Pretenţii. Sentința nr. 9294/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9294/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 1482/233/2014
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.9294
Ședința publică din data de 25.09.2014
Președinte – E. P.
Grefier – G. O.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. A. C. S.A. cu sediul în G., . nr. 2, în contradictoriu cu pârâta Asociația de proprietari nr. 811 cu sediul în G., Cartier Micro 14, .. 7, .>
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 10.09.2014 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2014, reclamanta S.C. A. C. S.A. G. a chemat în judecată pârâta Asociația de Proprietari nr. 811, solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 30.550,93 lei reprezentând 28.343,61 lei contravaloare servicii prestate în perioada 31.01.2012 – 31.03.2013 și 2.207,32 lei penalități de întârziere aferente perioadei 29.02.2012 – 31.03.2013, calculate la facturile de debit aferente perioadei 15.12.2011 – 15.02.2013.
A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, între părți, s-a încheiat Contractul de branșare/racordare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare de pe raza județului G. nr. 9003/15.02.2007, în baza căruia reclamanta a furnizat pârâtei servicii publice de alimentare cu apă și canalizare, de colectare și evacuare a apelor uzate orășenești.
A mai arătat reclamanta că, deși pârâta a beneficiat de toate aceste servicii, nu și-a respectat obligațiile contractuale și nu a achitat la scadență contravaloarea serviciilor de care a beneficiat.
Pentru serviciile prestate, a precizat reclamanta, a facturat consumul stabilit și a transmis facturile pârâtei, fiind trecută în factură cantitatea de apă folosită, contravaloarea acesteia, precum și data la care factura este scadentă.
Deși a primit factura pentru consumul lunar și avea la dispoziție 15 zile de la emitere pentru achitarea datoriei, pârâta, a mai arătat reclamanta, nu și-a îndeplinit obligația contractuală, motiv pentru care, în baza art. 16.1 din contract, a calculat penalități de întârziere și a emis facturi de majorări cu detalierea calculului acestora.
A mai arătat reclamanta că pârâta a fost informată periodic cu privire la soldurile debitoare ce figurau în evidențele contabile ale societății, transmițând acesteia extrase de cont și componență sold.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe art. 969 -970 C.civ. de la 1864, Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice și Ordinul nr. 88/2002 pentru aprobarea regulamentului cadru de alimentare cu apă și canalizare.
A solicitat și judecarea cauzei și în lipsa părților.
În susținerea cererii, a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar înscrisuri în copie (f. 5-53).
Pârâta Asociația de Proprietari nr. 811, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Cerere este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1.521,53 lei (f. 51), în baza art. 3 alin. 1 lit. d din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Instanța este competentă să soluționeze cauza, în baza art. 94 pct. 1 lit. j C.proc.civ.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile existente la dosar, fiind decăzută pârâta din proba cu expertiză tehnică contabilă încuviințată în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între părți au existat relații comerciale, fiind încheiat Contractul de branșare/racordare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare de pe raza județului G. nr. 9003/15.02.2007 (f. 21-24).
Reclamanta a furnizat către pârâtă serviciile la care s-a obligat prin contract, emițând pentru acestea facturi fiscale (f. 25-53).
Potrivit art. 9.8 din Contract, utilizatorul avea obligația „să achite contravaloarea facturii în termen de 15 zile de la data emiterii”.
Pârâta nu a achitat la scadență facturile emise de reclamantă în perioada 31.01.2012 – 31.03.2013, înregistrând un debit de 28.343,61 lei (f. 7).
Pentru că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita la scadență contravaloarea facturilor emise de reclamantă în perioada 15.12.2011 – 15.02.2013, aceasta a calculat penalități de întârziere la facturile restante, conform art. 16.1 din contract, pentru perioada 29.02.2012 – 31.03.2013, în sumă de 2.207,32 lei (f.8-14).
Suma reprezentând penalități de întârziere a fost asumată de pârât prin contract constatat prin înscris sub semnătură privată, astfel că devin incidente dispozițiile art. 969 cod civil de la 1864, conform cărora convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante.
În drept, conform prevederilor art. 969 C.civ. de la 1864 (act normativ incident în cauză, întrucât sub imperiul acestuia a fost încheiat contractul între părți, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil), convențiile legal făcute au putere de lege pentru părțile contractante iar, potrivit art. 970 din același cod, ele trebuie executate cu bună-credință.
Față de situația de fapt reținută și văzând dispozițiile art. 969 C.Civ. de la 1864, se reține culpa pârâtei în executarea necorespunzătoare a contractului încheiat cu reclamanta, în sensul că aceasta nu a înțeles să achite plata serviciilor la termenele stipulate, astfel că în mod corect s-au calculat penalități de întârziere.
Față de aceste aspecte, instanța urmează a admite cererea și a obliga pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 30.550,93 lei reprezentând 28.343,61 lei contravaloare servicii prestate în perioada 31.01.2012 – 31.03.2013 și 2.207,32 lei penalități de întârziere, aferente perioadei 29.02.2012 – 31.03.2013, calculate la facturile de debit aferente perioadei 15.12.2011 – 15.02.2013.
Ca parte căzută în pretenții, în baza art. 453 alin. 1 C.proc.civ., va obliga pârâta la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.521,53 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. C. S.A. cu sediul în G., . nr. 2, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari nr. 811 cu sediul în G., Cartier Micro 14, .. 7, .>
Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 30.550,93 lei reprezentând 28.343,61 lei contravaloare servicii prestate în perioada 31.01.2012 – 31.03.2013 și 2.207,32 lei penalități de întârziere, aferente perioadei 29.02.2012 – 31.03.2013, calculate la facturile de debit aferente perioadei 15.12.2011 – 15.02.2013.
Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 1.521,53 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2014.
Președinte Grefier
Red.E.P/ 25.09.2014. Tehnored..GO / 4 ex/ 29.09.2014
.>
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5601/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|