Pretenţii. Sentința nr. 9809/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 9809/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 8674/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9809

Ședința publică de la 07 Octombrie 2014

PREȘEDINTE O. B.

Grefier M. D.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect pretenții formulată de reclamanta . în insolvență prin administrator judiciar CONSULTING COMPANY IPURL în contradictoriu cu pârâta ..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 07.10.2014 când a dat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 14.05.2014 sub nr._ reclamanta . în insolvență, prin lichidator judiciar CONSULTING COMPANY IPURL, a solicitat în contradictoriu cu pârâta ., obligarea acesteia la plata sumei de 8884,87 lei reprezentând contravaloarea a 3 facturi fiscale emise la 07.09.2012.

Motivându-și în fapt cererea, reclamanta a arătat că a intrat în insolvență la data de 24.09.2012 prin sentința comercială nr. 1373/24.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ . A arătat că la data de 28.03.2012 între reclamantă și pârâtă s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea de mărfuri, emițându-se un număr de 3 facturi fiscale cu nr. 507, 508 și 209 din 07.09.2012, în valoare totală de 8884,87 lei.

A invocat faptul că a notificat pârâta să achite contravaloarea celor 3 facturi prin adresa nr. 1241/04.04.2014 în termen de 15 zile, pârâta refuzând să-și îndeplinească obligațiile.

A invocat faptul că această creanță este una certă, lichidă și exigibilă, pârâta având obligația, potrivit art. 3.1 din contractul părților, să achite contravaloarea mărfurilor în 30 de zile de la data livrării prin filă CEC sau bilet la ordin.

În drept, a invocat 1270 și urm. 1179 NCC, art. 662 NCPC.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri: dovada intrării în insolvență, contractul nr. 1275/28.03.2012, cele trei facturi fiscale menționate, notificarea adresată pârâtei, situația creanțelor restante ale reclamantei (filele 6-18).

Fiindu-i în mod legal comunicată acțiunea reclamantei, potrivit procedurii prealabile prevăzute de art. 201 NCPC, pârâta nu a formulat întâmpinare, fiind decăzută din dreptul de a invoca excepții și propune probe.

La primul termen de judecată cu părțile legal citate, reclamanta a încuviințat proba cu înscrisuri.

Instanța este competentă să soluționeze cererea în temeiul art. 94 alin. 1 lit. j și art. 107 NCPC.

Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, instanța reține că acțiunea reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:

În fapt, între părți s-au derulat relații comerciale în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1275/28.03.2012 (filele 9-10), reclamanta livrând pârâtei mobilier pentru care a emis un număr de 3 facturi fiscale: factura nr. 507/07.09.2012, factura nr. 508/07.09.2012 și factura nr. 509/07.09.2012, în cuantum total de 8884,87 lei, facturi acceptate de pârâtă prin semnare.

Deși notificată, pârâta nu a achitat contravaloarea celor trei facturi nici în prezent.

În drept, potrivit art. 1270 NCC, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, pârâta fiind obligată la executarea lui întocmai. În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Instanța reține că deși a beneficiat de marfa livrată de reclamantă, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita contravaloarea acesteia, înregistrând în prezent un sold de 8884,87 lei (f. 18).

Pârâta nu a făcut proba plății datoriei acumulate, deși îi revenea această obligație potrivit art. 249 NCPC, astfel că instanța apreciază că s-a făcut dovada de către reclamantă a existenței unui creanțe certe, lichide și exigibile împotriva pârâtei, în cuantum total de 8884,87 lei, reprezentând contravaloarea mărfii livrate.

Existența acestei creanțe rezultă din conținutul contractului și a facturilor emise de către reclamantă și acceptate de pârâtă prin semnare.

De asemenea, creanța este lichidă întrucât cuantumul acesteia este determinat în facturile fiscale emisă de reclamantă. Creanța este și exigibilă, întrucât pârâta avea obligația de a achita contravaloarea mărfii ce i-a fost livrată până la scadenței facturilor, respectiv în 30 de zile de la livrarea mărfii, potrivit art. 3.1 din contractul părților.

Având în vedere considerentele expuse, instanța reține că societatea reclamantă și-a dovedit pretențiile, motiv pentru care va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata sumei de 8884,87 lei reprezentând contravaloarea marfă livrată .

Instanța ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în condițiile art. 453 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea formulată de reclamanta .>– societate în insolvență, prin administrator judiciar CONSULTING COMPANY IPURL, J_, CUI_, cu sediul ales în Târgu J., .. 15, jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâta ., J_, CUI_, cu sediul în G., ., Camera 1, jud. G. și adresă pentru corespondență în G., .. 5, spațiul comercial F0, jud. G..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8884,87 lei cu titlu de contravaloare facturi.

Numai cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. BRUMĂMaricica D.

RED.OB/TEH.MD/4ex/09.10.2014 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9809/2014. Judecătoria GALAŢI