Pretenţii. Sentința nr. 5767/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5767/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 20319/233/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5767
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.06.2014
Președinte – I. D. C.
Grefier – M. V.
Pe rol judecarea cauzei civile formulate având ca obiect „ pretenții” formulata de reclamanta ASOCIATIA DE P. NR. 480 în contradictoriu cu pârâtul C. P. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns pârâtul, lipsa fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară, după care,
S-a procedat la identificarea pârâtului, care s-a legitimat cu CI CNP_.
Instanta invocă din oficiu excepția perimării și retine cauza în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile formulate de reclamanta ASOCIATIA DE P. NR. 480 în contradictoriu cu pârâtul C. P. V. înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 18.11.2011, având ca obiect „pretenții”,
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 28.02.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 Cod proc. civ.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.c. perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 248 și urm C.p.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETATI NR. 480, cu sediul în G., ., ., și pe pârâtul C. P. V., domiciliat în G., ., ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,05.06.2013.
Președinte, Grefier,
I. D. C. M. V.
Red I.D.C / Dact M.V /4ex /12.06.2014.
← Pretenţii. Sentința nr. 31/2014. Judecătoria GALAŢI | Validare poprire. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|