Somaţie de plată. Sentința nr. 3683/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 3683/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 13366/233/2012

DOSAR nr._

„Operator de date cu caracter personal „nr.8637

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SENTINTA CIVILA NR. 3683

SEDINȚA PUBLICĂ DIN 14.04.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. M. M.

GREFIER: G. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „ somatie de plata ”, formulată de creditoarea S.C. E. K. ROMANIA SRL în contradictoriu cu debitoarea G. V..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței urmatoarele: cauza a fost repusa pe rol, in vederea discutarii exceptiei perimarii; a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 04.12.2012, dupa care;

Instanta invoca din oficiu exceptia perimarii cererii de chemare in judecata si retine cauza spre solutionarea exceptiei.

I N S T A N T A

Având în vedere că, din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 04.12.2012, de când cauza a fost suspendată în temeiul dispozitiilor art. 155 indice 1 Cod procedură civilă, precum și faptul că, în conformitate cu dispozitiile art. 248 Cod procedura civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an

Având în vedere că, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu, constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

In temeiul art.248 și urm C.pr.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocate din oficiu de către instanța de judecată.

Constată perimată judecarea cauzei, civile având ca obiect „ somatie de plata ”, formulată de creditoarea S.C. E. K. ROMANIA SRL, cu sediul in Bucuresti, . . 9 – 9 A,, sector 2, în contradictoriu cu debitoarea G. V., cu domiciliul in Galati, ., conform art. 248 C. Pr. Civ.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2014

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.M.M.

Dact. G.M./29.04.2014/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 3683/2014. Judecătoria GALAŢI