Pretenţii. Sentința nr. 6718/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 6718/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 5863/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚĂ CIVILĂ NR.6718

Ședința publică din data de 20.06.2014

PREȘEDINTE N. V. C.

GREFIER L. L. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,pretenții”, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 246 cu sediul în G., ., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâtul S. V. domiciliat în G., ., ..

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 06.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20 06.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile da față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 31.03.2014 sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 246 a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul S. V., obligarea pârâtului la plata sumei de 2.420,68 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei decembrie 2011- februarie 2014 și a sumei de 1.315,39 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la termen a cheltuielilor de întreținere calculate pentru perioada februarie 2012- martie 2014. A solicitat obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul S. V. este proprietarul apartamentului 25 din Bl ILTG, . bis județul G. și deși a beneficiat de toate utilitățile necesare, nu a înțeles să achite total sau parțial contravaloarea acestora cumulând un debit în sumă de 2.420,68 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei decembrie 2011- februarie 2014. Pentru că pârâtul nu a achitat debitul la termenele scadente, s-a procedat la calcularea penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere care sunt în cuantum de 1.315,39 lei.

În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus în copie un set de acte (f. 4-87).

În drept a invocat dispozițiile art. 49 și 50 din Legea 230/2007, HG 1538/2007 .

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa potrivit normelor procedurale în vigoare.

Potrivit disp. art. 50 alin. 2 din Legea 230/2007 cererea este scutită de taxă de timbru.

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată în mod legal pârâtului însă acesta nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de disp. art. 201 alin 1 Cod procedură civilă și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și formula apărări cu privire la cererea reclamantei.

În ședința publică din data de 20.06.2014 instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, așa cum rezultă din Încheierea nr._/26.03.2014 emisă de OCPI G., pârâtul S. V. este proprietarul imobilului situat în G., apartamentului 25 din Bl ILTG, . bis județul G. (f.12).

Din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, în perioada decembrie 2011- februarie 2014, coroborate cu fișa de cont pentru apartamentul în cauză rezultă că, pentru imobilul în cauză, nu au fost achitate, la termenele stabilite, cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare pentru perioada decembrie 2011 - februarie 2014.

În Adunarea Generală a Asociației de proprietari nr. 246 au fost stabilite penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, conform procesului – verbal(f. 14).

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit art. 1073 C.civ.vechi și art. 1516 alin. 1 Noul Cod Civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Potrivit listelor de plată a întreținerii coroborate cu fișa de cont a pârâtului, acesta prezintă restanțe la cotele de întreținere, în cuantum de 2420,68 lei, aferente perioadei decembrie 2011 -februarie 2014.

Instanța reține că pârâtul nu a contestat sumele de plată solicitate de reclamantă, nici la momentul afișării listelor de plată, conform dispozițiilor legale, și nici în fața instanței.

Având în vedere aceste aspecte, instanța va reține că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului cu privire la cheltuielile de întreținere restante.

Cu privire la penalitățile de întârziere, acestea au fost calculate de reclamantă potrivit dispozițiilor legale și având în vedere și hotărârea Adunării Generale a Asociației de proprietari cuantumul total al penalităților este în sumă de 1.315,39 lei (f. 11).

Având în vedere că întârzierile la plata cotelor de întreținere din partea proprietarilor de apartamente determină obligarea Asociației de proprietari la plata unor penalități în favoarea furnizorilor de servicii, instanța apreciază că, și în ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În consecință, având în vedere obligația constatată în sarcina pârâtului și dispozițiile Legii nr. 230/2007, mai sus menționate, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă și a sumei de 1.315,39 lei .

În consecință, constatând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile și astfel reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plată a unei sume de bani, respectiv contravaloarea debitului și a penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art. 969, art. 1066 și art. 1073 din vechiul C.civ. și ale Legii nr. 230/2007 mai sus menționate, va admite cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.420,68 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei decembrie 2011- februarie 2014 și a sumei de 1.315,39 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la termen a cheltuielilor de întreținere calculate pentru perioada februarie 2012- martie 2014.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 246 cu sediul în G., ., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâtul S. V. domiciliat în G., ., ., jud. G..

Obligă pârâtul la plata sumei de 3736,07 lei din care suma de 2420,68 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei decembrie 2011- martie 2014 și suma de 1315,39 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei februarie 2012- martie 2014.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. N.V.C 09.07.2014/ dact. LB 4 ex / 10.07.2014/ .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6718/2014. Judecătoria GALAŢI