Rezoluţiune contract. Sentința nr. 9118/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9118/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 6649/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9118
Ședința publică din data de 22.09.2014
Instanța constituită din:
Președinte – A. B.
Grefier – S.-M. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamanta TIMOFTIOAIA F. și P. G. N. fostă Timoftioaia în contradictoriu cu pârâții TIMOFTIOAIA C. si TIMOFTIOAIA V. având ca obiect „rezoluțiune contract”.
Din actele și lucrările dosarului, precum și din susținerile părților consemnate în încheierea de ședință din data de 08.09.2014, Instanța în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 11.04.2012, reclamanta Timoftioaia F., în contradictoriu cu pârâtul Timoftioaia C., a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 04.08.1999 și repunerea părților în situația anterioară.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că între Timoftioaia I. G. și Timoftioaia V. F., în calitate de vânzători și Timoftioaia G. C., în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 04.08.1999, având ca obiect un imobil, cu destinația de locuință, pentru care s-a achitat, cu titlu de preț, suma de 4.000 lei, instituindu-se totodată un drept de abitație viageră. Conform înțelegerii părților, cumpărătorul a dobândit posesia de fapt și de drept a imobilului la data încheierii contractului.
Precizează reclamanta că, prin încheierea actului, pârâtul și-a lua angajamentul de a asigura medicamente, de a suporta o parte din cheltuielile de întreținere, iar la decesul vânzătorilor de a suporta cheltuielile de înmormântare, sarcini pe care nu le-a dus la îndeplinire.
Este invocată și neplata prețului, drept cauză de rezoluțiune, cu mențiunea că, în realitate, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în fața notarului s-a făcut sub forma unei donații deghizate, pentru a ascunde natura gratuită a operațiunii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1020 C.civ.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu martori și a probei cu înscrisuri, sens în care a depus copii necertificate pentru conformitate cu originalul.
Pârâtul Timoftioaia G. C. nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost prezenți în instanță.
La termenul din data de 22.04.2013 instanța, constatând faptul că pârâtul era căsătorit la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a pus în discuție necesitatea introducerii în calitate de pârâtă a numitei Timoftioaia V.. Prin precizările formulate la data de 24.04.2014 reclamanta își completează cererea de chemare în judecată solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei Timoftioaia V..
La termenul din data de 20.01.2014, față de împrejurarea intervenirii decesului vânzătorului Timoftioaia I. G. instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamantă, a numitei P. G. N..
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtului și proba testimonială cu doi martori.
Cererea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 331 lei și timbru judiciar de 3 lei, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1¹ din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în baza art. 1 pct. 1 și 3 coroborat cu art. 2 C.proc.civ.
În rezolvarea conflictului temporal existent între dispozițiile vechiului cod civil și cele ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea normelor vechiului Cod civil, deoarece, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea reclamanților este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În fapt, la data de 04.08.1999 între Timoftioaia I. G. Timoftioaia V. F., în calitate de vânzători și Timoftioaia G. C., în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 04.08.1999, având ca obiect un imobil, cu destinația de locuință, pentru care s-a achitat, cu titlu de preț, suma de 4.000 lei.
Potrivit înțelegerii părților, cumpărătorul a dobândit posesia de fapt și de drept a imobilului la data achitării încheierii contractului, instituindu-se totodată un drept de abitație viageră în favoarea vânzătorilor.
În litigiul de față, se reține că actului juridic a cărui anulare se solicită i s-a dat o calificare corectă, respectiv contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, neîndeplinirea obligațiilor asumate în temeiul clauzei, putând conduce la desființarea contractului având în vedere caracterul vădit determinant al acesteia în formarea acordului de voințe.
În raport de această calificare a contractului încheiat de părți și ținând cont de cuprinsul cererii de chemare în judecată în ceea ce privește fondul litigiului, instanța va avea în vedere principiile generale care guvernează materia obligațiilor înscrise în art. 1020-1021 C.civ. de la 1865 cu privire la condiția rezolutorie.
Astfel, reclamanta, prin acțiunea formulată, solicită rezoluțiunea contractului deoarece nu i-a fost prestată întreținerea.
Rezoluțiunea este sancțiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor izvorâte dintr-un contract sinalagmatic cu executare uno ictu, constând în desființarea retroactivă a acestuia.
Fundamentul rezoluțiuni este constituit de reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce izvorăsc din contractul sinalagmatic. Pentru a se putea opera desființarea convenției prin rezoluțiune, este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții: să existe o neexecutare chiar și parțială ( dar substanțială, deci suficient de importantă) sau totală a obligației asumată de cealaltă parte decât cea care solicită rezoluțiunea, neexecutarea obligației să fie imputabilă debitorului acesteia, debitorul să fi fost pus în întârziere.
În speță, sarcina probei se împarte între reclamantă și pârât, prima trebuind să dovedească existența obligației respective ( adică existența actului sau faptul juridic generator al acestei obligații), după care pârâtul trebuie să dovedească, la rândul său, executarea acestei obligații sau faptul că neexecutarea obligației nu îi este imputabilă.
În ceea ce privește ultima condiție – a punerii în întârziere a debitorului, dată fiind natura specifică a obligației de întreținere, respectiv caracterul de obligație continuă, debitorul este de drept în întârziere( conform art. 1079 pct.3 Cod civil) și nu i se poate acorda termen de grație pentru plată.
Analizând în acest context cererea principală dedusă judecății, instanța constată că reclamanta a făcut dovada existenței obligației în sarcina pârâtului, obligația rezultând, așa cum instanța a reținut, din contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.
Conținutul obligației contractuale de întreținere, în temeiul art. 977 și art. 981 C.civ, trebuie circumscris nevoilor de schimbare ale întreținutului.
Instanța reține din toate probele administrate în cauză că pârâtul nu a făcut dovada executării la zi a obligației de întreținere (conform art. 1169 C.civ. și art. 129 al. 1 teza finală C.proc.civ.), și nici a faptului că neexecutarea obligației îi este imputabilă reclamantei.
Așadar, neexecutarea obligației față de beneficiar, așa cum am arătat, îl îndreptățește pe acesta a cere desființarea convenției.
Mai mult, instanța reține că obligația de întreținere presupune nu numai un aspect material ci si unul subiectiv, moral, având ca baza relații de încredere, respect reciproc, întreținerea neputând fi acordată sau primită decât în condițiile unui climat care să confere beneficiarului un sentiment de siguranță, liniște și apropiere.
Vânzătorii au optat pentru rezoluțiunea contractului, deoarece nu l-au putut determina pe cumpărător să-și execute obligația asumată prin contract.
Mai mult, prezenta părților la notar precum și faptul că din încheierea de autentificare reiese că, „după citirea actului, acestea au consimțit la autentificarea lui”, reprezintă constatări personale ale funcționarului public, care fac dovada, în ceea ce privește plata prețului ce fost efectuată înaintea datei autentificării, până la proba contrară.
În legătura cu consecințele neexecutării culpabile a obligației de întreținere, s-a pus în doctrină și în practică problema dacă trebuie aplicate dispozițiile. art. 1020-1021 C.civ. (după care creditorul poate opta între a cere executarea contractului sau rezoluțiunea lui pentru neexecutare) ori art. 1647 C.civ. (care în materia contractului de rentă viageră, ca regulă generală, interzice rezoluțiunea contractului pentru neexecutare. Într-un cadru general, problema care se pune este de a ști ce reglementare se aplică contractelor nenumite; reglementarea din partea generală (în speță art. 1020-1021 C.civ.), sau reglementarea prevăzută pentru contractul numit cel mai înrudit (art. 1647 C.civ.).
În cazul contractelor nenumite - dacă părțile nu au prevăzut altfel - trebuie să se aplice cu prioritate regulile generale din materia dreptului obligațiilor, fiindcă reglementarea prevăzută pentru contractul numit cel mai înrudit este o reglementare specială, care trebuie să fie aplicată numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege (interpretare restrictivă). După cum s-a stabilit în practica judecătorească, în caz de neexecutare a obligației de întreținere nu se vor aplica dispozițiile speciale și derogatorii de la dreptul comun ale art. 1647 C.civ. din materia rentei viagere, ci dispozițiile dreptului comun pentru contractele bilaterale, adică art. 1020 C.civ., potrivit căruia se poate cere rezoluțiunea contractului.
S-a precizat totodată, că în contractele cu obligația de întreținere, datorită caracterului alimentar al prestației la care se obligă debitorul și care trebuie să fie efectuată în mod succesiv, în general termenele stipulate pentru executare au caracter esențial, debitorul fiind de drept în întârziere (art. 1079 pct.3 C.civ.) și în caz de neexecutare creditorul poate cere rezoluțiunea, fără a se putea da debitorului termen de grație pentru plată.
Ca efect al rezoluțiunii pentru neexecutare, este clar faptul că dreptul de proprietate asupra bunului prestat de beneficiarul întreținerii va fi redobândit de acesta. În schimb, valoarea întreținerii prestate, datorită caracterului aleatoriu al contractului, nu trebuie restituită.
Soluția contrară ar duce la imposibilitatea pentru beneficiarul întreținerii de a cere rezoluțiunea contractului din culpa debitorului ori de câte ori valorile primite cu titlu de întreținere (însumate) ar egala valoarea bunului sau chiar ar depăși-o. Astfel, beneficiarul ar fi lăsat la discreția debitorului, care ar putea să nu mai execute contractul, știind că nu va mai fi obligat să restituie bunul, deoarece creditorul întreținerii nu ar mai avea interes să obțină rezoluțiunea din cauza sumei ce ar trebui să restituie drept contravaloare a întreținerii prestate. S-ar ajunge astfel la înlăturarea efectelor aleatorii ale contractului, dându-se posibilitatea debitorului de rea-credință să înceteze prestarea întreținerii ori de câte ori valoarea prestațiilor efectuate depășește valoarea bunului primit. De altfel, nici debitorul întreținerii nu face o restituire integrală, întrucât nu poate restitui folosința consumată de el până în momentul rezoluțiunii.
Soluția de mai sus a fost adoptată în practică și pe motivul că debitorul, primind bunul în stăpânire încă de la data încheierii contractului, obține un folos imediat, constând în culegerea fructelor și folosirea bunului, aceste avantaje compensându-se, în parte, cu valoarea întreținerii prestate. S-a hotărât că nici debitorului în culpă nu i se cuvine restituirea valorii întreținerii și în situația când nu a avut un folos de pe urma bunului până la data rezoluțiunii - pentru că, de exemplu, creditorul își rezervase uzufructul bunului - deoarece problema nu trebuie rezolvată după cum operează sau nu o compensare de foloase, ci în raport de caracterul aleatoriu al contractului de întreținere. Contractul fiind aleatoriu, nu se face un calcul al echivalenței prestațiilor.
Creditorul are obligația să restituie și suma de bani primită cu titlu de preț, ca prestație accesorie întreținerii, în cazul în care pe lângă obligația întreținerii, s-a plătit și o sumă de bani (sau altă prestație comutativă), sub acest aspect contractul neavând caracter aleatoriu.
Pentru ca rezoluțiunea să opereze, una din condițiile care trebuie îndeplinite este aceea a existenței unei neexecutări culpabile a obligației de întreținere din partea debitorului. Neexecutarea nu trebuie să fie totală, ci poate să fie și parțială, însă, în acest caz, trebuie să fie semnificativă, adică să fie aptă să producă consecințe nefaste pentru creditor, de așa manieră încât dezechilibrul dintre contraprestații să fie semnificativ.
În materia contractului de întreținere, datorită caracterului complex al obligației de întreținere, care presupune prestații cu obiect diferit, incerte la momentul încheierii contractului sub aspectul naturii și duratei lor, și relațiilor apropiate dintre părți, care ajung deseori la înțelegeri verbale ulterioare prin care se modifică conținutul obligației de întreținere, s-a decis în jurisprudență că rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea obligației de întreținere nu se poate pronunța decât în situația în care există o încălcare gravă a obligației de întreținere, care face imposibilă executarea pe mai departe a contractului (de ex., alungarea creditorului din locuință) sau face ca echilibrul dintre contraprestații să fie puternic afectat.
Se tinde astfel la asigurarea securității statice a circuitului civil, deoarece întreținătorul nu poate fi lăsat la discreția creditorului, care îl poate amenința cu desființarea contractului în cazul neîndeplinirii în totalitate a solicitărilor sale.
Din declarațiile martorelor audiate în cauză (P. S. și A. E.) rezultă că pârâții nu i-au acordat niciodată întreținere reclamantei, așa cum se obligaseră prin contract, acestea fiind cele care au oferit ajutor în gospodărie reclamantei și reclamantului, în timpul vieții și care au avut grijă de aceasta, având în vedere vârsta și nevoile specifice, în timp ce pârâtul nu a luat legătura cu reclamanta, pentru a o ajuta și pentru a-i acorda întreținere, în prezent acesta închiriind apartamentul ce a făcut obiectul contractului.
Văzând aspectele de fapt reținute de instanță din mijloacele de probă administrate în cauză, se constată o neexecutare importantă a obligațiilor asumate prin contract, un aspect relevant în acest caz fiind, potrivit declarațiilor martorelor, acela că pârâtul s-ar fi mutat pentru o scurtă perioadă de timp, în apartament împreună cu mama sa, aceasta fiind singura relatare în favoarea pârâtului.
În ceea ce privește proba cu interogatoriul pârâtului Timoftioaia G. C., încuviințată de instanță la cererea reclamanților, instanța constată faptul că, deși citat cu mențiunea personal la interogatoriu, acesta nu s-a prezentat, devenind aplicabile dispozițiile art. 225 C.pr.civ.
Referitor la valoarea prezumției derivate din lipsa părții la administrarea acestei probe, instanța reține ca interogatoriul precum și sancțiunea pentru lipsa de la interogatoriu nu au o valoare probatorie superioară față de celelalte probe administrate în procesul civil. Neprezentarea în fata instanței la un interogatoriu poate fi calificată drept o recunoaștere a pretențiilor formulate împotriva pârâtului, însă nu este absolută. Astfel instanța apreciază faptul că lipsa de la interogatoriu trebuie să fie coroborată cu alte probe pentru a se stabili cu certitudine elementele răspunderii contractuale în baza căreia ar putea fi condamnat pârâtul.
În cauza de față, instanța apreciază că lipsa pârâtului de la interogatoriu reprezintă un început de dovadă în favoarea celeilalte părți care, fiind coroborat cu declarația martorelor audiate, face dovadă deplină cu privire la pretențiile părților reclamante.
În această privință, instanța observă faptul că acest pârât nu a formulat nicio apărare cu privire la cele susținute de reclamanți cu toate că ar fi avut această posibilitate.
Având în vedere că obligația de întreținere este o obligație cu executare succesivă, pârâții erau obligați să acorde întreținere vânzătorilor constant, în mod continuu, iar nu sporadic, indiferent dacă existau sau nu solicitări exprese, raportat la nevoile acestora.
Toate aceste circumstanțe conduc la concluzia necesității rezoluțiunii actului juridic ce face obiectul cauzei, pârâtul nedovedind în niciun fel că a asigurat reclamantei îngrijire.
Față de aceste considerente, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune rezoluțiunea contractului, instanța urmează a admite acțiunea și a dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 04.08.1999 de BNP Z. I. și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că pârâții sunt obligați să lase reclamantei în proprietate imobilul situat în G., ., ., ., iar reclamanta este obligată să restituie pârâților prețul încasat.
Instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta TIMOFTIOAIA F. la av. O. S. - cu domiciliul ales la SCPA „O., D. și Asociații” - G., ., ., Mezanin, Cod poștal_ și P. G. N. fostă Timoftioaia cu domiciliul ales în România, județul G. .. 29, Cod poștal_ în contradictoriu cu pârâții TIMOFTIOAIA C. domiciliat în G., .. 13, ._ și TIMOFTIOAIA V. domiciliată în G., .. 13, ., ., Cod poștal_, având ca obiect „rezoluțiune contract”.
Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 04.08.1999 de BNP Z. I..
Dispune repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că pârâții sunt obligați să lase reclamantei în proprietate imobilul situat în G., ., ., ., iar reclamanta este obligată să restituie pârâților prețul încasat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.09.2014.
Președinte Grefier
Judecător A. B. S.-M. B.
Red AB./ Dact. S.M.B. /6 ex / 28.10.2014
.>
.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4239/2014. Judecătoria GALAŢI | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2935/2014.... → |
|---|
