă caldă de consum și energie termică pentru încălzire.

Potrivit art. 10 și 11 din contract, stabilirea consumului se face lunar, pe baza înregistrărilor aparatelor de măsură montate iar în conformitate cu dispozițiile art. 16 și 17 din contract, contravaloarea energiei termice și a apei calde de consum furnizate utilizatorului se încasează de la acesta, pe bază de factură. Factura reprezintă documentul de plată emis de către furnizor, reclamanta făcând dovada emiterii facturilor (filele 13-34).

În temeiul art. 17 și 18 din contractul încheiat între părți, contravaloarea facturilor emise de furnizor se va achita în termen de 15 zile lucrătoare de la data confirmării de primire de către utilizator.

Pârâta nu a achitat la scadență aceste facturi, deși a fost notificată.

Pentru întârziere, reclamanta a calculat penalități, în baza art. 18 alin. 2 din contractul încheiat între părți, penalități relevate în tabel centralizator (fila 4-7).

Potrivit art. 18 alin. 2 din contracte: „Neachitarea facturii de către utilizator, în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor în vigoare, după cum urmează:

a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;

b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;

c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului”.

În drept, potrivit art.969 din C.civ.de la 1864, contractul reprezintă legea părților, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Facturile emise de reclamantă și penalitățile calculate – ambele în baza contractului – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege.

Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita la scadență contravaloarea facturilor emise de reclamantă, astfel că în prezent datorează reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 7.343,18 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 01.10.2012 – 31.12.2012, calculate pentru neplata in termen a serviciilor de energie termica aferente perioadei 16.04.2010 – 10.04.2012.

Deși, potrivit clauzelor contractuale, pârâta avea posibilitatea de a refuza motivat total sau parțial plata facturii (art. 8 pct. 2 și 3), aceasta nu a făcut-o, însușindu-și sumele ce trebuiau achitate în termen de 15 zile lucrătoare de la data expedierii prin poștă sau de la data confirmării de primire.

În sensul art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006,, penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței, iar valoarea totală a acestora nu poate depăși valoarea facturii.

Potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.

Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).

Suma reprezentând penalități de întârziere a fost asumată de pârâtă prin contract constatat prin înscris sub semnătură privată, astfel că devin incidente dispozițiile art. 969 cod civil de la 1864.

În drept, potrivit art. 969 alin.1 din Codul civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Facturile emise de reclamantă și penalitățile calculate – ambele în baza contractului – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege.

În concluzie, având în vedere aspectele expuse, instanța urmează a admite cererea și a obliga pârâta la plata către reclamantă sumei de 7.343,18 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 01.10.2012 – 31.12.2012 pentru neplata in termen a serviciilor de energie termica aferente perioadei 16.04.2010 – 10.04.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta .>, reprezentată prin Administrator judiciar CC INSOL SPRL C. Filiala G., cu sediul în G., ., jud. G., împotriva pârâtei Asociația de Proprietari nr. 603, cu sediul în G., ., ., ..

Obligă pârâta să achite reclamantei suma 7.343,18 lei reprezentând contravaloarea majorărilor de întârziere calculate pentru perioada de 01.10._12, calculate pentru neplata în termen a facturilor de energie termică emise in perioada 16.04._12.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Galati.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2014.

Președinte, Grefier,

I. D. C. M. V.

Red I.D.C / Dact M.V /4ex /12.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2969/2014. Judecătoria GALAŢI