Pretenţii. Sentința nr. 3162/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 3162/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 3714/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3162

Ședința publică de la 01 Aprilie 2014

PREȘEDINTE O. B.

Grefier E. B.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 889 în contradictoriu cu pârâta M. I..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.03.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 01.04.2014 când a dat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 11.02.2013, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 889, în contradictoriu cu pârâta M. I. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 5046,96 lei din care suma de 3705,35 reprezintă cota de cheltuieli comune neachitate aferente perioadei 15.02.2010 – 15.01.2013 iar 1341,61 lei reprezintă penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâta este proprietara apartamentului nr. 73 din G., ., ., . are restanțe la plata cheltuielilor comune mai vechi de 90 de zile în suma arătată, fapt ce a condus la curgerea penalităților conform Legii nr. 230/2007.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 46 și următoarele din Legea nr. 230/2007.

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând fișele de cont, tabel calcul penalități (filele 4-19).

În temeiul art. 242 alin. 2 C. Pr. Civ., reclamanta a solicitat judecata în lipsă.

Potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, acțiunea asociației de proprietari este scutită de taxa de timbru.

Pentru termenul de judecată din 29.10.2013, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri în suplimentarea probatoriului: acte constituire asociație, liste de plată, dovada mandatării vicepreședintelui pentru formularea prezentei acțiuni și dovada plății acestuia (filele 22-161).

Cauza a fost suspendată la termenul din 29.10.2013 întrucât reclamanta nu a depus la dosarul cauzei dovada dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la apartament și nici procesul verbal de stabilire penalități.

La data de25.02.2014, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol, învederând faptul că pârâta a achitat în cursul judecății întregul debit și penalitățile aferente, astfel că solicită doar obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În susținerea cererii de repunere pe rol a depus la dosar dovada dreptului de proprietate al pârâtei asupra apartamentului (fila 167-168).

La termenul din 25.03.2014, instanța a repus cauza pe rol și a invocat rămânerea fără obiect a cererii reclamantei.

Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține că excepția rămânerii fără obiect a cererii este întemeiată pentru următoarele considerente:

În fapt, pârâta M. I. este proprietara apartamentului 73 din G., ., ., . care l-a folosit și pentru care avea îndatorirea de a achita cota parte ce îi revine din cheltuielile de întreținere

Conform înscrisurilor depuse de reclamantă, în perioada 15.02.2010 – 15.01.2013, pârâta a înregistrat restanțe la cheltuielile de întreținere în cuantum de 3705,35 lei (filele 5-6), care au atras penalități de întârziere în cuantum de 1341,61 lei (filele 7-9).

În cursul judecății pârâta a achitat debitul integral, aspect recunoscut de către reclamantă.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea, în temeiul art. 49 din același text normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca această sumă să poată depăși suma la care s-a aplicat.

Potrivit recunoașterilor reclamantei formulate o dată cu cererea de repunere pe rol la dosarul cauzei la data de 25.02.2014, pârâta a achitat în contul acesteia toate sumele ce făceau obiectul prezentului dosar, astfel că solicitarea acesteia a rămas fără obiect.

În consecință, pentru argumentele de mai sus, instanța va respinge acțiunea, ca fiind rămasă fără obiect.

În temeiul art. 274 alin. 1 C., constatând că pârâta a achitat debitul în cursul judecății, după primirea citației cu privire la prezentul litigiu, instanța o va obliga, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constatând în onorariu mandatar,(fila 139 și jnh166).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 889 cu sediul în G., Năruja, nr. 25, .. G., în contradictoriu cu pârâta M. I., cu domiciliul în G., Năruja, ., ., jud. G..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. BRUMĂElena B.

RED.OB/TEH.EB/4EX/05.05.2014 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3162/2014. Judecătoria GALAŢI